Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Trei reguli

Orice alegere e o aventură. Alegi după o lungă chibzuială, după ce te-ai gândit și ai analizat, dar, imediat ce-ai pus punct și-ai ales, îți dai seama ce prostie ai făcut. Or, în alte situații, te abții și nu alegi ce-ai fi vrut, ci ceea ce te îndeamnă ceilalți, doar ca să fii și tu acolo, băgat în seamă, alături de lumea bună. Deși te încearcă un sentiment de orgoliu, c-ai făcut ce-au făcut ceilalți, cu toate aceste mici mulțumiri, te roade pe dinăuntru regretul că n-ai făcut ce-ai fi vrut. Toate alegerile sunt înșelătoare și vin la pachet cu nefericiri și depresii. Iar aici mă refer și la alegerile mărunte, de exemplu, la piață, unde ezitările lasă în urmă un parfum persistent.

Cu timpul începi să-ți clădești un cod al alegerilor, un fel de cartă a marilor aventuri.

Regula de aur a opțiunii e să nu faci de două ori aceeași greșeală. Multă lume știe c-a ales prost, c-a nimerit pastila malefică. Fiecare își dă seama c-a luat o pereche de ghete gata purtate, că, în fine, s-a ales cu aceeași jachețică de anul trecut, pe care credea c-a aruncat-o la tomberon. În ciuda nemulțumirii amare, omul nemulțumit trece mai departe, zicându-și: asta e, acum nu mai e nimic de făcut! O greșeală e omenească.

Dar să faci aceeași greșeală de două sau chiar de trei ori, ei bine, asta chiar e prostie. Să perseverezi pe drumul erorilor e diabolic, de-a dreptul. Se cheamă că un demon pervers, cu dinți strâmbi și coadă  elastică,  trăiește pe lângă tine de ani buni, iar tu habar n-ai.

Unii vor zice poate că, dacă tot cunoști drumul, e mai bine să pedalezi în demență, măcar știi încotro te duci, ba chiar unii, iubitori ai retoricii structuraliste, vor spune, cu glas înalt, foarte bine, fac din nou aceeași prostie, mi-am asumat-o!:)

Totuși regula asta merită studiată, e nr-ul 1 și e veche: errare humanum est, perseverare diabolicum.

A doua regulă a alegerilor e pentru cei care n-au timp să respire ca lumea. Îi știți, sunt oameni ca mine, care aleargă continuu și n-apucă mai nimic din bunătățile vieții. Însă vine o zi, când au de ales. Toate mesele sunt ocupate, niciun scaun nu e pentru ei.  Deși ar putea să evacueze sala, să schimbe scaunele și chiar și componența acestei săli, care este a lor.  Sunt alegeri neînsemnate și inutile în aparență. Totuși, în fiecare alegere există o clipă de fericire. Există un timp care ține exact de când sala începe să se golească și până se umple la loc. Clipa asta, de confuzie și schimbare nu trebuie subestimată. E o clipă în care îți tragi sufletul. E o clipă în care titularii scaunelor sunt nevoiți să se ridice și, pentru un timp, să renunțe la planuri. În clipa asta de pauză, buzunarele noastre rămân intacte, se lasă liniștea, iar megafoanele amuțesc. Vocile importante sunt, pentru o clipă, moarte ori disperate. E doar o clipă, una însă care contează enorm. Mai ales că noii ocupanți ai scaunelor din sală au și ei nevoie de un timp de acomodare. În acest schimb de gardă, oricât de scurt, încap beneficii, bucurii mici. Poate chiar libertăți. Uneori apucăm să ne așezăm sau chiar să șparlim câte ceva de pe masa banchetului. În  sfârșit, vreau să spun că regula numărul 2 te încurajează să schimbi. Dacă poți. Pentru că, de regulă, nimeni nu se mișcă din sală, după ce-a prins un scaun.

Intră apoi în discuție alegerea demnă versus alegerea conjuncturală. Sunt lucruri pe care le admiri, valori în care crezi și chiar oameni pe care îi respecți. Te înclini în fața inteligenței. Deși, de multe ori, inteligența asta e mai nemernică decât prostia cinstită. Dacă ai timp, îți dai seama că inteligența poate să fie din plastic. Să nu-mi spuneți că n-ați întâlnit oameni stilați, care vorbesc ca și cum ar fi bolnavi sau bătuți, înfiorător de jigniți de tot ce e viu și real. Oameni subțiri, care citează din cărți, în cele mai multe cazuri necititori. Îmbrăcați impecabil. Nemulțumiți aprioric de toți ceilalți. Preferați de selecționeri, respectați pentru că sunt curăței și persoane decente. Nu mai e nevoie să vă spun cât urăsc mitologia crescută în jurul decenței, am spus-o prea des. De-a lungul vieții am constatat că cei mai răi sunt acești oameni decenți și cu pretenții incontestabile. Au de regulă prieteni, neamuri și prejudecăți bătute în cuie. Nu se mulțumesc cu puțin. Au gusturi costisitoare. Nu muncesc. Nu concep să pună osul la treabă.  Exact ca năltărogul care ne-a umbrit un deceniu. Din toate aceste motive, eu îi evit pe cât pot și de aceea pun aici regula 3, care sună așa: nu te lua după forma exterioară (mai ales că te-ai mai înșelat în trecut).

În concluzie, o alegere, oricare, îți sfâșie inima și te lasă sărac. Totuși, alegerea rămâne o acțiune riscantă, aventuroasă, uneori generatoare de nostalgii. Chiar când ai greșit, există o mică plăcere, pe care o trăiește oricine e dispus să se aventureze în necunoscut. Iar plăcerea asta, detaliată de multe ori noaptea, înainte de intrarea în somn, e un gând mângâietor, o consolare absolut filozofică: măcar am făcut ce-am vrut  eu.

Doina RUȘTI

Doina Ruști este prozatoare "de primă mărime a literaturii de azi", după cum o numește Nicolae Breban , "de mare talent și intuiție", în opinia lui Norman Manea , distingându-se printr-un stil puternic și vibrant. Romanele și povestirile ei sunt premiate, traduse în mai multe limbi și studiate în școli. Opera sa se remarcă prin îmbinarea fantasticului și a realismului social dur, romanul său de referință fiind Fantoma din moară (2008), ficțiune puternică despre comunismul românesc, roman inclus în neogoticul postcomunist, atât în Enciclopedia lui J. A. Weinstock, de la Routledge, cât și în Studies in Gothic Fiction, Zittaw Press. Venind tematic în completare, Ferenike, romanul cel mai personal, este o ficțiune politică, autobiografică (Humanitas, 2025). La fel de apreciat și poate cel mai cunoscut roman al său este și Lizoanca la 11 ani )(2009), roman despre prostituția infantilă, ca stil, comparat de critica occidentală cu Ciuma* lui Camus (Il Libero), cuprins în multe programe europene (între care la Școala Doctorală a Universității Barcelona). De largă popularitate se bucură trilogia fanariotă, compusă din romanele Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii (The Book of Perilous Dishes*) și Homeric, romane care explorează imaginarul balcanic, într-o formulă originală, fabulatorie și de actualizare a istoriei. Mircea Muthu i-a dedicat un capitol în cartea sa, Balcanismul literar românesc. Mai multe aici