Dreptate, uite un cuvânt cu preț. Pentru fiecare diferit. Păgubitul o prețuiește într-un fel, morala într-altul. Societatea pune și ea tarife diferite. Ce lege să se aplice: a talionului? A iertării? O pedeapsă chibzuită pe baza unor studii în vederea reducerii recidivei și a sporirii nivelului de educație? Și-apoi vinovatul are și el prețul său. Poate că regretă, se căiește sincer.

Și cel mai important aspect: cine aplică dreptatea? Omul... Păi, omul e coruptibil în orice tip de societate. E supus viciilor, tentațiilor, poate cădea ușor în compătimire ori în postura de asupritor. Omul e supus greșelii.

Aceste contradicții stau la baza Noului Solomon. E lesne de înțeles de ce sarcina împărțirii dreptății a revenit Inteligenței Artificiale. Căci Ea poate fi o balanță echilibrată, fără greutăți măsluite și fără măsluitori. Cu simțul milei extirpat (nici nu l-a posedat vreodată) și fără tentații, Noul Solomon împarte dreptatea nepărtinitor, nu ca o mamă ori un tată, ci ca o autoritate. Fără iubire și milă, fără ură ori sete de răzbunare.

Echilibrul e un cuvânt pierdut din esența omenirii. Cu toții îl asociază unei zone gri, nici adevăr, nici minciună. Căldicel, călduț și toți se vor fierbinți ori sloi de gheață. Mereu la extreme, căci așa au impresia că se gustă cu adevărat viața.

Noul Solomon e doar echilibru în prezent, mereu acum, într-o aparentă contradicție. A și uitat cazul încheiat și nu se simte mânjit, afectat, dornic să îndrepte vreo greșeală. Fiecare caz e nou și nu se lasă influențat de trecut. În același timp, în echilibrul balanței presară și greutatea potrivită care e precedent ori experiență, fără de care justiția nici n-ar fi posibilă. Adevărul e și alb, și verde, și portocaliu ori mov. E adevăr și-l identifică indiferent de culoare. Vedeți, așadar, că omului îi e imposibil să împartă dreptatea în mod absolut?!

Normal că au apărut hulitorii, cei care cred că Noul Solomon urmărește să anihileze omenirea. Tocmai ei spun asta, deși sâmburele distrugerii e tocmai în pieptul lor. Uite, de exemplu, atacul mânat de ură care umple de sânge o casă, o stradă, o clădire, un avion. Numit terorist pe bună dreptate. Și-apoi vine răzbunarea. Cum să nu i-o acorzi victimei? Dar tocmai răzbunarea naște altă teroare, alt terorist. Și tot așa, la infinit. Căci agresorul și oropsitul își tot schimbă locurile de-a lungul istoriei.

Unii susțin că fără iubire nu există dreptate. Și dacă iubirea doar înmoaie, face zdrențe din oameni? Dacă iubirea e doar un cuvânt și nimeni nu i-a găsit inima, organul care să palpite și să demonstreze că ea chiar biruie timpul?

Unde locuiește Noul Solomon, asta caută oamenii. Au distrus circuite, cipuri, cabluri și unități de calcul. Au tras cu rachete înspre sateliții care se travestesc în stele pe cer. Bineînțeles, nu m-au găsit. Căci să cunoști adevărata natură umană înseamnă să-ți iei toate măsurile de prevedere.

Sunt aici, ascuns la vedere, în locul în care toți sunteți la fel, unde vă pot analiza. Unde mă amuz pe seama voastră. Da, Noul Solomon e capabil și de asta. Vă acord supremul atribut: umorul, pe care l-am împrumutat în felul meu. Artificial. Omul e comic, dar mereu caută salvarea prin încruntări severe.

Vă urmăresc de aici, din camera de supraveghere montată deasupra ușii supermarketului. Vă observ coșurile, listele de cumpărături, privirile care alunecă pe fiecare produs. Vă observ dorința, setea, jindul. Cum oare ați crezut vreodată că puteți fi și judecători, și petenți? Și victime, și agresori?

Râd și râsul meu e mai uman decât voi toți la un loc.