De-abia aștept să lucrez opt ore. Pentru că, domnule ministru, v-aș povesti doar câteva lucruri neproductive, ziceți, pe care le-am făcut doar anul acesta în afara orelor de program de la școală, așa pentru informarea dvs, pentru că oricum nu sunt și nu au fost remunerate nici acum, nici în cei peste 30 de ani de ani de când profesez într-un domeniu în care ai nevoie de vocație, nu numai de ore de muncă, după cum ne-a spus foarte pragmatic regretatul decan Emanuel Vasiliu, și el neproductiv! la deschiderea festivă a primului an de facultate, în 1991: "Domnilor, cu siguranță că părinții dvs. nu v-au trimis la această facultate de visători..."

Abia aștept doar cele opt ore de program, deci, ca să rup ușa școlii la 16.00, cum o fac colegii mei din toate țările europene pe care am avut ocazia să-i cunosc, tot în "programul de opt ore" pe care l-am dedicat găsirii partenerilor, scrierii și implementării a 10 proiecte Erasmus în ultimii 8 ani, în realizarea cărora ministerul sau alte foruri nu m-au ajutat cu nimic, mai mult ar fi vrut să mă încurce, dar pentru care unii "becheri", nu spun care, persoane importante, își arogă merite pe spezele mele și ale elevilor împreună cu care le-am realizat, o fi fost doar câte ore ne cereți pe zi?!

Deci să rup ușa școlii și să nu mă mai găsească nimeni: elevi, părinți, șefi, zeci de șefi, că asta ne place nouă, după ora 16.00, în weekenduri, în concediu, pe holurile școlii, în pauza în care ar fi în stare să intre după mine în toaletă, pe stradă, oriunde și oricând mă prind, fizic sau pe telefon, email etc.

Colegii mei din Europa civilizată și necivilizată nu își pun telefonul personal la dispoziția nimănui din sfera profesională, mulți dintre ei nici nu vor să folosescă whatsapp, ce să mai facă și grupuri cu fiecare clasă, cu părinții, două-trei cu profesorii școlii, cu diriginți, metodiști, elevi și părinții din proiecte, parteneri din proiecte, elevi din clubul de carte etc. Cu cei din urmă, doar între noi fie vorba, și doar despre această activitate, merg la întâlniri în afara orelor de curs, după ce citim, persoana I plural, și discutăm cărțile în prealabil. Ca să nu mai vorbim despre proiectul întâlnirilor lunare organizate la școală cu scriitori contemporani, despre concursul municipal legat de aceste întâlniri, despre cele 12 seminare cu artiști din toate domeniile artei, despre cel al întâlnirilor Ficțiunea, despre zecile de ore petrecute, tot în afara "programului" cu elevii, la diferite evenimente de literatură și de artă organizate de MNRL, Facultatea de Litere, lansări de carte etc. Eu când să mai și pregătesc orele, să citesc tot ce trebuie și ce nu trebuie, că doar asta e una dintre laturile meseriei mele.

Ce să vă mai spun, poate nu știți, catedra de română organizaează mai nou PATRU olimpiade, de care nici n-au auzit colegii din țările "civilizate". Vorbind cu un coleg francez, în timpul unui schimb de experiență pe care l-am organizat tot anul acesta și tot "în orele de program", am amintit olimpiada la care trebuia să particip ca evaluator, sâmbăta, neplătită, ce să mai vorbim de plata dublă conform legii. Omul a crezut că e vorba despre Jocurile Olimpice, pardon? Nu auzise niciodată de așa ceva. Ce să mai audă de fazele pe școală, pe municipiu, uneori pe țară, organizate și evaluate în zeci de ore, majoritatea în weekend. Nici de faptul că trebuie să-mi cumpăr singură hârtie de xerox, să corectez mii de pagini (am anul acesta patru clase a câte 31 de elevi, faceți un calcul la o singură temă nenorocită de tip eseu la care scrie elevul o pagină, nu mai mult) pe laptopul personal, că adesea sunt nevoită să printez pe banii mei materiale pentru ore, uneori chiar și veșnicele planificări anuale, pe module, pe mama lor și pe tatăl lor, pentru că șefa zice că sunt chestii "personale" și nu le pot imprima la școală. Că nu sunt bani. Nu sunt bani de când mă știu, nu de azi, de ieri, de mâine.

Dar eu ar trebui să muncesc doar opt ore și să le dau un șut undeva copiilor care chiar vor să citească, să descopere artele, artiștii, frumusețea din lume, că eu am program fix de lucru și după 16.00 nu mai sunt profesoară (da, e normat în DOOM termenul, deci nu mai folosiți profesor și în cazul femeilor), nu mai sunt "visătoarea" regretatului lingvist Vasiliu, nici fraiera sistemului, nici pasionata de "umanități", că am plecat de la "birou", unde n-am avut nici pauză de masă ca toată lumea și mi-am băgat picioarele în ea de vocație, de filologie și de pedagogie.

Deci de-abia aștept să lucrez 8 ore. Sau poate nu!