A pornit spre Delta Dunării convins de cartea pe care tocmai o citise din scoarță-n scoarță! Visa la aventurile stranii din Fantastica Deltă, de Valentin Șerbu, volum care-i căzuse în mână întâmplător.

Și uite-așa, mânat de un impuls inexplicabil, se trezi la Tulcea, îmbarcându-se pe un soi de autobuz plutitor, înghesuit între restul călătorilor. Prin ferestrele spălăcite nu reuși să vadă mare lucru. Coborî pe pontonul unui sat de unde îl preluă șalupa resortului la care se cazase.

Alesese în primul rând confortul, un pachet all inclusive cu mâncare, băutură la discreție, saună și piscină. Dar în apropiere era Delta autentică, cu întinderile ei de necuprins, canale leneșe, stufăriș bătut de vânt și pâlcuri de copaci.

Căuta să nimerească în vreun sat nălucă, să găsească o casă bântuită de ciudate spectre, să dea de vreun telescop care recompune din razele de lumină lumile îndepărtate din care au pornit. Visa la acel univers straniu, dar palpabil, vecin cu realitatea, din cartea lui Șerbu. O ficțiune compusă din moleculele vieții de zi cu zi, banale și ignorate, dar glorioase.

Bătu la pas sate cu ulițe prăfuite, garduri aplecate și case cu frunți turtite, apăsate parcă de cerul adânc. Intră în vorbă cu localnicii, descoperi bărci agățate de câte un ciot, pe canale tăcute, umbrite de vegetația deasă. Poposi și în câteva birturi, trăgând cu urechea la conversațiile pescarilor.

Accesul spre Fantastica Deltă îi era însă oprit, de parcă n-ar fi fost vrednic. Țânțarii îl bâzâiau, soarele îi înfierbânta ceafa. Până și umbra resortului îi făcea lehamite.

Așa se scurse vacanța: prins între reverii și deznădejde, între speranțe care izbucneau precum accesele de febră și nepăsarea cruntă.

În ultima zi se apropie de o limbă de apă care lucea în tonuri argintii sub soare. Căuta să-și vadă reflexia, gândind că așa va avea parte de revelația mult dorită.

Dar îl privea doar un chip alungit și obosit. Deci viața era uscată și fără vlagă, iar ficțiunea... artificială. Cele două lumi distincte nu se intersectau.

O luă înapoi spre cameră, să-și adune bagajul. Ocoli restaurantul prin spate. Dădu de o clădire îngustă, cu un singur cat. Un soi de gheretă pentru paznici, dar cu pereți din beton. Era părăsită, însă curiozitatea îl înghionti. În interiorul îngust descoperi un rând de trepte. Coborî. "La subsol, numărul coridoarelor și al camerelor depășea parcă orice închipuire...". O lume subterană i se deschidea în față, iar camerele deveneau construcții distincte. "O siluetă feminină încremenise sub o poartă pe jumătate ruinată." Unde nimerise? "Fu cuprins brusc de spaimă. Își aminti limpede că în toată după-amiaza aceea nu văzuse de fapt niciun om în calea sa."

Treptele pe care abia coborâse dispăruseră în beznă. Era prizonier în necuprinsa Deltă și nu știa dacă să râdă ori să urle.

NOTĂ: fragmentele marcate cu ghilimele sunt din povestirile INFINITUL, FICȚIUNEA și INFLUENȚA, din volumul FANTASTICA DELTĂ, de Valentin Șerbu, reeditat în 2025 de Nicolae C. Ariton