sunt o dâră lăsată de avion

iar scalpul tău miroase a nou născut

privesc apusul printre firele tale de păr și prin brațul unei macarale

mă gândesc că în părul tău stă ascunsă temporaritatea

și m-a lovit doliul între coaste

o fragilitate care-mi mușcă nevoile și dă cu ele de pământul înghețat

sunt un perpetuu noiembrie căruia nu-i (mai) aparțin

stau goală pe-un pat rece de ace de pin

și aștept ca ele să-mi spargă timpanul

ploaia să-mi inunde craniul

ceața să-mi cuprindă măruntaiele

umezeala să-i ia locul oxigenului din plămâni

să ocupe tot pustiul care mă locuiește de când ne-am întors spatele

26 decembrie 2025

mă sperie multe în anul domnului 202X

șoferii care nu încetinesc deși văd că ai pus piciorul pe trecerea de pietoni

acest hustle culture care-mi șoptește că valorez cât produc

cafeaua la 30 de lei

cum alergăm după a zecea carte de dezvoltare personală cu aceiași 5 pași prăfuiți despre "cum să"

mesajele citite și lăsate fără răspuns

cum am ajuns să citim doar nonficțiune ca și cum viața ar fi un proiect de optimizat fără oprire

corupția care nu ne mai miră

că idealul de azi promite libertate, dar cere să ne fie rușine de colăcei și celulită și să numim asta progres

animalele fără adăpost

cum pentru orice tristețe unica soluție e "du-te la terapie"

anunțurile de recrutare scrise cu AI sau mai rău

experiențele personale regurgitate de vreun AI fără suflet

cum sala de sport a devenit un fel de bar cu neoane unde mergi când vrei să evadezi din propria viață

femicidul

că ne atrag oamenii care nu ne pot oferi siguranță și confundăm iubirea cu aprecierea

cum parentingul a ajuns o industrie plină de coach care dau lecții deși nu i-a trezit noaptea niciun plânset

că gândim în meme-uri, vorbim în jargon de TikTok și orice clip de 3 minute ni se pare "prea lung"

sălile de teatru lipsite de spectatori

educația subfinanțată

că tânjim după viețile cosmetizate ale unor oameni care nici nu ne cunosc durerile și care ni se adresează cu apelativul "comunitate"

că ne lăsăm creierul să ni se înmoaie într-un scroll infinit

fetițele care vorbesc despre bărbați prin podcasturi

ce-am citit în New York Times: dacă știi ce-nseamnă brain rot, s-ar putea să-l ai deja

22 februarie 2026

privește prin ochii mei lumea

o să te simți acasă în mijlocul unor pereți reci și strâmbi din pământ

văruiți într-o nuanță de albastru care înainte a fost roz

și înainte de asta nu-ți mai amintești

dar vezi culorile anterioare în durerea adâncă pe care-o simți

când îți intră varul sub unghii

o să înveți să trăiești cu o mantie groasă de neputință pe umeri

și nici prin minte nu o să-ți treacă să o dezbraci

o să știi ce-nseamnă să crești purtând în piept o cărămidă a rușinii

iar lacrimile o să-ți încețoșeze privirea în drum spre casă

de mult prea multe ori

privește prin ochii mei lumea

și n-o să-ți fie străine nici încercările de autovătămare

nici dorința de a nu te fi născut

nu-ți vei feri privirea când vezi oasele dislocate ale tatălui tău

și-o să plângi după atâtea animale ucise sau mutilate

că nici nu le vei mai da un nume

n-o să eziți să pășești prin întuneric

chiar dacă habar nu ai ce te-așteaptă

o să-ți intre în reflex să-ți atârni liniștea în cuierul zilei de mâine

să te muști de buze până la sânge ca să-ți păcălești atenția

de la certitudinea că acum trăiești singurul azi fără viitor