Paul Goma, Catherine, ediție îngrijită și note de Mariana Sipoș, Editura Eikon, 2024

Cu o biografie și o operă din care nu lipsesc nici datele exemplare, nici unele polemici, observ că – în anul în care se împlinesc cinci ani de la decesul lui Paul Goma – se păstrează (sub diferite forme) posteritatea și memoria acestuia. Amintesc, printre altele, de cartea "Paul Goma. Conștiință istorică și conștiință literară" de Flori Bălănescu (Editura Corint, 2022) și de cele două volume editate de Sergiu Musteață: "Paul Goma și Europa liberă" (Editura Arc, 2022).

Mai mult, anul trecut apărea la Editura Eikon un roman inedit al scriitorului (inedit pentru cititorii de limba română, existând și o ediție mai veche, în franceză). Mărturisește Mariana Sipoș (cea care se ocupă de îngrijirea și notele versiunii curente):

"Paul Goma a scris acest roman, în anul 2000, cu titlul inițial "Profil". Mi l-a oferit la Paris printat în PDF, format carte, pentru ca apoi să-mi trimită prin poștă un exemplar al traducerii semnate de Hélène Lenz și publicate în august 2001 la Éditions des Syrtes din Paris. Avea titlul "Profil bas". Un volum, cu banderolă roșie, pe care scria mare, cu alb: GOMA. Atât. Mod de promovare rezervat doar unor celebrități."

Ceea ce caracterizează romanul Catherine, fără a face rabat de la scriitura anterioară a lui Paul Goma, e predilecția pentru experiment. Altfel spus, Paul Goma pare că nu poate să scrie decât dacă inventează tot soiul de jocuri lingvistice, "luptându-se" cu fiecare cuvânt, așa cum aflăm și din notele de subsol: (c)oniric (aluzie la onirism), Bă, băga-v-aș în pizdele materilor voastre! (de la materi – în limba rusă: mamă) sau brați ai sârbilor (de la cuvântul brati din limba rusă: frate).

Stilul (lui) Paul Goma e recognoscibil din primele rânduri, marcând o narațiune întreruptă de diverse inserții autobiografice, tratate – de cele mai multe ori – cu umor și (auto)ironie. Scris sub forma unui (fals) jurnal și acoperind trei luni din viața autorului, din anul 2000 (Octombrie, Noiembrie, Decembrie – așa se intitulează cele trei părți ale narațiunii), – volumul recuperează "la zi" tot felul de "aniversări" din viața lui Goma:

19 noiembrie: "O aniversare: patruzeci și doi de ani de la bătaia soră cu moartea primită în Zarca Ghereli de la comandantul adjunct Istrate și de la gardianul-șef Șomlea cel Bătrân [...]"

sau

21 noiembrie: "Azi, o aniversare: patruzeci și doi de ani de când am fost dat afar` pe poarta închisorii Gherla și am fost trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan."

Nu o să insist acum asupra acestora, ci aș aminti de ceea ce mi s-a părut remarcabil și interesant, dând măsura lui Paul Goma, scriitor. În Catherine, confesiunea noir a protagonistului e alimentată, aș zice, de un scenariu de thriller: la solicitarea misterioasă a acestei femei ("Totul a început cu un telefon de la Catherine"), personajul-narator încearcă să rezolve enigmele unor crime în serie, cu accent pe autorul lor. Totul a început însă cu mulți ani înainte, la Ustaritz. La acea vreme, protagonistul demonstrase că are inteligență naturală și intuiție în găsirea criminalilor, prin indicarea locului în care aceștia s-ar afla. Așa se face că, după șaisprezece ani, Catherine apelează la el, pentru că are un nou caz:

"Ce îmi cerea, altceva, Cateherine? Să-i comunic unde se află alt autor al altor crime în serie;

De ce îmi cerea mie? Pentru că știa – de acum aproape douăzeci de ani – că eu aș fi în stare să-i comunic locul unde se ascunde autorul;".

Descoperim pe parcurs că acești criminali în serie nu sunt orice tip de criminali, care ucid din plăcere sau din rătăcire de moment, ci sunt niște răzbunători, justițiari, ei suprimând "viețile unor vietăți care nu merită să viețuiască, a unor bestii care distruseseră, nu doar trupurile, ci și sufletele unor nevinovați, fără apărare (ca femeile și copiii) – prin minciună, prin violență, prin șantaj." Cu termenii de victimă-călău inversați, crimele sunt comise de o albaneză, Groznaia, ce-și jugănea proxeneții care au traficat-o. Dar există și o anume Chiajna-Măslina, "venită liberă în Franța, în 1990, pe «valul revoluției române». După ce făcuse câțiva ani metroul și parcările cu plată automata, ca minoră […]".

În pagini tulburătoare, de un realism crud, Paul Goma militează pentru apărarea demnității femeilor, violate, șantajate, batjocorite, supuse unui tratament inuman. În această atmosferă, mi se pare că aud continuu vocea justițiară a naratorului care susține că crimele "civile" (care nu au dus la moartea victimei, ci la supraviețuirea ei, în dezonorare, în dezorientare, în disperare se aude constant e de regăsit aproape la fiecare moment), cele împotriva copiilor sau femeilor – prin viol și/sau prin sclavaj, nu trebuie să beneficieze de circumstanțe atenuante.

Dacă acesta este fundalul narațiunii, în centru este o poveste (imposibilă) de dragoste între Catherine și protagonist. Revenirea după o lungă absență în viața acestuia deschide cutia Pandorei. Și aici intervine memoria afectivă – cât și ce îți mai amintești despre identitate și despre alteritate?

Pare a ne spune autorul printre rânduri că la fel de traumatică precum experiența carcerală este însă experiența iubirii imposibile, a singurătății celui respins sau ignorat. De aici, și obsesia autoscopiei, extrem de pregnantă în întregul roman.

"Nu, nu o uram pe Catherine. Dar sigur îmi era o ciudă verde-galbenă pe ea: reapărea după șaiseprezece ani de absență, nu se simțea nicicum datoare să-mi comunice măcar într-o propozițiune ce-cum îi fusese viața până acum (ceea ce nu e foarte grav, oricând se poate hotărî să o facă); însă că nu mă întrebase – fie și prin telefon – care-mi fusese viața... era mai greu de digerat."

Jocul de lumini și umbre derivat din amestecul de confesiune autobiografică și ficțiune, din povestea de dragoste și intriga polițistă, fac din Catherine un roman (destul de) caleidoscopic, cu o compoziție eterogenă.

În fine, într-un interviu acordat lui Péter Demény, Mariana Sipoș mărturisește că, în acest an, în seria de autor, pe care a inițiat-o împreună cu Gheorghe Erizanu, directorul Editurii Cartier, ca să marcheze astfel anul Paul Goma – 2025, va apărea volumul Arta refugii. Iată, un alt exemplu de păstrare a posterității și memoriei lui Paul Goma!