Priviți-l. Vă e teamă de el? Vi se pare hidos? Dar e om, tot om, așa rămâne, în ciuda aspectului… amestecat, hai să-i spunem. O să detaliem anatomia și fizionomia lui, atât cât ne permite acest articol de trei mii de semne.

Are limba lungă de 52 de centimetri. Un mușchi bine format, extrem de flexibil. O limbă scormonitoare, rapidă, capabilă să prindă din zbor multe specii de insecte, dar în același timp suficient de puternică și alunecoasă pentru a se strecura prin cotloane și ascunzișuri.

Urechile sunt pâlnii late și delicate în același timp. Au forma unor petale deschise înspre exterior. Simțul auzului îi este extrem de fin, dar nu în sensul de a capta și a desluși zgomote îndepărtate. E vorba despre posibilitatea de a distinge din zeama acelor da, nu, poate cât e adevăr și cât e minciună. Din simțul auzului face parte un soi de detector, o gâlmă rotundă și gelatinoasă care filtrează acei da, nu, poate și navighează printre nuanțele de fals și adevărat, prin griul, negrul și albul acestor concepte.

Ochii îi sunt miopi, lăcrimoși, acoperiți de o băltoacă murdară, gri-cenușie. Vederea e un simț secundar, nu merită vreo analiză atentă.

Se deplasează pe picioare slabe, niște tije care îl poartă dintr-o parte în alta și care dau impresia de levitație, ca și cum mersul propriu-zis ar fi, pentru el, o îndeletnicire degradantă.

Brațele, în schimb, îi sunt cea mai viguroasă parte a corpului. Asta se observă direct din modul în care-i sunt conturați mușchii. Căci aceste brațe trebuie să forțeze uși, ferestre, portiere, coperți de dosare, uși de seifuri.

Iată-i și gura, cel mai ademenitor și respingător element al fizionomiei. O gură suavă, formată din două buze cărnoase și elegante. O gură terifiantă, cu două lame ascuțite care cad, cu zgomot asurzitor, una peste alta. Ambele variante sunt corecte, în funcție de momentul în care este observat acest exemplar uman în mediul său. Farmecă și înspăimântă prin gura și vocea sa.

Am ajuns și aici, la voce. E torent de înțelepciune, pârâu cristalin de pricepere. Prin legarea de consoane și vocale, în cele mai simple construcții, poartă rafturi întregi de cărți. E capabil să se exprime în enciclopedii și volume nenumărate. Se pricepe la orice meserie și îndeletnicire. Căci activitatea sa îl aduce lângă medici, criminali, ingineri, polițiști, violatori, bibliotecari, vânzători, antreprenori, fermieri, academicieni, sportivi, politicieni, mecanici auto. Și învață din toate, le simte secretele și dezleagă orice ascunziș profesional.

Inima este organul cel mai interesant din toată alcătuirea sa. E ca un pocal din piatră cu o gură îngustă. O cupă cu pereți groși, solizi, care rămâne cea mai sensibilă parte din alcătuirea sa. Deschizătura de țesut și sânge e îndreptată diferit, în funcție de fiecare individ în parte. Poate fi spre coaste, spre plămâni sau către măruntaie. Prin acel bănuț rotund, vascularizat, este amenințat de indiferență. Oricând poate cădea în brațele acestei maladii. Primele simptome sunt plictiseala, obișnuința. Apoi cancerul final: indiferența!

Trebuie să înțelegeți că lucrează cu suferințe, crime, lacrimi fără fund, pierderi irecuperabile. Și uneori transformă toate astea în cifre. Atunci apare sensibilitatea la indiferență. Căci a doua variantă ar fi nebunia.

Priviți-l. Vă sperie? E doar un ziarist.