nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Călătorie spre inima Imperiului Inca

Dintr-un început trebuie să vă fac o mărturisire: am plecat la drum ținând adânc ascuns în inima mea, sub șapte lăcate de tăcere și teamă, un gând năpraznic, într-atât de înfricoșător pentru mine și lume încât chiar și acum reîntors acasă încă mă văd nevoit a apela la deplina dvs. putere de tăinuire pentru cele ce vi le voi dezvălui, iar acelora puțini dintre dvs. care din varii motive și fără să aibă desigur vreo vină se află în stăpânirea unor firi întrucâtva mai slabe le cer iertare rugându-i cu umilință să smulgă de sub neprihănirea privirii lor această pagină știut fiind că numai așa din tot răul ce se va revărsa din povestirea mea nimic nu-i va putea atinge și în liniște vor putea apoi înnopta în sălașul casei lor. Pachamama fie cu noi!

Însă așa cum niciun călător hotărât nu-și începe pregătirile de drum prin a-și împiedica (lega) picioarele calului ori prin îngrozirea tovarășilor săi de drum, așa nici eu nu trebuie să dovedesc necumpătare de la primele vorbe și cel mai bine ar fi ca afișând o fire veselă și semeață să-ncep derularea povestirii prezentând mai întâi acele fapte vesele ce pot induce un oarecare confort, interes, și de ce nu, chiar și bunădispoziție pentru ca mai apoi încet, încet, ținându-vă alături de mine fără frică, ajuns în punctul unde nu vă voi mai putea ascunde gândul cel cutremurător să vă fac deplină dezvăluirea acestuia.


I. Întâlnirea

Unde se arată cine și unde s-a întâlnit, o inscripție greșită și cum un duh gras de invidie a legat limbile și a schimbat fețele turor celor ce au cutezat, într-un mod într-atât de încâlcit încât până și zilei i-a urmat la scurt timp o altă zi sau pe scurt despre două personaje aflate pe meleaguri străine cărora prin vraja duhurilor negre ale pământului le-au fost ascunse timp de 24 de ore atât cărările cât și noaptea.

Stimatul și bunul domn Drinkwater, un prieten mai în vâstă, acum pensionar așezat confortabil după vânzarea unei companii de reciclare - una dintre primele companii de gen din țara sa - sub protecția dulce a unui cont însumând câteva zeci de milioane bune, perfect conștient atât de umorul său cât și de înțelepciunea acumulată de-a lungul unei cariere tumultoase, carieră - cum nu uită de fiecare dată să precizeze de câte ori vine vorba- pornită cu entuziasm de la onorabila înălțime a unei tejghele de bar aflat în inima irishland-ului Kilburn și ajunsă prin muncă asiduă pe display-ul bursei celei mai înalte clădiri din Canary Wharf , îmi spunea prin 2007 : ‘’Tall man , short trousers’’, referindu-se la noi bărbații. Și damn it, îi dau dreptate… ce altă cheie mai bună de înțelegere aș fi putut folosi pentru a desluși atât nerăbdarea cât și inconștiența cu care m-am lăsat antrenat în toată această aventură într-un timp atât de scurt. La toate astea cugetam în seara zilei de 15 Mai după trei ore de zbor, fumând și măsurând cu pași nervoși caldarâmul din fața Plaza de Espana din Madrid, unde stabilisem în prealabil, printr-un fuior de email-uri ce lăsau spațiu suficient oricărei erori posibile, locul de întâlnire cu cel ce avea să-mi fie tovarăș bun de drum pentru cinsprezece zile prin inima și venele deschise ale latinului continent de sub Ecuador: deh, un Poet.

