Doina Ruști, Zavaidoc în anul iubirii, 2024, Editura Bookzone

Printre cele mai recente romane semnate de Doina Ruști se află Zavaidoc în anul iubirii, un roman care, încă de la primele pagini, ne poartă în atmosfera vibrantă a Bucureștiului interbelic. Suntem introduși într-o lume a anilor ’20, unde muzica și efervescența socială pulsează în fiecare colț al orașului.

În anii `20, cu precădere în anul 1923, bucureștenii ascultau muzică orășenească, descinsă din folclor și din vechile romanțe, dar și noutăți - arii de opertă adaptate, canțonete, romanțe compuse la cerere, jazz – și, desigur multă muzică lăutărească. Se cânta pe scenele teatrelor, prin grădini, prin restaurante, la cinematografe și la serbări private. Mai ales pănă în 1926, muzica venea direct din plămânii cântăreților, fără microfon. Patefonul încă era consacrat muzicii străine. Printre vocile negustorilor ambulanți și claxoanele automobilelor, alături de scrâșnetul nou-apărutului tramvai electric, răsuna muzica lui Zavaidoc, venită din timpuri vechi, înnoită cu cerințele epocii, ridicându-se de multe ori de la serenada care mai purta încă ofurile și alintul fanariot, până la trilurile operetei sau la ritmul nestăvilit al muzicii de import, între care Lindy  Hop și Charleston-ul influențează ritmurile autohtone.

În explozia generală de petreceri și dorințe, Zavaidoc aduce un stil, creează chiar o școală, punându-și amprenta pe muzica veche, salvând cântece condamante altfel la uitare. Repertoriul lui impresionant, mai ales după ce a fost imprimat pe discuri și în studiourile de radio, a constituit baza muzicii orășenești de după război dar și un fel de arhivă a muzicii vechi românești, mulți cântăreți de după el preluându-i în totalitate muzica și inovațiile.

Dar valoarea cântecelor lui Zavaidoc stă și în eposul lor, care aduce la suprafață o lume cu mentalitățile ei. Multe sunt moșenite, multe transpun evenimentele importante ale momentului. Zavidoc e contectat la marea poveste a omului mediu, îi simte pulsul și fericirile. Tocmai de aceea, cântăreții de după el au simțit nevoia să-i modifice de multe ori versurile, pentru că pierduseră legătura cu spiritul vechi al lumii.

            Pe acest fundal, Doina Ruști construiește o poveste de dragoste cu ritmuri interbelice. Intenția autoarei nu este, însă, de a reconstitui anul 1923, ci de a-l observa pe Zavaidoc din trei perspective diferite, prin trei tipuri de povești diferite.

Acțiunea e plasată în bună parte pe Bulevardul Elisabeta, dar și pe Moșilor, într-un București subiectiv, în care sunt reunite istoria, amănuntul biografic și mentalitatea unei lumi care a dat prima Constituție de după război și primul film românesc de ficțiune. 

Înaintând în lectură, cititorul face cunoștință cu un om care a trăit la cote înalte și a iubit prin muzica lui, o  poveste, de fapt, legată de viața sa, de oameni reali și de evenimente care se petreceau în orașul infinit, care era și orașul muzicii lui. Din aceste pagini îi asculți chiuitul de la finele unei fraze muzicale, vezi șirul de dansatori de pe Lipscani, prăvăliașii care îi răspundeau în același glas, fetele care vindeau lapte, fluturându-și fustele, dar și studentele de la Litere, care visau continuarea poveștii și cărora le-a dedicat un cântec. 

Romanul Zavaidoc este mai mult decât o incursiune literară în Bucureștiul anilor ’20 — este o pledoarie vibrantă pentru memorie, muzică și identitate culturală.

Prin scriitura sa bogată în detalii, Doina Ruști reînvie o epocă uitată, zugrăvind cu sensibilitate figura legendarului Zavaidoc. Îmbinând ficțiunea cu istoria, romanul devine un omagiu adus nu doar artistului, ci și orașului care l-a inspirat.

"Când a început Zavaidoc, s-a încălzit strada. Vocea a inundat Calea Victoriei și Bulevardul Elisabeta, iar de undeva, de sub asfaltul tapetat cu zăpadă, venea ecoul, un răspuns la plânsul omului care moare și plânge. Nu mai știu despre ce era cântecul, ceva cu o fată, dar melodia se încolăcea pe clădirea Cercului Militar și prin urechile oamenilor. Se umpluse de lume, nu puteai să arunci un ac. Fără să știu, am fost martoră la ceva fără final, iar mai târziu, după ani, mi-am dat seama că orice cântec al lui se întipărea în pereții orașului. Toate leșinăturile  de dizeuri, care au venit după aceea au fost zero barat față de el. "

Zavaidoc este o lectură necesară pentru oricine vrea să înțeleagă cum se naște mitul, cum se scrie muzica unei epoci și cum rămâne vie o poveste dincolo de timp.

Mai mult