Revistă print și online

Booknet: booktube, bookstagram, booktok (II)

În continuarea anchetei mele, despre transformarea/adaptarea limbajului literar în raport cu noile media, considerând că literatura pe internet reprezintă unul dintre cele mai generoase obiecte de cercetare ale studiilor actuale. Înainte de toate, se relevă caracterul trans și inter (cultural, național, literar etc.) al literaturii pe internet, precum și caracterul ei hibrid, fluid – ceea ce o va face greu de clasificat..., determinând niște funcții și raporturi (și mai) greu de urmărit: ficțional – non-ficțional, realitate – virtual etc. Cu siguranță, literatura pe internet va deveni o epistemă de sine stătătoare, care își va selecta publicul odată cu trecerea timpului, găsindu-și, deci, un loc relevant în istoria literaturii, dacă nu a și făcut-o deja...

Așa că iată întrebările de azi:

1. Când ai citit ultima oară o revistă literară pe hârtie?

2. Mai există spiritul critic pe rețelele sociale? Avem în vedere un limbaj diletant și/sau limbaj academic?

3. Ce părere ai despre literatura de pe net? E de calitate sau nu?

Ciprian Handru

Alexandra Olteanu

1. Citesc lunar reviste literare pe hârtie. Așa cum alternez cărțile în format fizic și ebookurile pe kindle sau tabletă, la fel procedez și în privința revistelor culturale. Dincolo de revistele la care colaborez, sunt anumite numere pe care vreau să le dețin și să le citesc în format fizic, îmi atrag atenția anumite texte, grupaje, interviuri, răspunsuri la anchete pe diferite teme interesante.

2. Spiritul critic există și se manifestă în fiecare context, întrucât ține de personalitatea și pregătirea oamenilor. Desigur că este prezent și pe rețetele sociale, unde există adevărate grupuri-club de lectură, unde se aleg cărți și se discută, se dezbate, se argumentează. Limbajul academic a fost întotdeauna asociat cu rigiditatea și rigurozitatea, trăsături care nu sunt compatibile cu promisiunile mediului online: instant, jucăuș, atrăgător și provocator. Limbajul este un simplu instrument și e necesar să-l adaptezi contextului și publicului. Poți transmite idei, impresii și opinii într-o manieră simplă sau jucăușă, care prinde și cititorii "nepretențioși" sau "diletanți", sau poți îmbina rigurozitatea academică și virtuțile spumosului stil eseistic.

3. Literatura de pe internet este ca literatura prezentă în celelalte formate. Nu este doar într-un singur fel, nu există doar literatură de calitate sau doar literatură slabă, cele două "sfere" literare coexistă alături de formele lor intermediare. Problema principală a literaturii de pe internet slabă calitativ este lipsa lecturii care să șlefuiască și, la nevoie, să frâneze elanul scriitoricesc. Mediul online este la îndemâna oricui, așa că oricine poate să își vehiculeze producțiile. Cititorii care sunt la rândul lor și scriitori nu se pot afilia benevol unei mulțimi care scrie mai mult decât citește. Dar avem și mulți scriitori buni care publică fragmente din proiectele lor pe internet. Mai sunt și poeții tineri, nedebutați, care intră astfel în dialog cu alți membri ai comunității literare.

Emilia Toma

1. Săptămâna trecută 😊 am pus mâna atât pe Ficțiunea, cât și pe revista Planeta Babel, pe care o citesc regulat și care din luna ianuarie apare lunar și pe hârtie și nu am ratat niciun număr până acum.

2. Depinde de cine promovează cărțile. Tendința e ca toți să se adreseze pe înțelesul oricui, pentru că, deși scopul final al acestor conturi este de promovare a lecturii, rețelele de socializare au venit la pachet și cu goana după numere (urmăritori, public), deci un limbaj academic nu ar face decât să țină departe publicul (numeros). Diletanții nu au spirit critic, vorbesc despre experiența lecturii, nu despre lectură în sine – aici cred că mă încadrez și eu, dat fiind că fac asta pentru a mă relaxa și mă feresc pe cât posibil să scriu cronici în adevăratul sens al cuvântului. Dar mai sunt și cei care fac rezumate, argumentează, pun cărțile într-o lumină onestă cu filtrele lor. Multora le iese, multora nu, e o diversitate copleșitoare, n-aș avea cum să generalizez pe tema asta. Tocmai de asta contează foarte mult pe cine alegi să urmărești.

