E noiembrie în Amsterdam; un noiembrie mai adânc, mai umed decât cel din București. Norii s-au descusut, plouă continuu, mărunt. Între pereții apartamentului-gazdă, ea stă contorsionată pe canapeaua verde, îngustă – o piesă de mobilier neimpresionantă, recent cumpărată, învelită de o stofă ieftină care pare deja să-i fi împrumutat contururile trupului. În aerul camerei plutește fumul fantomatic al unei țigări Pueblo Blue rulate, mereu Pueblo Blue – nu din plăcere, ci din necesitate; un pachet de ...