Revistă print și online

Verbe. 48. Virgula

"…când vrei să împingi mulțimea la manifestări reacționare, scelerate, e de ajuns să i te adresezi spunându-i "popor". Câte nu s-au petrecut sub ochii noștri -sau poate că nu chiar sub ochii noștri- în numele "poporului", care nu s-ar fi putut cu niciun preț petrece în numele lui Dumnezeu, sau al omenirii, sau al dreptății!"[1]

Materia din școală îl obosise. Era absurd să predai atâtea discipline, cantități uriașe de informații și date care nu te ajutau să treci strada ori să ieși dintr-o situație în care viața ți-e pusă în pericol. În schimb, prinsese gustul formulelor scurte și de impact. Era cel mai bun la dat porecle, găsea ușor rime și făcea poezioare șfichiuitoare sau porcoase. Ar fi fost bun, avea impresia, să născocească titluri prin ziare.

Și uite-l acum. Serios, important, adult realizat. Spre deosebire de impresia generală legată de tagma sa, nu era hoț. Nu furase nici din buzunare, nici folosind metode mai elevate.

Ca personalitate, exclus să-l crezi un tip căldicel. Nici rece, cum s-ar grăbi părerea populară să-l încadreze pe un astfel de om. Era mânat de o ranchiună democratică, uniformă, o ură disimulată care-i permitea să-i inspecteze pe cei din jur fără să se dezvăluie. Așa le afla secretele și, la nevoie, se putea răzbuna cu muniția adunată din vreme. O calitate indispensabilă meseriei sale actuale.

Înainte să fie recrutat în noua profesie, lucrase într-un domeniu oarecare. Acolo avea poziții vehemente, indiferent dacă dreptatea era sau nu de partea sa. Făcea pe stridentul și așa se impunea. Că ar fi fost strungar sau corporatist, chit că munca i-ar fi fost judecată obiectiv, el ataca în permanență pentru a nu fi pus în postura de a se apăra sau a da explicații.

Când se cerea rezolvată vreo situație în care era implicat un coleg, oferea mereu soluții care aduceau ceva imoral, neregulamentar, o înșelătorie de orice fel. Se străduia astfel să-l mânjească pe celălalt. Și prezenta această soluție cu mare pompă, ca și cum se milostivise de bietul amărât și-i oferise o frânghie de salvare. Singura posibilă! Dar îmbibată bine de tot în benzină. El avea mâinile curate și-și rezerva de la început dreptul de a incendia și frânghia, și pe cel care-o folosea. Nu s-ar salva pe sine cu o astfel de soluție imorală, dar când era vorba de binele altuia, se justifica orice efort.

Evident că nu era vreun bun orator. Dar gustul pentru formulele scurte îi permitea să-și captiveze publicul. La final nu lăsa impresia că a făcut vreo promisiune, că s-a trădat în vreun fel care să fie folosit împotriva sa în viitor. Altă calitate care cântărea cât aurul.

Esența discursurilor sale fusese adunată în câteva rânduri de un ziarist care scria așa:

Partidul, te vrea prost. Virgula între subiect și predicat nu este doar corectă, ci o cerință capitală. Fără ea nu se poate. Virgula presupune un răgaz, o pauză. Urmează un anunț important, asta-i ideea.

Să fiu mai exact: partidul te vrea prost e o jignire. În schimb: partidul, te vrea prost e o afirmație, una care deschide diverse oportunități. Virgula elimină revolta, gândurile proprii care, mai mereu, sunt subversive. Îi dă auditoriului de înțeles că asistă la un moment istoric.

Iar el vorbea cu multe virgule. Era politician și se pregătea de un nou discurs. Avea să vorbească mai mult de o oră. Dar fără să spună ceva. Urma să abordeze teme mari. Fără să facă vreo promisiune.

Începu să vorbească.


[1] Doctor Faustus, Thomas Mann, Editura Rao, 2023, p.55

Petre NECHITA

Jurnalist, reporter de televiziune și prozator, a debutat cu romanul Tata știe mai bine!(2021), urmat de un al doilea roman Fir-ar ea de vineri! (2022). De asemenea, publică proză scurtă în periodice si antologii. Cea mai recentă povestire a sa a apărut în volumul colectiv Femei, bărbați și faptele lor (2023)