Temwani se plictisise. Băuturile turnate pe gât în cantități industriale nu-l mai îmbătau; domnițele cu dresuri plasă și tocuri stiletto îi apăreau acum doar ca o mascaradă. Plimbările și marea, chiar literatura și filosofia îi păreau acum doar prilej de amuzament. Fără a sa Kondwani, lucurile păreau hâde și gri. Plictiseală, plictiseală...

Într-o seară, după răsăritul lunii, Temwani a luat o sticlă de vin și s-a dus în pădure, s-a așezat pe marginea unei prăpastii, cu picioarele în aer, așa cum făcuse de atâtea ori în copilărie și s-a apucat de gândit. Atât de mult a gândit în acea noapte, încât s-a trezit la porțile raiului. Era clar că o sticlă de băutură și o prăpastie nu-s cel mai bun mod de a cădea pe gânduri. Temwani îl întâlnește pe Sf. Petru. Stătea răzimat de o piatră, cu o sticlă de Purcari în mână, aproape goală. Era bărbos și răpciugos, o robă ce visa să mai devină albă și întinată de urmele unui bordel, pe alocuri găurită de la smocurile de scrum de țigară ce se fixau în cădere de pânză. Purta sandale, probabil furate de la grecii atenieni ai lui Platon, și ele rupte și vai de mama lor. Sf. Petru, bunicul bețiv al antichității. Nici nu l-a băgat în seamă pe Temwani, doar i-a deschis poarta cu o mână și l-a lăsat să intre după care a și căzut – efectul Purcari. După poartă era frate-su Andrei, și el beat criță, dar mai elevat, era cu nasul pe sus, un nas cât Uniunea Sovietică, probabil îl ținea pe post de paratrăsnet. Roba lui era albă și bine apretată, avea ochelari de soare și pălărie de paie, în picioare încălțat cu niște pantofi de carton vopsiți roșu. Încerca să meargă drept, dar sticla de Purcari îl trăgea într-o parte și până la urmă de ce naiba o bea sfinții numai Purcari? Până la urmă, se pare că toată lumea profita de faptul că în rai nu poți face ciroză. Raiul era doar un sătuc cu un peisaj frumos ce-ți taie respirația. Pe jos, mucuri de țigări și hârtii de înghețată, dar cui îi pasă, că doar e raiul, nu? Temwani găsi și el o sticlă de Purcari, probabil cadou de bun-venit. Iacov stătea într-un șanț, rupt de beat și el, avea într-o sticlă de Coca Cola de 2,5 l țuică de pufoaică amestecată cu găinaț de rață furate de la ta-su, Zevedeu. Era atât de prăpădit, încât își legase pantalonii cu sârmă, papucii de gumă roși de vreun Grivei supărat că i s-a furat cotețul sau vreun colț de pâine. În cap avea o căciulă ponosită ridicată peste urechi și striga în gura mare după o anumită Savastița, probabil gagica care nu a mai suportat țuica de pufoaică aromată cu găinaț de rață și coji de portocale mucigăite. Acest sat nu avea case, ci mai cu seamă bordeie, niște dărăpănături lugubre unde intri ca-n peșteră. Temwani s-a bucurat măcar că în rai nu mai sunt șerpi, el avea fobie de reptile. Fiul lui Alfeu, celălalt Iacov, era în șanțul de vizavi, fiind fix în aceeași situație cu Iacov cu țuica de pufoaică. Temwani a rămas puțin surprins de beția generalizată din rai, nu a mai mers mult și a dat peste Epicur, care împreună cu Platon se sodomizau copios după un stufăriș de iederă.

Ioan era pe-aproape, prinsese niște iepuri și sfârâia un grătar, avea o pereche de blugi nespălați de la prima venire, desculț și la bustul gol; îi dădea palme la cur Magdalenei. Ea era o fire angelică cu ochi albaștri și blondină, cu o rochie albă imaculată, dar avea un defect, îi plăceau iepurii la grătar făcuți de Ioan. Temwani s-a apropiat și a furat o bucată zdravănă de pulpă de iepure, apoi și-a văzut de drum. Mai la vale, Bartolomeu o bătea pe mucenica Natalia că l-a înșelat cu Cleopatra. Retevei zdravăn de dud parcă făcut de Bartolomeu special pentru spatele Nataliei. O gagică cu părul scurt și haine largi de care atârnau tot felul de lanțuri, cu trăsături frumoase și delicate, el un oltean cu cioareci și mustață, pălărie de paie și ie. Toate murdare, bineînțeles, că doar a fost luat deja. Toma, vecinul lui Bartolomeu, se certa cu Descartes. Unul zicea că îndoiala trebuie folosită în vederea cunoașterii, deci metodic, celălalt că îndoiala vine de la Luci. Rupți de beți și ei, îmbrăcați de zici că erau dați de pomană cu niște tricouri comuniste de aveai impresia că au trecut cu tot cu pantalonii ăia de stofă de Piața Crângași prin două războaie mondiale.

Temwani i-a furat pălăria lui Toma și a mers mai departe. Matei era proptit în drum, cu caschetă și uniformă, și îi cere lui Temwani șpagă. Așa a rămas și fără pălărie și fără vin. Mirosea a bălegar pe ulița asta de te trosnea. Filip era responsabil cu vacile până și-a dat seama că balega proaspătă fermentează... Pavel mergea alandala, căci nu avea ochi, mai era și gol pușcă cu erecție, cică poftise după Lotte a lui Werther. Tadeu era des întâlnit la geamul de la bordel sau pe la Sara, se zicea că e dat naiba de viril după ce, bineînțeles, bea o damigeană de vin. Simon o ducea pe Rebeca ba pe la Ioan, ba pe la Matei, ba pe la Toma și așa strângea o brumă de galbeni să mai bea și bere, că de la vin i se apleca tare și nu există hârtie igienică în rai. Și el îmbrăcat cu o cămașă albă descheiată la piept, pantaloni negri la dungă și bărbierit doi centimetri sub piele, cu dinții cam galbeni. Doar Iuda era strângător, o casă mare și bine îngrijită, Temwani l-a întâlnit în drum, el îmbrăcat la costum cu cravată, e adevărat că era un costum ieftin, probabil doi lei bucata și în banii ăștia îți mai dă și un Tico. Dar Iuda era bun și zâmbitor, muncitor, el nu era beat, nu mirosea și nu-și bătea muierea. Iisus stătea mai în deal, tot așa ponosit cum își imagina oricine, și-o trăgea cu Eva, ba se mai ducea pe la Magdalena, ba pe la Natalia. Era și el beat tot timpul, un scandalagiu care a răsturnat mese și a bătut oameni nevinovați în beția lui teribilă. Tot de la el se auzea că Dumnezeu murise. Temwani a trecut și el pe la bordel, și pe la cârciumă, și pe la Eva, Sara, Rebeca, Natalia, dar s-a plictisit teribil, măcar aici nu erau șerpi. Norocul lui că s-a auzit chemarea lui Kondwani și s-a întors să o cristalizeze, că altfel cine știe ce râpă mai găsea și prin rai unde să meargă beat să cadă pe gânduri.