Revistă print și online

Mihai Marian și îmblânzirea "Creaturilor matematice reci"

Marian Mihai, Creaturi matematice reci, Charmides, 2024

Observăm astăzi că cititorul cotidian de poezie este o instanță tot mai prezentă în librării, participând în mod direct la manifestări culturale, performance-uri, lansări și târguri de carte. Contactul direct tot mai frecvent scriitor-lectór facilitează o regândire a receptării literare, ce începe să se manifeste tot mai transparent. În acest context, Mihai Marian apare în ipostaza scriitorului permanent conectat la meandrele literaturii, preocupat de soarta liricii actuale. Mărturie în acest sens stă finalizarea proiectului său din luna mai 2024, un demers îndrăzneț constând în publicarea unei antologii de versuri, reunind atât nume consacrate, cât și autori nedebutați. În calitate de coordonator al platformei "Noise Poetry", a selectat vocile lirice pe care le-a lansat printr-un mecenat curajos în colecția poetică "Ce-ți spui noaptea înainte de culcare", antologie de poezie contemporană editată de Cartex și primită cu interes și entuziasm de publicul cititor.

Traducător, poet, coordonator și promotor cultural, Mihai Marian și-a lansat de curând cel mai recent volum de poezie la Editura Charmides. Al treilea din creația lirică, (după "Negru Opac" - 2018, respectiv "În timp ce tu" - 2019), "Creaturi matematice reci" intră în forță în peisajul liric actual.

Deși inserează în volum multiple referințe literar - culturale, (dintre care amintim doar câteva-Marin Sorescu, Radu Nițescu, Agnes Varda, Fitzgerald, Jack Kerouac, Marshall McLuhan), acest aspect nu constituie o intertextualitate abuzivă, ci filiații perfect integrate și nuanțate firesc în text poetic. Investigându-și propriul "Metabolism afectiv", creatorul oscilează între clamata dependență ("să am siguranța agățării continue/ fizice, chimice de ceva./ De un obiect, de o ființă, de orice.") și dorința de spargere a barierelor existențial-limitative ("Să știu că în lumea din afara mea există/(...)o moleculă care m-ar putea elibera/de zgomotul, apăsarea, dimensiunea/umbrelor realității pure").

Rememorarea, căutarea inocenței pierdute, vitalitatea sunt proiecții ale vârstei în care totul este posibil- "...fiecare dimineață/ni se strecura-n palme/ ca o monedă răcoroasă/ cu care puteam cumpăra orice" ("Lacuri de gresie"). Mai mult decât atât, fluxul conștiinței, investigarea subconștientului, memoria afectivă devin fire conducătoare către sine, pe care scriitorul le prinde într-o țesătură fină de semnificații în poemele "Memoria logică", "Nu ne mai amintim", "Depozite de sens și speranță", "Uneori orașul".

Creatorul nu se sfiește să abordeze teme filosofice, pe care le proiectează original, cu abilitatea unui prestidigitator conștient de siguranța execuției artistice. Astfel, timpul devine prilej inocent de contemplare, de măsurare a distanței: "Trăim la mijlocul distanței/ dintre urmă și lucrul care o lasă,/ de parcă absența urmei/ ar însemna inocență." ("Unghiile să cadă").

Registrele limbajului sunt adesea îmbinate într-o manieră ludică și autoironică:"Indiferent de efort am eșuat./ Două chestii îmi reușesc:/ eșecurile și înjurăturile."

("Sufletului meu confuz"). În "Colapsul luminos al lucrurilor", secvențe ale cotidianului sunt percepute supradimensionat, iar individul devine vulnerabil, intuind pericole iminente: "Poți să te aperi de ce te amenință/ din afară,/ dar nu te poți apăra de ce atacă/ dinlăuntru."

Uneori chiar și societatea consumeristă devine laitmotiv în "Crăciun. Ieslea globalizării", punând sub semnul amânării miracolul divin: "Cei 3 magi întârzie să vină,/sunt de negăsit". Orașul este "o haină în care nici brațele nu mai încap", spațiu sufocant invadat de traume și plăgi: "Unde cu ceva vreme în urmă erau stele,/acum sunt plăgi." ("Uneori, orașul").

Remarcând incursiunea curajoasă în sinuozitățile cotidiene, aserțiunile lirice inedite și discursul puternic, lăsăm drept mărturie versurile din poemul emblematic ce dă titlul volumului:

"Dacă simți că e nevoie să spui ceva,/atunci să spui:după trecerea acului prin piele,/timpul nu te va copleși cu miros de mlaștină,/ nu te va îneca în nămolul tare.".

Volumul "Creaturi matematice reci" rămâne un popas liric important într-o lume tensionată, un demers direct, sincer, imprevizibil, original, un cod al cunoașterii lumii, cu adâncimi, transparențe și o forță empatică vizionară.

Monica ALDEA

Născută la 9 februarie 1975, în Buzău, Monica Aldea e licențiată în filologie din anul 1997. Este profesoară de limba română la un liceu de prestigiu, Colegiul Național "Alexandru Odobescu" din Pitești. Cel mai frecvent s-a obișnuit să fie de cealaltă parte a baricadei, ca membru în juriu sau profesor îndrumător al tinerilor condeieri. Nu a debutat în volum, dar a colaborat cu texte (proză și versuri) la diverse publicații si platforme literare.