Am o garsonieră pe numele meu. În realitate, banca e proprietarul adevărat. O aplicație pe telefon îmi arată toate detaliile creditului. 30 de ani. Dobânzi, comisioane, sumă principală. Am ajuns să petrec ore întregi pe aplicația asta. Așa mi-a venit ideea. Eu, creditul, ratele și dobânzile reprezentăm un șir de 1 și 0. Mă pricep la calculatoare. Așa că folosind uși dosnice și trasee întortocheate, am spart siteul băncii. Am intrat în contul meu. Am privit suma împrumutată. 200.000 de lei. Ce ușor mi-ar fi fost să șterg un singur 0.

Dar am făcut altceva. Am mai adăugat un 0. Și încă unul. Am ținut degetul apăsat pe tastă până când un șir lung s-a întins în dreptul sumei împrumutate. 20 de miliarde.

Banca m-ar fi închis imediat dacă îndrăzneam să scad fie și un leu din sumă. Dar dacă greșeala era în favoarea lor? Banca tocmai crescuse în valoare cu 20 de miliarde. Am urmărit știrile și am observat schimbările de la bursă. Prețul acțiunilor a explodat. Iar eu nu făceam speculații, n-aveau de ce să mă acuze. Pur și simplu așteptam să se spargă o bulă. Din cele 20 de miliarde, banca avea doar un bun de 200 de mii de lei.

Decis să mă acopăr de eventuale repercusiuni, am trimis un mail băncii în care le-am spus că sunt șocat, că suma împrumutată de mine a explodat. Am trimis pontul și presei financiare. Dar am găsit prin ziare doar câteva articole scurte.

Așa că mi-am scos garsoniera la vânzare. Nu puteam să o înstrăinez fără acordul băncii. Am vrut însă doar să demonstrez că e stupid. Nimeni n-avea să dea 20 de miliarde.

Fidel presei, am observat un comunicat al băncii în care se vorbea de încercări de destabilizare. Apoi am primit câteva oferte de la niște companii financiare. Nu spuneau nimic de preț. În schimb, îmi vorbeau de poziția garsonierei, despre posibilitățile de exploatare în regim hotelier sau ca sediu de firmă. Nu exista o ofertă pentru că nu eu eram proprietarul.

Deci corporațiile se apărau. Așa că mi-am dat demisia. Mi-am făcut provizii și am așteptat. Aveau să mă evacueze. Și atunci se vor alege cu o garsonieră de 200.000. M-am hrănit bine, am luat suplimente, decis să supraviețuiesc ulterior și pe stradă. Adică să trăiesc mai mult decât banca.

Și plicul n-a întârziat. EXECUTARE CORPORALĂ DEFINITIVĂ.

Banca punea stăpânire pe... corpul meu. Grație unei tehnologii experimentale, creierul uman putea fi deblocat pentru a atinge potențialul maxim. Devenea cel mai puternic computer din lume.

Mintea mea avea să producă mai mult de 20 de miliarde. Sumele care depășeau această valoare puteau fi încasate de mine sau de părinți, soție ori copii. Doar că existau mici detalii.

Pentru exploatarea cât mai lungă a creierului, restul trupului trebuia eutanasiat. Iar a doua chichiță: rudele apropiate puteau încasa banii doar în timpul vieții lor. Părinții mei erau bătrâni. Cât să mai trăiască?! Copii și soție n-am.

Am închis plicul și am izbucnit în râs!