Dar cum nu există om care să se poată menține pentru un timp îndelungat vertical și lucid într-o aceeași stare, fie aceasta și de adâncă meditație asupra rostului său pe Pamânt – temă crucială, claro! - și devenind profund îngrijorat de arderile petrecute în cuptoarele aflate la baza piramidală a ființei mele și de nivelul absolut alarmant, în scădere, al caloriilor, știut fiind că dintre toate nefericitele predestinări ale omului gândirea este și va rămâne pentru încă mult timp de acum încolo procesul prin care risipim cu nonșalanță (absolut inconștienți, zău așa, mai ales în plină criză mondială) cea mai mare cantitate de energie vitală, a trebuit să mă asigur că nu voi sucomba oferind spaniolilor spectacolul deprimant al unui om prăbușit sub povara propriilor sale gânduri pe străzile indecent de insensibile ale capitalei lor. Ca urmare, cum deja ochisem prin preumblările mele un loc ce-mi inspira o oarecare încredere- nu vă ascund că și îndemnat de ispita de-a spiona cât de cât comunitatea românească – am poposit într-un colț de stradă pe terasa ‘’EuRomania’’.

Hei, ce-i tinerețea plină de sine și spiritul ei avântat mai ales când te simți printre ai tăi! și după câteva sandwich-uri îndeajuns de consistente și două halbe de Stella Artois urmate de încă alte câteva afișând fiecare un guler elegant și închis la două ace îmi resimțeam din nou atât demnitatea cât și inima vibrând în ritmul orașului …plana în aerul amiezii un oarecare sens comunitar, electric chiar, fapt confirmat de altfel și de bluza rosie pe care o purtam, fabricată dintr-o textură sintetică. Ce mai tura-vura… din nou eram eu, din nou individul acela viu de care eram îndragostit până peste cap în zilele mele bune și simțindu-mă inspirat mă puteam declara iarăși deschis problemelor vieții precum și analizei dăunătorilor ei ….

Oh! este uluitor căt de puțin avem nevoie, noi oamenii, pentru a dialoga, iar cei de la Bruxelles zău că ar trebui să învețe for God’s sake! lecția asta de bun simț odată pentru totdeauna . În rest ce a urmat a fost mai mult o problemă tehnică din partea mea, ca să mă exprim așa, dialogul open mind inițiat cu noii mei tovarăși aflați la trei dintre mesele apropiate fiind- sunt convins că pentru fiecare dintre noi indiferent de națiunea căreia îi aparțineam- mai mult decât benefic și plin de înțelepciune. Cum să nu-i dai cezarului… vorba aceea, și să nu slăvești rostul lumii, când este într-atât de evident că omul - acest mister învăluit de/în umbre și angoase - nu se hrănește numai cu iarbă, fructe și carne cât mai ales din propria-i visare. Am spus visare, nu? și da, visare a fost căci abia într-un târziu și cu mare străduință am reușit a mă desprinde din confreria ce începuse a contura un cert profil de falanster amintindu-mi speriat de viitorul meu tovarăș de drum ce trebuie să fi avut de acum cel putin 40 de minute de când își tropotea pașii nerăbdător prin locul de întâlnire stabilit. Așa se face că neuitând a-mi avertiza partenerii atât de plecare cât și de posibilitatea unei reveniri rapide, am executat degrabă o manevră de învăluire prin flancuri a spațiului terasei și în viteză mare am purces apoi să parcurg distanța pînă la locul cu pricina, cam la două străzi depărtare.

O să râdeți, dar în tot timpul cât am alergat nu m-am putut desprinde de un gând : cum se-ntâmpină oare poeții!? și simțindu-mă aproape fără de putere asupra acestui abis tematic, enervat și orbit pesemne de răspunsurile hilare pe care mi le ofeream m-am trezit oprindu-mă cu tot avântul (și cu nasul, recunosc, în oarecare măsură șifonat) în umărul unui individ de o statură ce nu inspira posibilitatea lansării vreunui comentariu. L-am auzit ca prin ceața înjurând românește și încă bine și în scurt timp m-am simțit cercetat de una din fețele acelea promovate de stilul thriller și prevestitoare de tot ce putea fi mai rau pentru oricine ... dar, slavită fie sfânta maică limbă română căci și de data asta și-a arătat deplina ei putere de tămăduire asupra iscusitelor căi ale răului chiar dacă eu nu am reușit a silabisi de la început decât câteva din silabele cuvintelor ei magice: m..scu…ier…tați..eu…nu …am