3. E și de calitate. Recunosc că primul lucru care mi-a venit în minte la întrebarea asta a fost Wattpad, o platformă din punctul meu de vedere absolut sinistră, unde se publică texte proaste, necorectate, unde nu există editare, rigoare, nimic, de fapt, e un haos total în care adolescenții au găsit un loc în care să se exprime, dar din care nu au ce învăța pentru că nu există nimeni să le ofere ghidare. Apoi m-am gândit la platformele de literatură – cred că despre asta mă întrebai de fapt – și sunt destul de optimistă aici. Bineînțeles că pe net nu poate fi vorba decât de literatură de dimensiuni mici și, ideal, foarte mici, e știut că ne scade attention span-ul cu o viteză îngrijorătoare, dar ăsta nu e un lucru rău, e bine că există, eu chiar urmăresc și dau de proze bune și foarte bune pe net. Dar tot așa, depinde pe ce pui... mouse-ul, dintr-o varietate atât de mare e imposibil ca orice proză online să fie sclipitoare. Asta mai ține și de gradul de implicare al echipei din spatele platformei, de interesul pe care oamenii ăia – de cele mai multe ori voluntari, făcând treaba asta pro bono pentru că sunt pasionați – și-l dau să mențină lucrurile la niște standarde ok, să nu facă rabat de la calitate.

Anca Ift

1. Trebuie să recunosc faptul că nu obișnuiesc să citesc reviste, nici online, nici pe hârtie, din păcate. Probabil ultima dată când am făcut acest lucru a fost cu mulți ani în urmă.

2. Da, cred că acum mai mult ca niciodată există un spirit critic foarte bine dezvoltat, mai ales pe rețelele sociale și mai ales în rândul tinerilor, ceea ce e un lucru bun chiar și referitor la domeniul literaturii. În general, limbajul folosit în cadrul recenziilor sau a discuțiilor pe marginea cărților citite este unul colocvial, pe care însă eu nu îl consider diletant, din același motiv pe care l-am expus și anterior, și anume faptul că literatura ar trebui, în viziunea mea, să ofere plăcere cititorului. Așadar, din moment ce aceste recomandări se află pe rețelele sociale, și nu în cadrul unui mediu academic, nu consider că limbajul ar trebui să fie unul profesionist/academic, ci mai degrabă unul ce poate atrage și persoanele care nu citesc și le poate face astfel să încerce această activitate.

3. Dacă vorbim despre literatura publicată de anumiți autori necunoscuți pe diverse platforme online, nu îmi pot da seama dacă aceasta este de calitate sau nu, deoarece nu obișnuiesc să o citesc. De obicei citesc cărțile în format fizic, deoarece asta îmi face cea mai mare plăcere; dacă văd o anumită carte care îmi atrage atenția pe instagram, o voi căuta în librării și o voi cumpăra, însă e puțin probabil să citesc ceva online.

Alexandra Ruscanu

1. Mă consider, cel puțin în această privință, de modă veche. Cu toate că online-ul prezintă suficiente beneficii (accesibilitate, stocare ș.a.m.d.), prefer în orice minut o carte sau o revistă pe care să o răsfoiesc în mână. Fiind colaborator la revista Convorbiri Literare, am ocazia destul de frecvent să citesc revista literară pe hârtie, lucru pe care îl prefer și datorită faptului că varianta online apare cu o lună mai târziu.

2. Probabil, unul dintre cele mai mari dezavantaje pe care le prezintă social media este posibilitatea oricărui utilizator de a-și expune părerile despre o carte citită, ceea ce devine problematic atunci când recenziile acestora nu se bazează pe un aparat critic valid. Chiar și așa, am remarcat prezența unor așa-ziși influenceri din mediul literar, care devin formatori de opinie. În acest sens, astfel de persoane care promovează și discută opere literare folosind un limbaj accesibil, dar totuși cu o bază teoretică bine structurată, își influențează urmăritorii și le modelează, într-o anumită măsură, și discursul.

3. În mod evident, putem vorbi și despre o literatură calitativă în mediul online, însă ea trebuie căutată cu seriozitate. Wattpad, spre exemplu, este o platformă care permite tuturor utilizatorilor să își publice textele literare. Nu există o grilă de evaluare care să filtreze textele mediocre de cele care prezintă un potențial. Totuși, dacă ne referim la anumite rubrici din cadrul unor reviste literare online, precum rubrica "Noua literatură" din cadrul revistei Ficțiunea, dar nu doar, avem posibilitatea de a citi fragmente din opere sau poezii evaluate corespunzător înainte de publicare.

Răzvan Idriceanu

1. Ultima dată când am citit o revistă pe hârtie a fost acum 2 luni când într-o librărie am răsfoit paginile revistei Convorbiri literare. Chiar dacă, în majoritatea timpului, citesc revistele literare direct de pe internet, prefer varianta tipărită.

