
Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.
Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

mesteceni goi
albi și roz
primăvara-i aici, iarna rămâne un strigoi.
Iese liniștit prin încheieturi și vene
iarba nouă, iarbă verde;
se transformă
doar noi ne certăm în case, în cabane, în amintiri și în viitor.
Luptele în natură se dau cel mai des în liniște
noi strigăm, facem figuri
apoi tăcem
și creștem în gât, noduri.
Ce-i uscat nu-mi mai aparține.
Unde sunt eu, unde ești tu cu traumele ce le-arunci spre mine?
Sângele apă nu se face,
face cheaguri
și se-ntinde pe meleaguri.
Sânge viu
din care
viață răsare,
noi ne punem în piept, în inimi mărțișoare.
Silvii, gaițe, privighetori
chiar de-or zice du-te mori
tot numai triluri o să auzi
și nu-ți dai seama,
suntem o specie de ursuzi.
Și soare-i
și vântu-mi usucă pielea
pe pământul reavăn să te destinzi
și "hai tu, lasă jalea".
M-am curățat doar parțial între straturi-foi de ceapă
și tot urmez, pe obraji nu mai ies lacrimi, sunt doar apă.
Atâta credem și ne-mpotmolim in propria cutie craniană
sparge-i osul,
uite-n jur
nu e doar despre tine
- cu atât mai mult -
nu e despre nimeni.
Golește,
spală osul
pune craniul înapoi frumos
și când pe scene te ridici,
e bine să te pui un pic pe pământ,
jos.
Nicio stație de epurare
nu are destule rezervoare
să spele-ntrepte tot ce doare
din apa de sub pleoapa cu sare.
coralii întind reciful calcifiat
și se albesc, acid carbonic dizolvat
aproape toate-s de la mine
dar nimic nu-mi aparține.
Carul mic sau carul mare
prin care din ele duc galaxia la reciclare?
În crăpătura de la mână
simt, pulsează microplasticul în vână.
Doar cu amintirea sevei în genom
frunza cade de pe creangă, ca un om
ale mele-s frunze ca de brad
ace, ace
Cresc, se desprind, și cad.
Adunate pe uscatul vad,
tasate-n orizonturi superioare de sol
lasă în urmă un pământ acid, rece și gol.
Ace, ace
Cum să-mi cresc ace care cos?
Să croiască un drum spre pădurile ecuatoriale de jos,
să simt fiecare frunză cu suprafața cerată
până dispare în atmosfera cu vapori încărcată
până la ardere oxigenată,
condamnată la pierzanie
și din lemnul mut, facem o sanie.
Arsă, căzută și mare,
frunza moare.
În mine-i o siberie întreagă
ca un blestem, de fiecare arbore mă leagă
legături covalente (și zone) polare
asta-i tot ce văd în zare:
pin, molid, brad și zadă
veșnicele conifere cu zăpadă.
Specii gimnosperme (cu "sămânța dezvelită")
arborete eterne, de-o vigoare înrăită
copaci fără mamă, fără tată
din Rusia înghețată.
Nu-i mucegai să îi prefacă
de 0 grade, nicio moleculă de apă
nici soare să-i încingă
și bacteria adormindă:
Lasă, tu, să ningă!
Am să sper într-o climatică schimbare
am să sper în temperata zonare
în pacificul ocean
și-n toți ce-au fost născuți dintr-un bazin uman
în patru anotimpuri,
în care
din fiecare mugur
îmi va crește-o floare.
Și ea
ușor
se trece și dispare
doar polenul o va purta în neuitare
într-un castan, sau de platani, o mare
Asta da-Detașare!
Nicoleta Zagorodniuc-Mare este specialist de mediu și sustenabilitate. Studiile de licență le-a făcut în științele mediului și masterul în dezvoltare sustenabilă și management de mediu. Cu scrierea și lectura de poezie Nicoleta are o relație mai veche, dar niciodată nu s-a considerat a fi o poetă. Mai degrabă îi place să se joace cu cuvintele și resimte o nevoie primară de “a le scoate afară". Co-moderează cercul de poezie Subtext și este activă în viața poetică a Clujului. Printre poeții ei preferați sunt Mary Oliver, Rainer Maria Rilke, și Vasile Voiculescu.