— Bă, tu erai? păi ce îmi faci măi lepră… că de-o oră te aștept

— Ah!.. . Florin … ce mă bucur

— Te bucuri ca un fâs ce ești … Florin pe dracu , Vasile și atât pt tine, auzi ? ... dar nu contează, spune mai bine unde mergem să stăm de vorbă și să-ți zic cum stă treaba aia cu planul meu

Cum nu știam alt loc și cum și el părea deja atins de același respect privind modul inteligent al dezinhibării bărbatului față de mitul Marlyn Monroe prin consumul gradual de bere- resimțindu-mă încă după șocul avut și dezechilibrat de noul flux de serotonină ce mă invada în urma turnurii agreabile a situației - mi-am îndrumat viitorul partener de călătorie către terasa abia părăsită reușind, în timp ce acesta mă iniția în substraturile afacerilor sale legate de închirirea a două locuințe într-un cartier de bon ton în vederea protejării unor studente importa( n) te din România nemulțumite de situația insuportabilă din punct de vedere financiar și de abuzurile de acolo, să-i prezint cât de cât detaliile călătoriei spre inima imperiului incaș.

...

Hei, hei ’’ EuRomania’’ cum reușești tu să faci din nelămurita lume a aparențelor o lume palpabilă și cum fără ecou se topesc sub aerul stindardului tău toate diferențele lumii! mi-am spus binecuvântând în gând pământul și blazonul casei imediat ce alături de Vasile m-am simțit parte activă din nou din atmosfera acelui colț de stradă ce-mi amintea prin izul ei cumva decadent de aerul inspirat odată din romanul ‘’Stupul ’’… aveam toate motivele, eram doar la Camilo Jose Cela acasă, nu?! și mai era și un bonus, Vasile, care se dovedea exact omul pe care și l-ar fi putut dori orice tovarăș cu chef de vorbă, dovedind o minte deschisă și fără inhibiții și cu pricepere la prins cheag printre prieteni, cu atât mai mult cu cât vorbind fluent cel puțin șapte limbi europene deja cu trei dintre ele acaparase atenția întregii suflări omenești de față.

Cam astea au fost faptele cele demne de povestit din prima zi și nu cred că ar avea vreun rost menționarea tipurilor de licori cu care ne-a tot încântat amabil patronul localului…poate doar faptul că după un timp berea devenise sângerie și lumea toată din jur excitată striga " Sangre, sangre de toro ".

Am strigat și eu, da ...am strigat …apoi îmi mai amintesc că am purtat timp de câteva ceasuri o discuție rafinată și încântătoare spiritual în limba germană cu cineva din Wolfenbüttel despre expresionismul din Berlinul anilor 1930, păcat însă că persoana respectivă în mod ciudat îmi răspundea de fiecare dată întrebărilor (probabil dintr-un exces de politețe față de țara care o găzduia) într-o spaniolă ce mă-ncurca teribil. Uimitoare întâmplare dacă luăm în considerare faptul că eu nu am absolut nici un fel de cunoștințe de limbă germană și după cum mi s-a confirmat mai târziu, nici partenera mea de dialog nu ar fi putut spune decât maxim trei cuvinte în spaniolă. Mai mult de atât, cum avea să se reiasă mai târziu din antetul email-ului primit de la ea, nu era artist plastic cum se recomandase, ci laboratory manager la o firma producătoare de benzi și discuri abrasive, undeva prin vechiul district Haut-Rhin din Lorena.

