Prima revistă de creație hibridă, înființată de Doina Ruști, pe 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Poate oglinda vorbi?

Poate oglinda vorbi?


Oglinda poate vorbi!


Oglinda te va vedea în fiecare dimineață,

​ căutător,

te va vedea cu ochii înțelepți, adânci,

​ — ai tăi!

te va saluta cu ochii închiși, aprinși:

​ Ești pur?

​ Ești loial?


Din volumul Digte (editura John Grieg, Bergen, 1893)

Traducere din norvegiană de Paul-Daniel Golban


Sigbjørn Obstfelder (1866-1900) a fost un poet norvegian, cunoscut îndeosebi ca întemeietorul liricii moderne norvegiene. De asemenea, a publicat proză și o piesă de teatru. După studiul filosofiei și al ingineriei, realizează un periplu prin Statele Unite, Germania, Danemarca, Italia, Anglia. Se stinge din viață în Copenhaga la doar 33 de ani.

Paul-Daniel GOLBAN

Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea "Babeș-Bolyai", Cluj-Napoca, specializarea norvegiană-engleză, cu un master în literatură comparată, în prezent student al Școlii Doctorale. Bursier al Școlii de vară a Universității din Bergen și al Universității din Oslo. Preocupat de cercetarea cantitativă despre traducerea literaturii norvegiene în spațiul românesc în secolul al XXI-lea.