O fereastră cu o perdea, neapărat galbenă. Un covor, neapărat cu model negru pe fond roșu. Lumina după-amiezii, puternică, reflectându-se în șifonierul de culoarea mierii, jucându-se cu firele de praf. Cerul, neapărat imens, fără pată. Masa de lângă calorifer, acoperită cu o țesătură în aceleași tonuri cu ale cuverturii de pe pat. Printre toate acestea, povești cu domnițe și cavaleri, lumi nesfârșite, zgomote de bătălie, intrigi de palat, iubiri mai mult sau mai puțin ascunse, istorii de mult trecute, dar atât de vii, totuși. Cărți, multe cărți.

Un balcon cu ușa deschisă. Lumină albăstruie, semn de seară prelungă. Sunet de apă, de la fântâni ce nu se văd. Cântec de brotac solitar, ascuns în iarbă. Același cer de vară, când lumina nu cedează locul întunericului pe deplin. Zgomotele străzii. De sus, strada este un fir, cu oameni, case și pomi de jucărie. Între balcon și cer, doar tivul florilor de mușcată. Aer mult.

Alt balcon, altă vară. Sufrageria mare, cu un covor persan care o îmbracă frumos. Aceeași lumină albăstruie. Glasurile celor de afară. Un afară și un înăuntru între care nu există niciun prag. Viața e aici și acolo, mereu plină, mereu întreagă, mereu tânără. Graba plecării, a ieșirii. Cei care te cheamă, te așteaptă, cei printre care te amesteci. Jocurile. Bara de covoare de care te agăți cu mâinile, în avânt din ce în ce mai puternic, mai întâi în îndemnurile privitorilor, apoi în strigătele de panică, atunci când avântul se termină în sângele de pe genunchi. Cicatricile purtate ca semnul unei isprăvi deosebite.

Zile nesfârșite, pe nisip, între alte familii adunate pe cearșafurile ca niște insule. Soare, voci, strigăte, mingi pocnite la volei sau la fotbal, cărți de joc, cărți de citit, găletușe și lopeți pentru temeliile unor mândre castele de nisip. Părinți, copii, vecini, prieteni, înnegriți de lumina prea albă. Sandalele rătăcite și drumul înapoi pe asfaltul încins.

Și mai târziu, mult mai târziu, parcul pe ale cărui bănci dimineața bea cafea din pahare de plastic și copiii de atunci îi privesc pe cei de acum jucându-se ori prelungindu-și somnul în cărucioare. Plimbări, tobogane, leagăne, jucării împărțite sau refuzate, plâns, râs, gustări, fructe, jocuri, din nou jocuri, altele. Curcubeul fântânilor arteziene. Trandafirii din care o fetiță răsare într-o fotografie pe un telefon. Cireșele dăruite prietenilor.

Iar acum? Bucuria unor dimineți leneșe, cu o cafea ce merge până aproape de prânz. Fericirea de a nu face nimic. Inexistența ceasului. Lipsa de importanță a calendarului. Apoi emoția trecerii unei granițe, spre mare, spre miros și culoare de leandri, spre verdele pinilor din alte orizonturi. Albul strălucitor al luminii și albastrul verzui al apei străvezii. Argintiul frunzelor de măslin. Viața în ritmul valurilor. Aerul cu gust de condimente. Muzicalitatea cuvintelor străine. Canicula, invazia viespilor. Sucul portocalelor. Liniștea. Și din nou marea-cer sau cerul-mare în care te înfășori, de care vrei să te umpli, să faci provizii pe care să le iei acasă. Timp fără timp.

Lumină. Bucurie. Calm. Vacanța de vară.