Adrian Majuru, Antropologie și Morfologie în studiul fizionomiei urbane, Oscar Print, 2025

Carte-album, recentul volum semnat de Adrian Majuru, aduce în discuție un subiect insolit, legat de modificările fizionomice, produse sub impactul epocilor, al evenimentelor istorice ori al modelor de tot felul.

Conceput ca elogiu adus memoriei chipului, după cum însuși autorul afirmă, studiul face referire doar la mediul urban,  în mod particular la orașul București, aducând alături un număr impresionant de portrete (fotografii, desene, picturi) din diverse epoci, selectate din patrimoniul Muzeului Municipiului București.

Antropologic, volumul pune în discuție vârstele omului, raporturile cu timpul, istoria sau spațiul (familial, urban, istoric), în diverse epoci, de la lumea lui Matei Basarab, la timpul actual. Atitudinile lumii orășenești sunt analizate în context social, începând cu vestimentația și sfârșind cu realațiile consfințite prin profesie, rol sau  opțiuni sociale. Un portret fotografic de la 1900 (pag. 59) înfățișează un tânăr în atitudine straff, ținându-și cu siguranță o mână în buzunar, iar fizionomia lui este analizată în contextual altor fotografii similare, care denunță un confort psihic, dobândit prin statut și situare socială imediată – hainele având desigur o importanță majoră. Femeile sprijinite în umbrele mari, pălăriile impozante, atât la femei cât și la bărbați, se află într-un acord subtil cu fizionomia, nu doar gravă, ci și generată parcă de modul de comunicare, de codul cultural al epocii. Analizând fizionomiile de grup (mai ales cele din mediul intelectual, de exemplu, ale unor profesori pe treptele universității, Adrian Majuru le pune în legătură cu preocupările lor și mai ales cu idealurile comune. Figurile participanților la primul Congres de Antroplogie sunt comparate cu altele, ale participanților la evenimente similare, pe parcursul mai multor decenii, și raportate la fizionomia individului, în funcție de clasa socială din care face parte.

Cu precădere m-a interesat capitolul, intitulat incitant O zi din viața ta în vremea lui Constantin Brâncoveanu, în care fizionomia ca și atitudinea socială sunt puse în relație cu mentalitatea epocii. Pornind de la legi și pedepse, antropologul ajunge la atitudini sociale. Faptele abominabile (de pildă vinderea copiilor sau manipularea în familie) au pedepse pe cât de pitorești pe atât de cinematografic prezentate: vinovatul va trage la catargă (sania pentru lemne de foc), îi este tăiat nasul, e bătut în public sau ucis. În consens cu tipul de viață, se formează și un cod al gesturilor și comunicării, tipice pentru timpul istoric.

Minuțios și fermecător este și studiul comparatist al vârstelor. Portretele de copii din varii epoci deconspiră preferințe standard pentru anumite atitudini, specifice expunerii (în portret); etalarea hainelor, neglijențele de ținută, infatuările vârstei tinere etc. alcătuiesc treptat un portret colectiv, atemporal, al copilăriei, apoi al adolescenței și al celorlalte vârste. Privit progresiv, chipul omului social surprinde și momentele cheie ale evoluției sociale. Atitudinile în fața eternității (a aparatului fotografic sau a pictorului) compun succesiv maniera comună de afirmare, printr-o fizionomie devenită comună, cel puțin la nivel simbolic. Câteva pagini (pp 123-125) cuprind portrete de oameni care privesc spre un viitor visat. Deși epocile sunt diferite, atitudinea rămâne constant de încredere în acel viitor.

Antropologie și Morfologie în studiul fizionomiei urbane este și un fel de istorie ilustrată. De la portrete psihologice, alunecă treptat spre figuri de importanță istorică. Modernizarea, ieșirea din canonul otoman, interbelicul, perioada comunistă – dau fluiditate istorică volumului, impunând nu atât fizionomiile, cât amprenta istorică a portretelor. De altfel, cartea se încheie cu un album-concluzie (pp.281-336), care sintetizează atât diacronic cât și psihologic esența lumii urbane.

Adrian Majuru și-a propus să așeze acest volum în continuarea proiectului expozițional de antropologie urbană Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute, inaugurat în ziua de 19 decembrie 2016, la Casa Filipescu-Cesianu, administrată de Muzeul Municipiului București. Într-un fel chiar este și un album de muzeu, dar și o sinteză a muncii antropologului, care a întemeiat primul muzeu de profil.

Dar, cartea, în intenția lui Majuru, este "o poveste despre intimitate și despre evoluția raporturilor dintre generații în ultimii trei sute de ani", cu text dens, aș adăuga eu, în care este înglobată multă informație, expusă analitic (mai ales în paginile dedicate totalitarismului) și cu bine cunoscuta-i imaginație, mai ales în paginile dedicate "fizionomiei cu mesaj", unde selectează caricaturi de Jiquidi ori Daumier, punându-le alături de mai puțin cunoscutul album al lui Petrescu-Găină. Dacă aici imaginarul auctorial rămâne mai mult la nivel vizual, în schimb, în capitolele dedicate orașului (cu precădere fizionomiilor din mall-uri ori fizionomiilor colective, în general), Adrian Majuru își pune în valoare tipul de analiză care l-a impus în domeniul studiilor culturale, tocmai prin originalitatea asociațiilor simbolice, prin interpretarea pertinentă și prin calitățile de romancier.

Realizată impecabil, ca album cu sute de portrete, reproduse în condiții grafice de înalt profesionalism, cartea lui Majuru reprezintă unul dintre acele apariții-eveniment, care nu lipsesc din nicio bibliotecă, amintindu-mi oarecum de cărțile ilustrate ale lui Umberto Eco.