2. În mediul online spiritul critic există și este din ce în ce mai vizibil. După cum spuneam, în cadrul aplicației menționate anterior, utilizatorul poate lăsa recenzii. Aceste recenzii pot veni fie din partea cititorilor pasionați, fie din partea cititorilor ce au o pregătire mai profundă (fapt vizibil în limbajul academic, opiniile structurate etc.). Totuși, mediul online permite oricui să lase recenzii, fapt ce poate duce la o receptare eronată a cărții în cauză.

3. La fel ca în cadrul literaturii tipărite, și în mediul online poate exista literatură de calitate sau nu. Consider că această problematică a literaturii de calitate va exista atât timp cât există literatură, indiferent de ce formă are aceasta. Din toate paginile scrise și apărute anual, sigur, nu toate sunt de calitate, dar filtrând toate aparițiile poți alege opere calitative. Internetul, fiind un spațiu vast, cuprinde atât literatură bună, cât și o literatură mai slab calitativă.

Teodora Iuriusciuc

Noțiunea de calitate, mai ales când vine vorba de un text literar, este ușor subiectivă. Fiecare cititor își selectează literatura pe care o consideră valoroasă, în raport cu anumite considerente proprii. Personal, cred că există literatură de calitate pe internet, însă găsirea textelor importante ține de o selecție atentă a conținutului pe care cititorul dorește să îl consume.

Nu văd de ce nu s-ar putea propune o astfel de abordare diacronică a literaturii din online. O astfel de istorie se va scrie curând, cu pași mici, dar încrezători. La cum se prezintă literatura online actuală, cred că întocmirea unui astfel de proces este doar o chestiune de timp. Reprezintă, fără doar și poate, o inițiativă cel puțin provocatoare (și cât se poate de admirabilă).

Claudia Nițu

Fiind bibliotecară, am acces la câteva publicații pe hârtie axate pe literatură și nu numai. Cred că ultima dată am citit România literară, Observatorul cultural, Vatra și Dilema, prin luna iunie dacă nu mă înșel. Cât despre intrat în contact cu o revistă literară pe hârtie a fost în data de 11 iulie, înainte de concediu, pentru că am dus către cititor o colecție de reviste/ziare de acest tip ☺. Eu una trișez pentru că, din postura mea de bibliotecară, am acces la asemenea publicații fără să le achiziționez. Dar ar trebui să știți că la orice bibliotecă publică se pot citi cel puțin două astfel de publicații literare: România literară și Observatorul cultural absolut gratuit. De altfel, pot fi găsite și în format electronic.

Cineva, cândva, se plângea pe facebook (critic literar pare-mi-se) că nu înțelege de ce acești "critici din online" scriu despre trăirile, senzațiile pe care le-au experimentat în timp ce citeau o carte anume. Cum am spus mai sus, pe internet găsim sau cel puțin sunt mult mai accesibili cititorii pasionați, prin urmare se va scrie despre experiența citirii și nu se va analiza opera (sau cel puțin asta cred eu că e tendința). Este un subiect sensibil și nu știu dacă dețin neapărat terminologia necesară pentru a răspunde acestei întrebări, pot să scriu puțin despre experiența mea.

Am scris pentru un site unde puteam aborda subiecte ceva mai complexe și chiar promova anumite cărți/opere literare. Cititorul de știri din online nu are răbdare, Google indexează mai bine anumite articole care tratează anumite subiecte și care se supun mai multor rigori. Printre ele se număra și folosirea unui limbaj simplu, pe înțelesul tuturor. Pe blogul meu personal m-am ferit, de asemenea, să folosesc un aparat critic mult prea riguros. În primul rând, pentru că nu îl dețin (am anumite deprinderi din studiile de la facultăți, dar nu știu dacă au neapărat vreo relevanță), în al doilea rând pentru că urmăream mai mult să fac o prezentare a cărților și nu o critică riguroasă. Despre mine pot spune că mă suspectez și chiar de multe ori mă prind în flagrant că sunt vinovată de diletantism.

Revin la acest colectiv al celor care promovează cărțile în online – vorbim despre o altă lume a cărților care funcționează după un cu totul alt set de reguli și de criterii. Nu știu dacă e bine sau rău, pot spune doar că e destul de riscant pentru un critic literar aspirant să se lase influențat numai de o astfel de apreciere a cărților și a literaturii. Cumva trebuie să găsească un echilibru, trebuie să își construiască un aparat critic relevant, serios, dezvoltat. Aș încheia prin a spune că e oricum destul de greu sau este simplist să supui literatura clasică doar acestor criterii în funcție de care sunt promovate cărțile în online. În primul rând, pentru că se axează mai mult pe atmosfera și plotul unei cărți. Pe de altă parte, este irelevant să judeci o carte de tip fantasy sau roman polițist conform unei critici literare clasice... e vorba despre adecvare în ambele cazuri.

