Florin Iaru, Fără mîine - antologie de poezii din perioada 1981-2019, Editura Rocart, 2024

În biblioteca personală, raftul cărților recente din literatura română contemporană devine neîncăpător. Azi aș citi ceva poezie, așa că, fără urmă de ezitare, aleg volumul lui Florin Iaru - Fără mîine-antologie de poezii din perioada 1981-2019, apărută în 2024 la Editura Rocart. Dincolo de apologii ori elucubrante exegeze, de câte ori simt că mesajul subliminal e puternic, decid să împărtășesc în scris ceva din bucuria lecturii. O scurtă divagație pentru a elucida contextul achiziționării cărții. La a doua ediție a Festivalului internațional de poezie de la Pitești - FILSTREET 2023 - literatura în stradă, organizatorul - scriitorul și editorul Călin Vlasie - a adus pe scenă nume importante ale liricii contemporane.

Participantă la manifestare, dau și eu din coate, cu eleganță, desigur, să-l văd mai de aproape pe Florin Iaru-unul dintre laureați, distins de altfel cu premiul special de literatură FILSTREET, decernat de Editura Rocart. În ultima seară a manifestării încerc să îl observ cât pot de discret, până la încheierea ceremoniei, dar mă resemnez să plec cu volumul fără autograf. Rămâne pentru o dată ulterioară;cum s-ar spune, niciodată nu se face târziu în poezie.

Ca profesor de română, contactul cu opera scriitorului se realizează și prin prisma textelor din manuale, dar nu asupra acestora mă voi opri aici. Salut, evident, prezența scriitorilor contemporani în programele de liceu. Desigur, spațiu ar mai fi pentru a actualiza și completa mai generos curriculum-ul la literatura română.

Antologia Fără mîine se deschide ludic prin poeme din volumul de debut Cântece de trecut strada, apărut în 1981, la Editura Albatros, distins cu premiul Uniunii Scriitorilor din România. Admir pe prima pagină slova olografă, ridic din umeri cu regretul că nu sunt grafolog, apoi continui lectura în bună tradiție tipografică.

În Cântec de trecut strada, iscusitul negustorul liric scoate marfa din bazarul cotidian, inventariind cu aplomb: "HAINI VECHI/SPOI TINGIRI (...)/-Să scoateți, mă, tot ce-ați luat/prin epoca noastră contemporană!"

În Aer cu diamante, gura timpului larg căscată mistuie cotidianul și "restul cuvintelor până la moarte". Ipostazele feminine se înșiră original ca mărgele pe axa unui timp ce nu iartă: astfel, în Ceață, femeia e "minunea de la Maglavit", colindând "căi neumblate", dar alegând mereu neinspirat ("S-a culcat cu mine. A greșit ").

Confesiunea capătă forme sarcastice, ca în deja celebrul Hai ku Mine peste muntele Fuji ("Capul meu cade/ pe/ mașina de scris/...fruntea de rânduri mi-e plină.") ori ca în Jocuri prea multe jocuri -" Am scris cărți nesfârșite(...) și am fost singur pe mii de pagini."

Secțiunea a doua reunește poeme din volumul La cea mai înaltă ficțiune, apărut în 1984, la Editura Cartea Românească. Căutarea lirică devine laimotiv în Fiara de mătase, iar muza mai stăruie în subconștient, într-un corpus unic, inseparabil: " Am să scriu!Am să te scot din minte cu mângâierile mele roase de cuvinte... . "

În Autobiografia unei sinucideri, Duminica insalubră, Păpușa mecanică, Florin Iaru poetizează-despre timp ("Sugrumă timpul! Strânge-l de gât"), despre uitare și moarte, debut și finalitate ("Voi vorbi despre a muri. Dar numai sufletul a murit/ Voi vorbi despre a sfârși. Dar numai începuturile sfârșesc. "), despre automatisme și maladii sufletești ("Singur m-am legat de plictiseala/ păpușii mecanice/ și declar că sunt foarte bogat./ Îngerul însă îmi suflă din spate:/ -Nu cumva ești foarte bolnav? ").

Poemele din Înnebunesc și-mi pare rău (Cartea Românească,1990) decupează inedit teme cotidiene, spintecând în realitatea vie-"Greu iese moartea de la cutie."(Mini-conservă de moarte în sos picant).

Jos realitatea (din volumul omonim, Editura Paralela 45, 2019) este o artă poetică neconvențională, cu imprecații în cheia voit indecentă a frondei limbajului-"limbă de hârtie, sex creponat, buci de carton gofrat/ orgasm în celofan cu aromă de pește./ Iar viața se spală pe mâini de tot ce citește./ Jos realitatea/ Căci s-a prostituat!"

Volumul se încheie introspectiv, dar în același ton parodic, autorul refugiat în Spitalul amorului autoredactând prescripția creativ-ludică: "Mărginește-te, de azi, să scrii poeme mici/ tot mai mici./Iar dacă versurile nu mai fac spumă, drege-le cu lipici".

Scriitor prezent frecvent în peisajul cultural contemporan, Florin Iaru afirma:

"Cele mai frumoase poezii sunt de o simplitate ieșită din comun, de o evidență care te tulbură. Poezia o ții minte, ții minte sentimentul, ți-amintești că ți-a plăcut."

"Dacă-ți place o poezie, ea e aidoma ție. Ceea ce te cucerește la poezie este surpriza de a descoperi un adevăr pe care-l știai și nu-l puteai exprima în niciun fel, un sentiment despre care ai senzația că e al tău, că pentru tine a fost scrisă... . "

Mulțumesc poetului, cu recunoștința lectórului!