Fiecare moment de grea încercare, din istorie, produce o schimbare radicală în societate, la nivel economic, politic, spiritual și mental. Însă ceea ce nu se schimbă niciodată este iminența morții, siguranța unui sfârșit spre care ne îndreptăm cu toții. Aceste idei sunt dezvoltate de Radu Părpăuță în cartea sa, intitulată Câinele șchiop. Volumul, publicat la Editura Lebăda Neagră, cuprinde douăzeci și una de povestiri, care abordează teme dintre cele mai diverse, printre care se numără: viața, moartea, familia și societatea rurală.

În prima poveste, cea care dă titlul volumului, prin alegoria câinelui fără nume, autorul aduce în discuție transformările pe care societatea, proaspăt ieșită din comunism, le-a suferit, la primul contact cu lumea capitalului. Câinele familiei Adamescu primește, în fiecare zi, hrana și apa de care are nevoie pentru a supraviețui. Obișnuit să trăiască legat, animalul nu își pune problema libertății. Atunci când familia Adamescu ia decizia de a se muta, patrupedul devine, dintr-un simplu observator al vieții cotidiene, o problemă pentru stăpâni. În cele din urmă, el este dezlegat și abandonat, fiind nevoit să se descurce singur în lume. Astfel, câinele devine un simbol al oamenilor greu adaptabili la noul sistem. În demersul său de a-și asigura hrana, patrupedul are parte de un accident, astfel ajungând să fie numit de către săteni "Câinele șchiop". Autorul ne invită să speculăm pe marginea destinului animalului vagabond. Apariția luminoasă a protagonistului canin pe câmpul cu floricele unde se jucau copiii, și apoi dispariția sa misterioasă, ne lasă cu o imagine paradisiacă, a unei lumi de dincolo senine.  

În următoarea povestire, peisajul paradiziac  este înlocuit cu cel grav, al unui spital, al salonului numărul 5, mai exact. Odată cu imersiunea în acest microunivers al bolnavilor, autorul pornește de la un subiect serios, anume gravitatea morții, ajungând în cele din urmă să glorifice viața. Mozaicul social din salonul numărul 5 este cât se poate de divers. Personajele nu par să aibă ceva în comun, în afară de faptul că sunt bolnavi. Însă ceea ce îi unește pe toți este narațiunea, văzută ca un mecanism de supraviețuire în fața morții. Fiecare personaj își povestește viața, tratând moartea cu o "cruzime veselă". 

După cele două ficțiuni, autorul inserează o genealogie narativă a familiei sale, de la străbunici până în prezent. Narațiunile despre familie, țesute asemeni unei pânze de păianjen, construiesc o imagine de ansamblu asupra ultimilor 150 de ani de istorie, cuprinzând evenimentele marcante, precum: Războiul de independență, cele două războaie mondiale și regimul comunist. Viața personajelor este privită și relatată din perspectiva secolului XXI, iar acest lucru conferă o nuanță umoristică textului. 

Pe parcursul întregului volum este evidențiată ideea că moartea nu constituie un sfârșit violent, de care trebuie să ne fie teamă, ci o trecere lină de aici spre un dincolo despre care nu știm prea multe. Omul simplu folosește umorul pentru a vorbi despre cele mai grele împrejurări ale vieții. Nu este de mirare că, în volum, există anumite povestiri în care moartea pare să fie luată în derâdere, ca în cazul  scheletului mătușii decedate care devine un instrument de divertisment. Transcendența se diminuează, iar Dumnezeu este redus la rangul de sfătuitor. 

Firul roșu care leagă toate povestirile din acest volum este defectul fiecărui personaj, ceea ce îl deosebește de ceilalți și îi conferă un rol aparte în comunitate. Orice personaj, indiferent că este bețiv, bolnav sau intelectual, prin anumite împrejurări externe ajunge la o condiție asemănătoare cu cea a câinelui șchiop. La fel ca în cazul animalului, numele nu mai au nici o valoare, tot ceea ce contează fiind povestea.

Textul lui Radu Părpăuță își propune să fie un melanj între realitate și ficțiune, cititorul ajungând uneori la incapacitatea de a face diferența dintre cele două. Privirea ațintită asupra trecutului și a mentalității rurale îl plasează pe autor în postura unui Ion Creangă postmodern. Intertextualitatea abundentă, specifică postmodernismului, are aici scop ludic și valori umoristic, referințele variind de la texte și autori consacrați ai literaturii universale, precum Edgar Allan Poe și Milan Kundera, până la versuri din muzica populară ori personaje din desenele animate. 

Cei care au îndrăgit textele lui Creangă, cu siguranță se vor simți atrași de acest volum. Umorul și naturalețea cu care Radu Părpăuță tratează cele mai grave teme îl situează printre cei mai interesanți autori ai ultimilor ani.  

Radu Părpăuță, Câinele șchiop, Iași, Editura Lebăda Neagră, 2020, 189 p.