Scopul comisarului e clar: să prindă vinovatul! Obiectivul evident, care nu trebuie viciat de nimic. Mereu are în minte un singur țel: VI-NO-VA-TUL!

Uite-l: ridică banda întinsă în fața blocului și trece mai departe. E salutat cu respect de subalterni. La intrare, un polițist îl și ia în primire.

— Vecina de la parter l-a văzut bine, individul și-a dat jos gluga. Îi facem deja portretul ro...

Dar comisarul înaintează fără să-l bage în seamă. La etajul 1, alt agent în uniformă i se pune în cale.

— Avem aici un domn care l-a auzit vorbind. Un accent ciudat, de...

Îl împinge ușor de umăr și-și continuă urcarea, fără să mai asculte restul raportului. Crima avusese loc la etajul 3. Ușa e deschisă, păzită de un polițist și un jandarm. De aici începe adevărata ANCHETĂ!

Mai întâi așteaptă acordul criminaliștilor. Devine el însuși subaltern, pentru a fi sigur că nu va contamina vreo probă.

Își scoate pălăria și pătrunde cu fruntea plecată, încărcat de respect. Trage adânc aer în piept, să se familiarizeze cu miasmele și parfumurile locului.

Trece încet, dintr-o cameră în alta, privind cu luare aminte la îngrămădeala de tablouri, haine, piese de mobilier și alte obiecte, mai mici sau mai mari. Apoi deschide șifonierul, trage de fiecare sertar în parte. Atinge cu grijă hainele victimei, pipăie scrisorile și revistele, îi analizează scrisul pe câteva hârtii oarecare, urmărește conturul lăsat în pat după ultima noapte petrecută acolo.

Deschide și-un album și caută printre fotografii, analizând atent chipurile, mimica, decorul.

Căci e convins de un singur lucru. Poate să dea de vinovat doar dacă află totul despre victimă. Aici e cheia REZOLVĂRII cazului! Chiar și în situația unui atac întâmplător procedează identic. Dacă un evadat aleargă de nebun și bate pe la uși, iar din 10 persoane una singură îi răspunde, comisarul tot ține să cunoască victima înainte de a da de urma criminalului. Ce fel de om era cel care a descuiat ușa, ce alte gânduri îl asaltau, împiedicându-l să observe pericolul? Ce mâncase înainte? Unde plănuia să meargă?

Filozofia sa nu se întemeiază pe ideea că victima e de vină sau alte bazaconii de felul acesta. Fiecare năpăstuit de care se ocupase fusese un om cu defecte și calități care, evident, nu-și meritase soarta. Însă vinovații aveau un simț aparte, o capacitate de a ghici acele sensibilități care le foloseau. Normal, urmăreau să atace un om cu bani pentru a se îmbogăți. Dar dintre toate variantele, selectau persoana care corespundea firii lor.

Mai CLAR: vinovatul își alegea victima în doi pași. Unul conștient, care viza ochirea unor slăbiciuni, a fisurilor care să ușureze atacul. Acesta era însă precedat de un alt pas, un soi de instinct, care ținea de acele calități și detalii care stârneau orgoliul și disprețul vinovatului. Mereu căuta să lovească în cineva mai bun, așa cum el nu era capabil să fie.

Conștient de toate astea și de altele, mai profunde, devenind intim cu victima, doar așa putea să pornească la VÂNĂTOARE!