Laureata ultimului Man Booker International, Geetanjali Shree, scriitoare de limbă hindi aflată la al cincilea roman (pe lângă povestirile sale) abordează, într-un roman maximalist, pe lângă alte teme care structurează universul său literar, una dintre cele mai puternice teme ale spațiului hindus. Partiția din 1947 – secesiunea și independența Pakistanului față de India – este o traumă națională pentru indieni, care se reflectă, de șapte decenii încoace, în felurite moduri în literatura Indiei.

Tonul romanului, precum și faptul că în primele o sută de pagini personajul principal – "Mama" – nu face altceva decât să stea întinsă pe pat, cu spatele întors lumii întregi, are ceva din cadența ludică a lui Tristram Shandy. O altă apropiere care se poate face este cea dintre vocea narativă a romanului lui Shree și acea voce a "înțelepciunii obștești" care se adresa cititorului în proza lui Saramago, avatar al vechiului cor elin. Există, totodată, senzația unei anumite predispoziții avangardiste, datorată abordărilor surprinzătoare ale narațiunii din fiecare capitol: autoarea adoptă punctul de vedere al unei uși, ia drept personaj o cioară, discută despre firma de încălțăminte Reebok și face jocuri de cuvinte. Nu e un tip de abordare cu care europenii să fie prea confortabili și poate că tocmai acest lucru va duce la succesul romanului în Occident. Când romanul va fi tradus în română (l-am citit în engleză), publicul nostru va demonstra dacă este pregătit pentru scriitura exotică a acestei autoare de limbă hindi. Poate că nu ar fi deloc rău ca publicul cititor din România să încerce, măcar din când în când, altceva decât succesele occidentale care fac vânzare în librăriile noastre.

Ca roman politic, Tomb of Sand protestează împotriva graniței apărute după Partiție, protest care se extinde până la a ataca impactul represiv și distructiv al oricăror granițe – fie ele între oameni, religii, națiuni sau genuri.

Stilul neconvențional al romanului îl va surprinde pe cititor; până și intriga este adeseori obnubilată din cauza schimbării frecvente a unghiurilor de abordare ale fiecărui fragment. Impresia lăsată de scriitura lui Shree este că limbajul însuși este un personaj al romanului – o scriitură încărcată de însăși materialitatea limbajului. Avem de-a face cu un roman maximalist, care, în tradiția lui Pynchon ori Bolano, încearcă să epuizeze realitatea prin miriada de abordări ale operei.

După ce își revine din depresia care o ține la pat, personajul principal, Mama (numită colocvial "Ma" în traducerea engleză) revine la viață: se împrietenește cu o hijra (al treilea gen în tradiția indiană), care este până la urmă ucisă, și se hotărăște să călătorească în Pakistan pentru a-și confrunta, în sfârșit, traumele copilăriei și ale primei tinereți. Abia când, ajunsă la destinație, își întâlnește prima iubire, "Mama" își recapătă adevărata identitate: Anwar-Chanda, "Anwar" fiind numele acestei iubiri (și, totodată, primul ei soț).

Un roman care își merită premiul. Rămâne de văzut dacă, în siajul său, vor fi publicate în limba engleză (și română!) și alte opere ale acestei scriitoare.