oamenii triști mă fac un om trist

nu e vorba de milă

e ca într-o piesă de la Dinosaur Jr.

I feel the pain of everyone

cel mai mult îmi place sunetul de sticlă desfăcută

prin care se desfundă calea de acces

o cavitate goală scufundată

în stările altora ‒ fata morgana pentru empatie

sunt blocată sub piei străine

într-o pâclă de lumină roșie

& developez

*

trebuie să fie destul de rău

să plângi înfundat la șase dimineața în metrou

să nu reușești să te abții

să mergi până la capăt

tot corpul ei devenea din ce în ce mai subțire

se îndrepta spre transparența pe care o căuta

prin încercarea de a se camufla

avea mâinile ca neoanele ce pâlpâie

galben peste tot corpul ei

ținea o pungă de cadouri în care îndesa

constant șervețele îmbibate cu lacrimi și secreții nazale

uneori atât îți poate oferi viața

mirosea a sunătoare veștedă

materia roșie a ramei ochelarilor s-a dizolvat treptat

și a luat conturul exact al ochilor ei

părul din ce în ce mai tăios se așeza în jurul gâtului

ca un boa înfometat

o priveam și îmi era frică

am vrut și aș fi putut să mă apropii

dar sunt o timorată care scrie istorii contrafactuale

*

se poate plânge încet sau tare

am învățat că sunt culori și nonculori

că mai sunt și nuanțe și că

vei avea lumânări de ziua ta și lumânări când mori

femeia din cimitir urla

scoală tăticule de acolo și hai acasă

mi s-a electrizat părul de pe mâini

mama plângea și a șoptit tremurat

nu se mai scoală

cumva ne înțelegem între noi

pot să-mi înghit lacrimile și să fiu

un sistem închis

să mimez circuitul apei în natură

și să rămân printre ascultătorii ordinari de

ploi tropicale.