Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Nas de bulgar a ajuns acasă. Doina Ruști își lansează noul roman la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Doina Ruști își invită cititorii sâmbătă, 23 mai 2026, ora 14.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire prilejuită de apariția celui mai recent roman al său, Nas de bulgar Humanitas, 2026.

Alături de Doina Ruști, vor participa Dan C. Mihăilescu și Lidia Bodea. Discuția va fi moderată de Bogdan Stănescu.

După turneul național Cele cinci povești, romanul Nas de bulgar ajunge la București ca o întoarcere acasă, cu o poveste despre iubire, identitate, memorie și angoasele personale care însoțesc formarea unei femei.

Într-un campus studențesc bântuit de frică și violență, începe o poveste de dragoste. El este student la Conservator, ea la Litere. Între ei nu se află doar muzica și literatura, ci un trecut mai adânc: migrații dunărene, mituri arhaice, comunism, marginalizare, istorie familială și dorința de a înțelege propria istorie.

"A iubi înseamnă a afla cine ești."

— Nas de bulgar

"Drumul n-a fost ușor, dar de cum a trecut Dunărea, Veliku și-a măritat două fete, dându-le ca zestre doar nasul, pe care ele l-au dus mai departe. Unul a ajuns la mine și despre el vreau să scriu, adunând aici fericirile și ponoasele, adică povestea nasului meu."
— Nas de bulgar

"Nas de bulgar cuprinde doi ani din viața mea: clasa a X-a de liceu și anul I de facultate. În esență, povestesc întâlnirea cu dragostea, aflată întotdeauna în legătură cu afirmarea identității. Pentru mine, autolegitimarea presupune o hartă existențială și câteva teme stringente: migrația, comunismul, marginalizarea femeii, originea națională. Așa cum scriu în roman, a iubi înseamnă a afla cine ești", spune Doina Ruști.

Dacă Ferenike vorbea despre trauma formativă și despre memoria morții, Nas de bulgar aduce în scenă iubirea ca forță de cunoaștere. Trauma personală, miturile naționale, comunismul și istoria arhaică devin aici sisteme paralele de control și evadare.

Dan C. Mihăilescu vede în noul roman un "spectacol complet de realism și fantasmare, cu iubiri himerice, inocențe vulnerabile și egocentrism histrionic", așezând Nas de bulgar în continuarea romanului Ferenike, ca parte a unei ample arheologii identitare. 

Nas de bulgar este o poveste de dragoste și, în același timp, o istorie identitară. Fiecare episod erotic deschide o poartă către o lume mai veche: migrațiile dunărene, cultul lui Dionysos, mercenarii bulgari, Caucalandul mitic, zeii arhaici și spiritele unei lumi dispărute.

Romanul continuă, într-o altă tonalitate, universul din Ferenike. Dacă acolo memoria era traversată de traumă, în Nas de bulgar iubirea devine forța care luminează trecutul.

Despre Doina Ruști

Prozatoare contemporană reprezentativă, tradusă, premiată și studiată în școli, Doina Ruști este recunoscută pentru romanele sale în care istoria, realismul social și imaginarul fantastic se întâlnesc într-o formulă narativă puternic personală. A primit Premiul Academiei Române și Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Cărțile sale circulă internațional prin programe editoriale și culturale europene. Printre cele mai cunoscute romane se numără Lizoanca la 11 aniFantoma din moarăManuscrisul fanariotMâța Vinerii / The Book of Perilous DishesHomericFerenike și Nas de bulgar.

Este profesor universitar, specializată în istoria și civilizația culturii universal.

https://doinarusti.ro

 

Ficțiunea