Revistă print și online
Mi-a atras atenția numele "Alex Moldovan"... Îl știam de undeva: de pe coperta cărții pe care fata mea de 11 ani o citește de câteva zile. Ceva cu "Olguța" și cu un bunic. Curios evident, m-am aplecat, cititor cuminte, asupra acestor Decuplări monstruoase. Scurte texte incisive, cu un grad ridicat de ironie, sarcasm și umor negru; un fel de existențialism postmodern în care narațiunea amintește de absurdul urmuzian. Și poate că mi-ar fi plăcut mai mult scrierea dacă nu îl simțeam pe alocuri pe mucalitul Sorescu, așa cum ne-a învățat el să ne bucurăm de finalurile monstruos de neașteptate și tocmai de aceea extrem de comice (Despre un drum sau Om bun). Deconstruirea de stereotipuri narative, finalul surprinzător sunt parte dintr-un eșafodaj textual ce devine până la urmă o lectură facilă, un joc literar bine susținut, în care cititorul este atras imagistic de o voce narativă familiară.
Cred că am să-i cer fetei mele să-mi împrumute Olguța...
Am fost intrigat de nominalizarea la International Booker Prize 2025 amintită pe prima copertă, imediat după premiul Akutagawa 2023. Și unde mai pui că pe coperta a patra este anunțat că "personajul principal este corpul" (The New York Times Book Review).
Lectura nu a fost ceea ce mi-aș fi dorit sau m-aș fi așteptat. Esența romanului constă în condiția personajului ce suferă de o afecțiune musculară congenitală, iar această invaliditate oferă narațiunii șansa de a crea imagini tulburătoare, șocante și monstruoase uneori. Am așteptat până la final să (re)găsesc corporealitatea postmodernă, dar nu a fost așa. În schimb, am fost lovit de o grămadă de sex (acceptați, vă rog, fraza așa cum este scrisă pentru a înțelege cum se simte lectura). Textul își propune să șocheze prin imagini și detalii care uită de intenția estetică a literaturii și caută să convingă prin brutalitatea gratuită a unei sexualități amputate fizic și, mai ales, psihic. Sau sunt eu prea pudibond?
Cea mai bună pagină de literatură a romanului este ultima, unde, în câteva fraze succinte, întreg eșafodajul ficțional este distrus pentru a se crea senzația relativității literare. Dar asta nu e de ajuns pentru a vă îndemna să citiți întreg sextul.
Un roman-poem cu suișuri și coborâșuri, o călătorie într-un univers cu și fără timp, cu o poveste de iubire mai mult sau mai puțin ratată. Labirintul epic te subjugă de la primele pagini și te lași purtat prin toate experimentele doar pentru a ajunge la logica necesară a acestora. De fapt, logica este cea a poveștii, așa cum, cu ani în urmă, Dumitru Țepeneag provoca prim romanul său experimental. Personajele se caută unele pe altele și toate sunt tributare ideii de timp. Un timp care devine din ce în ce mai important, un timp pe care indivizii încearcă să îl stăpânească, însă...
Dar mai mult nu spun, căci textul e de-a dreptul delicios la lectură și merită savurat pe îndelete lângă o cană mare de socată rece pe cine știe ce plajă sau sub umbra răcoroasă a cine știe căror munți.
Conferențiar dr. în științe filologice și critic literar, este preocupat de imagologie, fiind autorul a numeroase studii și articole de specialitate. Opera sa de referință este Ocheanul balcanic. Privire asupra imaginarului literar in opera lui Mateiu I. Caragiale (2009). Preocupat de fenomenul cultural actual, este implicat în evenimentele curente și în presa de profil.