Tutu George Georgescu, Dintr-un secol de viață, ce să smulgi amintirilor, Humanitas, 2024

V-ați întrebat vreodată ce ar putea să aibă în comun viețile unor doamne, trei aristocrate, figuri marcante în contemporaneitatea lor? Sau cum se face că destinele acestor femei de elită, asemănătoare în efervescența lor și totodată atât de diferite, s-au intersectat în mod surprinzător? Ei bine, este vorba despre trei biografii feminine apărute pe piața de carte anul trecut, mai exact, o autobiografie, Tutu George Georgescu, Dintr-un secol de viață, ce să smulgi amintirilor (Humanitas, 2024) și două biografii, Aude Terray, Singură împotriva tuturor: Viața prințesei Martha Bibescu (Humanitas, 2024) și Laure Hillerin, Contesa Greffulhe: Muza lui Proust. (Art, Sapiens, 2024).

Descendentă dintr-o veche familie de boieri moldoveni, Tutu Georgescu (1912 – 2008), alias Florica Oroveanu, una dintre marile frumuseți ale lumii românești interbelice, dar și un model de perseverență și de acțiune, își relatează istoria vieții derulată înainte și după căsătoria cu marele dirijor George Georgescu (Gogu), într-o lume care începe propriu-zis în anii 1920 și se întoarce cu susul în jos odată cu instaurarea comunismului în România. Paginile de memorialistică reflectă măiestria autoarei în arta de a oglindi cu deosebită naturalețe atât freamătul existenței cotidiene, cât și o lume a permanențelor spirituale. Expresie a sensibilității feminine și în același timp de o cerebralitate și de o intuiție uimitoare, relatările doamnei Tutu Georgescu constituie un ecou târziu atât prin stilul rafinat și penetrant, cât și prin titlu, al memoriilor unei alte personalități legendare aparținând vieții intelectuale și artistice din perioada interbelică: Cella Delavrancea (Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viață, Eminescu, 1987). Deși extrem de apropiate din punctul de vedere al stilului, dar și al orizontului temporal, cele două scriituri se deosebesc, totuși, prin faptul că în amintirile doamnei Georgescu se inserează de multe ori subtile nuanțe temperamentale.

Trăindu-și tinerețea în cercurile înalte ale aristocrației bucureștene, avându-l ca tată adoptiv pe Constantin Bușilă, ministrul guvernului Antonescu și ulterior victimă a regimului opresiv instaurat după abdicarea Regelui Mihai și decedat în detenție, Tutu Georgescu are acces la cercurile înalte ale vremii și cunoaște îndeaproape multe dintre personalitățile timpului. Amintirile ei reunesc o serie de portrete povestite, la propriu, (mărturiile au fost întâi dictate și înregistrate pe un casetofon, apoi transcrise). Astfel, evenimentele din trecutul tumultuos de dinainte și de după instaurarea Cortinei de fier, presărate cu momente aureolate și încercări zdrobitoare care se continuă cu palida evoluție mai târzie a unei vieți care se prelungește până după revoluția din 1989, în anii 2000, i-au dat prilejul să întâlnească mulți oameni celebri despre care nu a întârziat să își înregistreze impresiile. Printre aceștia, se numără Maria, regina României și tinerii, pe atunci, moștenitori ai coroanei, dar și importanți exponenți ai înaltei aristocrații, compozitori și muzicieni de renume mondial din anturajul celui mai mare dirijor român interbelic, George Georgescu, scriitori și critici literari preocupați de promovarea culturii în vremuri tulburi, oameni politici din România interbelică, membri ai guvernului liberal și ai guvernului Antonescu (George Enescu, Cella Delavrancea, Vladimir Streinu, Alice Voinescu, Marietta Sadova, Tudor Vianu, Mihai Ralea, Noica, Ovid Sachelarie, Marietta Sadova, Ion Marin Sadoveanu, Armand Călinescu, Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Octavian Goga și Veturia Goga, Mihai Antonescu și alții). Cu o extremă luciditate, autoarea se plimbă printre aceste portrete ca printr-o galerie a unui muzeu imaginar, întârziind uneori în fața amintirilor, fie pentru a le justifica, fie pentru a căuta explicații, alteori survolând cu nerăbdare diverse situații secundare din istoria unui destin dedicat artei și familiei, celebrității și frumosului. Memoriile doamnei Tutu George Georgescu se constituie astfel într-un ultim bastion al aristocrației interbelice din România.

Între personalitățile care și-au făcut loc în seria de portrete sculptate de memoria autoarei se află și nimeni alta decât prințesa Martha Bibescu pe care autoarea o creionează în nuanțe acide. Când îi laudă calitățile, frumusețea, cultura, răspunsurile "tăioase și originale", memoria "strălucită", o face scrâșnit: "Cu toate calitățile ei, dacă nu ar fi fost soția lui George-Valentin Bibescu, poate că n-ar fi avut norocul să devină așa celebră...". Nu neagă însă că era cultă, ambițioasă, că avea "simțul decorului și al rafinamentului", apoi adaugă din nou: "Nu știu dacă avea atâta inimă, câtă inteligență" (Tutu George Georgescu, 2024, p.130). Dar portretul pe care Tutu Georgescu i-l face prințesei de la Mogoșoaia nu se oprește aici, ci continuă, paradoxal, cu o scenă de bal de la palatul regal de pe Calea Victoriei unde, întreaga seară, Martha Bibescu și-ar fi pus în aplicare arsenalul de farmece încercând să îl impresioneze pe Carol al II-lea, dar fără să aibă succes. "Se învârtea ca o pisică după șoarece, să fie veșnic în preajma lui Carol și să poată, hap, să pună gheara pe el. Or, regele, cu o abilitate de motan șiret, scăpa de sub unda ei... malefică, încât ea n-a putut să-i vorbească toată seara" (Tutu George Georgescu, 2024, p. 132).

Fiind caracterizate de un înalt simț etic și estetic, confidențele pe care autoarea le încredințează cărții sale, perseverența cu care s-a încăpățânat să păstreze adânc înscrise în spiritul său memoria unei lumi de odinioară, europenismul și profundul său umanism sunt doar câteva dintre atributele ce caracterizează personalitatea doamnei Tutu Georgescu. Dar, oricât ne-ar fi câștigat interesul, povestea ei nu poate fi completă decât pusă în oglindă cu monografia unei alte figuri feminine, o personalitate fascinantă și controversată a începutului de secol XX, regina de rezervă a României interbelice, Martha Bibescu. Prințesei de la Mogoșoaia i-au fost consacrate numeroase biografii, iar pe cea mai recentă dintre ele, semnată de autoarea franceză Aude Terray, o vom răsfoi pe îndelete în numărul viitor.