Ultima premieră din stagiunea 2025/2026 a Teatrului Național "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, Lungul drum al zilei către noapte, după Eugene O’Neill, în regia Mihaelei Panaite, a avut loc în data de 14 iunie. Instanța regizorală abordează textul dramatic într-o manieră proustiană, desemnându-l pe Edmund (Ștefan Dogaru) drept martor, subiect și narator al itinerarului existențial al familiei Tyrone. James Tyrone (Ovidiu Crișan) e un pater familias marcat de paradoxalul eșec rezultat dintr-un mare succes timpuriu din cariera sa artistică. În mod fatidic, fiecare membru al familiei Tyrone trăiește blocat într-o anumită ipostază traumatică sau idilică din trecut. Soția sa, Mary (Angelica Nicoară) e mama dependentă de morfină, ale cărei visuri de odinioară erau retragerea la mănăstire sau cariera de pianistă. James Tyrone Junior (Radu Dogaru), fiul rebel care a moștenit de la tatăl său atât patima alcoolului, cât și apetența pentru faimă, pare la fel de tributar neputinței de a-și depăși condiția ca și tatăl său, a cărui oglindă vie este. La rândul său, mezinul familiei, Edmund, un poet și jurnalist melancolic, suferind de aceeași boală care i-a adus moartea bunicului matern, manifestă același caracter autodistructiv emblematic pentru familia Tyrone.

În esență, spectacolul Lungul drum al zilei către noapte are ca resort prim jocul de lumini și umbre ale memoriei involuntare, "singura care ne poate da realitatea concretă", după cum observa Camil Petrescu în eseul Noua structură și opera lui Marcel Proust. Pentru acesta din urmă, "memoria noastră seamănă cu acele magazine care expun în galantarele lor când o fotografie a unei persoane, când alta" (Marcel Proust, La umbra fetelor în floare II, Editura pentru Literatură, București, 1968, p. 246), astfel încât "se găsesc tot felul de lucruri, unele primejdioase, altele salutare în acest talmeș-balmeș în care amintirile nu se limpezesc decât rând pe rând" (Marcel Proust, Fugara, Editura Minerva, București, 1974, p. 123).

Periplul publicului în istoria familiei Tyrone are loc într-o unitate spațio-temporală concentrată, circumscrisă în perimetrul sufrageriei din casa de vacanță, respectiv în intervalul a douăzeci și patru de ore. Lungul drum al zilei către noapte este construit din alternanța unor momente redevelopate de memoria involuntară, afectivă a lui Edmund, existând deopotrivă comprimări și dilatări ale timpului trăit. În acest sens, spațiul restrâns al Studioului "Euphorion" este o provocare în sine pentru echipa de creație, orice inadvertență sau redundanță apărând amplificată. Răspunzând cu succes exigențelor tacite ale textului dramatic semnat de O’Neill, Mihaela Panaite a creat un spectacol vibrant, redând cu precizie dinamica interacțiunilor umane și valorificând exemplar, în demersul scenic, o serie de porțiuni lirice ale piesei.

În scenografia spectacolului, semnată de Cristian Rusu, figurează un element inedit, și anume albatrosul împăiat, evocând corelația dintre poezie și libertate dintr-un celebru poem de Baudelaire: "Poetul e asemeni cu prințul vastei zări/ Ce-și râde de săgeată și prin furtuni aleargă;/ Jos pe pământ și printre batjocuri și ocări/ Aripele-i imense nu-i lasă loc să meargă" (Charles Baudelaire, "Albatrosul", în Flori alese din Les fleurs du mal, traducere de Alexandru Philippide, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1957, p. 18).

Spectacolul Lungul drum al zilei către noapte probează faptul că în cutia de rezonanță a unei vieți omenești, peisajul static al vieții exterioare nu este decât o pură aparență, întrucât viața interioară se supune cu fidelitate principiului panta rhei. În jurnalul său, O’ Neill se întreba în ce măsură spectatorul inteligent al zilelor sale putea fi emoționat de un simulacru al simțului destinului, în condițiile unei lumi profane. Ulterior, autorul dramatic răspunde afirmativ, introducând ideea "forței persistente și irezistibile a unor pasiuni stârnite în trecutul familiei și care constituie destinul ei (neuitând nicio clipă că destinul izvorât din sânul familiei este aproximația psihologică modernă a concepției grecești privitoare la destinul impus din afară, de forțe supranaturale" (Eugene Gladstone O’ Neill, "Note de lucru și extrase dintr-un jurnal fragmentar", traducere de Dumitru Mazilu, în Dialogul neîntrerupt al teatrului în secolul XX, vol. I, Editura Minerva, București, 1973, p. 325). În acest sens, Lungul drum al zilei către noapte traduce impactul a ceea ce dramaturgul american numește "realitatea ireală", respectiv "realitatea exterioară e masca adevăratei realități impuse de destin – realismul nereal" (Ibidem, p. 327).

Colectivul artistic al Teatrului Național "Lucian Blaga", format din Angelica Nicoară, Irina Wintze, Ovidiu Crișan, Ștefan Dogaru și Radu Dogaru dezvoltă cu aplomb elementele unei tragedii moderne în Lungul drum al zilei către noapte, un spectacol de o frumusețe incisivă.