În ziua aceea, plecasem cu inima strânsă, de parcă îmi prinsesem într-un batic toate visele și ele stăteau gata să zboare dincolo de calea ferată a privirii. Nici nu mai știu cum am ajuns în București, eu, cea care nu călătorisem până atunci singură în alt oraș, care aveam încă un soi de timiditate care se răsfrângea în ochii mari, în zâmbetul blând și încăpător de pace, cu toate flăcările și cu toate apele curgătoare, fluviale chiar, năbădăioase ale vieții care mă conținea plină de generozitate ...