Și deși v-am spus că nu nu ar mai fi alte fapte demne de atenția dvs. nu vă pot ascunde încă un alt lucru extrem de straniu: imaginati-vă terasa, ok?... oamenii aceia , buna dispoziție și orele care treceau,..,bun, .. muzica extrem de loud și acum fenomenul: nici pic de întuneric, niciun pic de înserare, ori vreo urmă de stea... acolo undeva, o stea cât de mică pe care s-o zărești melancolic pe vreun petec de cer, ..nici urmă de Lună de asemenea, ..nimic și nimic din toate astea doar lumină de la un capăt la altu' cât cuprinde și alături un bulevard pe care rulau necontenit mașini de parcă ar fi fost așezate pe o bandă transportoare în interiorul unei fabrici iar dinspre aceasta ciudat iarăși: niciun zgomot. Da, exact așa și începuse de-acum o oarecare teamă a-mi da tărcoale...ba, la un moment dat, mi-am mai dat seama de încă un lucru și l-am întrebat pe Vasile unde îi erau bagajele. Acesta m-a înjurat scurt și le-a spus ceva în portugheză unora cu care împărțea cea mai lungă țigară ce mi-a fost dat s-o văd vreodată. Ăia au răs si ce puteam să fac.. am scos și eu limba la ei. Au râs și mai tare și mi-au făcut semn să trag un fum ..am tras...nu era cine știe ce de capul ei, mă așteptasem la vreo cubaneză dar era doar o țigară răsucită...așa că am mai tras de draci încă de două ori după care mi-am făcut eu una mai bună din tutunul meu. Ei nu mai conteneau cu răsul și parcă aș fi vrut să plec dar cum sa-mi las așa tovarășul. Nu se putea și atunci plictisit m-am gândit să scriu ceva în minte și după un timp chiar mergea, frazele se ordonau și aveau forță... cred că ajunsesem în acel moment esențial în care ca autor trebuia să hotărăsc soarta noilor mele personaje când m-am simțit tras de umăr de cineva afișând prin voce un aer destul de îngrijorat: Manuel , Manuel tu ești?

Sincer, chiar mă deranja, m-am smuls din mâna lui și am dat să plec, nu-mi puteam permite să pierd firul acțiunii și mai ales viața personajelor - știți cât de ușor se pot acestea risipi mai ales când nu ai apucat să le treci nici măcar numele pe hârtie, nu? Ei bine, da, însă individul ivit de niciunde se dovedea a fi genul insistent. Cumva nu mai aveam ce face, era o chestiune de secunde și deja pierdusem din poveste un soț și o verișoară a sa primară. Off!

— Da, așa mă cheamă și care-i baiul moșule de nu lași lumea în pace ?.. am încercat să-l privesc dar îmi era imposibil căci de undeva din spatele lui soarele strălucea înconjurându-i trupul ca într-o aureolă.

Măi să fie, mi-am zis, doar nu dorm...ăsta deghizat așa arată de parcă ar fi arhanghel. Atunci m-am gândit să-l chem în ajutor pe Vasile și pe ai lui, pe portughezi , spanioli, francezi , nemți și mai pe țoți cei cărora le vorbea el limba... dar jur- împrejur nu mai era nimeni ...terasa absolut pustie. Numai eu și arhanghelul. Asta era prea mult și nici de înghițit în sec nu mai îmi dădea voie firea. Unde ceapa lor dispăruseră toți și taman acum când avea omul mai multă nevoie de ei?!

— Manuel, măi omule, măiii!... da' se poate?! sunt euuu ... Florin măi... Florin de la ... l-am auzit spunând într-o limbă pe care niciodată nu am crezut că poate lua prizonieri...dulcea limbă moldavă.

— ...de-o noapte te caut. Ce naiba măi, nici pe la hotel nu ai trecut măcar să fi lăsat un semn acolo și tu... iar telefonul ți-e închis.

În sfârșit puteam respira liniștit. Aventura începuse și prima ei etapă tocmai se consumase: avusese loc "Întâlnirea".

Emanuel POPE

Născut la Brăila, din 2002 pe meleaguri străine, acum trăind la Londra. A debutat cu poezie în 1985 în revista “Flacăra" sub pseudonimul Heidi, iar cu proză în 2010 în revista “Contrasens" continuând apoi și în alte reviste cu traduceri din creația lui Yehuda Amichai, Yannis Ritsos, Valery Oisteanu, Denise Levertov, R.D. Laing. A publicat până în prezent nouă volume de poezie (plus trei antologii), un volum de proză scurtă, o broșură jurnal, o carte conținând articole și eseuri din perioada 2009-2019 și o colecție de traduceri din lirica universală. Cea mai recentă carte a sa este “Dragoste în timpul epidermei mele" apărută în 2023 la Itaca Publishing House din Dublin.