Revistă print și online

Jumătate de secol

La 50 de ani mă încarc cu gânguritul energetic al fiicei mele Gloria Maria Sultana și cu pendularea între universurile poetice și vizuale ale prietenilor mei. Urmăresc proiecte curatoriale la zi și pregătesc cronici de întâmpinare pentru cărți care îmi plac sau care dau un sens vieții noastre de azi pe mâine. Trăiesc, oarecum, într-o bulă livrescă, cu cărți, cu expoziții, cu spectacole ori filme care să mă facă să fiu viu și să exersez o gimnastică a gândirii neregimentate. După 10 ani de tăcere editorială, convins de colegul meu de generație și de MARFĂ, Dan Pleșa, public la excelenta editură Vellant și duc la bun sfârșit un nou proiect literar – META VERS, un proiect care sondează de mai bine de 20 de ani universurile și metaversurile care pot fi create din relațiile noastre cu noile tehnologii, Inteligența Artificială, rețelele virtuale și lumile extraterestre. Mihai Zgondoiu, care a avut anul acesta la Kunsthalle Bega din Timișoara extraordinara expoziție Omul aproximativ 3.0, mi-a dăruit 7 desene care rezonează și întregesc proiectul META VERS.

Astfel că din spuma mărilor web și din incertitudinile și spaimele (i)realității s-a născut acest META VERS, în chat pe web în video-studiouri, cu toate noutățile din rețea, cu cearcăne și atractori stranii, cu noduri în gât, cu vocale întunecate.

Dan Mircea CIPARIU

Poet care îmbină suprarealismul și observația jurnalistică, lider și promotor cultural, Dan Mircea Cipariu este autorul multor volume de versuri, între care Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara / www.hai.ro (1999), Mahalaua de azi pe mâine. Poeme trăite de Dan Mircea Cipariu & Traian T. Coșovei (2000), Virusul romantic. Acum cu 20% mai multă poezie (2001), sunt eu maria petrarca rilke. adevărata biografie a mariei dante spinoza (2004), Tsunami (2006). Singurătatea vine pe facebook ( 2012) etc. A publicat și o serie de cărți experimentale, volume colective, coordonând antologii de referință. Alte scrieri ale sale: Sunt pur din ce în ce mai pur (2002), Timișoara în trei prieteni- Dan Mircea Cipariu, Robert Șerban, Mihai Zgondoiu, cu o pre/postfață de Șerban Foarță și Florin Iaru și două desene de Suzana Fântânariu (2003) s.a. Are un doctorat în filologie. De aproape un deceniu organizează "Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului" și patronează cea mai importantă agenție de știri culturale: "Agenția de Carte". Nimic notabil nu se întâmplă în București - fără Cipariu. Premii: Premiul USR (Asociația Scriitorilor din București), Premiul POESIS (2004).

în același număr