Smărăndița-Elena Vasilachi

1. Relativ recent, în luna iunie, am citit revista Convorbirilor literare, pe care am primit-o de la un domn profesor de la Universitate. Un sentiment aparte, familiar, totuși, să ții în mână o suită nu doar de texte, ci de minți și suflete laolaltă. Ceva ce, în opinia mea, internetul nu poate oferi.

2. Din punctul meu de vedere, răspunsul poate fi scindat în două secțiuni. Pe de o parte, depinde foarte mult de persoanele care postează conținut referitor la literatură pe rețelele de socializare. Dacă este vorba despre o persoană care are un minimum de cunoștințe în domeniu, cred că se mai poate vorbi de existența unui esprit critique. Însă, cum rețelele devin acaparate și de persoane diletante, al căror scop nu e neapărat acela de a epata prin limbajul academic, nu cred că acesta poate fi considerat o caracteristică generală a literaturii consumate cu tacâmul digital. Pe de altă parte, trebuie ținut cont și de faptul că, de pildă, recomandarea cărților a devenit un obicei destul de frecvent și al celor cunoscuți sub denumirea de "influencer" sau "creator de conținut", care, în cele mai multe cazuri, activează în domenii completamente diferite față de cel pe care îl dezbatem în această anchetă. Cel mai probabil, maniera în care aceeași carte ar fi fost prezentată într-un amfiteatru universitar de către un profesor diferă față de situația precedentă, dar asta nu înseamnă că s-a "desacralizat" obiectul recomandării, ci, dimpotrivă, a fost recontextualizată prezentarea sa. E o diferență de optică.

3. Din punctul meu de vedere, literatura de pe net se află într-un continuu proces de prefacere din bine în mai bine. La momentul de față, nu cred că absolut toată literatura de pe net poate fi considerată de calitate, așa cum nici toate cărțile ieșite de la tipar nu sunt croite după același calapod calitativ. Dar, până la urmă, ce e o carte bună, de calitate? Cea care se bucură de succesul primului raft din librărie și mustește pe buzele tuturor adolescenților sau cea care, deși strivită de degetele unui savant, se află în maximum cinci biblioteci personale? Răspunsul e subiectiv, profund subiectiv, iar hazardarea de a da un verdict categoric e riscantă. Până la urmă, merg după afirmațiile lui Vargas Llosa din Civilizația spectacolului, considerând la rându-mi că e mai comodă și mai la îndemână cultura light, care nu se dă în vânt după problematizări infinite.

Daniela Vizireanu

1. Ultimele reviste citite pe hârtie au fost Echinox și Poesis Internațional. În online, îmi plac Observator Cultural, Ficțiunea. În Vatra am găsit multe articole faine.

2. Cred că în orice mici chestiuni care ne intrigă la un roman/poezie/film (etc.) există un soi de spirit critic care ne alimentează rărunchii. Așa apar și polemicile. Mă refer la cele în adevăratul sens al cuvântului, stimulative intelectual, nu la certurile de ego-uri ca apar ici, colo pe internet. Cât despre limbaj, sunt scriitori care au un limbaj mai scolastic, ori unul mai aproape așa, de firul ierbii, cum s-ar spune. Eu prefer să caut o armonie între cele două. Referitor la asta, chiar citeam diverse postări ale scriitorilor pe Facebook și articole de-ale lor în reviste, tot din curiozitatea asta. Să văd ce modulații lingvistice apar. Și, de cele mai multe ori, nu existau diferențe atât de mari, semn că e important echilibrul de registre.

3. Pe internet, acest no man's land, găsim tot ce vrem. Și literatură bună, și restul. Mefistofelică, aș inversa un pic raportul și m-aș gândi dacă poți face literatură din și prin internet. De exemplu, în Luminița, mon amour epistolarul este înlocuit de platforma Yahoo prin confesiune virtuală, la distanță. Legat tot de pătrunderea internetului în literatură și studii, cum ar fi dacă Paul Cernat și-ar aduna ideile din postările de pe social media într-o antologie a ideilor via Facebook. Cât de tare ar fi asta? Mie una mi-ar plăcea mult.

Andreea Ferigeanu

1. Cu vreo două-trei luni în urmă – mai cumpăr din când în când Dilema veche, cam singura pe care o mai citesc (rar) pe hârtie.

2. Când a existat spiritul critic pe rețelele sociale? Este un spirit critic de pahar... cum oamenii au păreri despre orice, au păreri și despre autori/cărți/literatură, nu știu însă dacă poate fi luat în serios. Nu înțeleg exact la ce se referă rețele sociale – postări pe facebook și comentarii? Atunci da, cred că este o discuție diletantă, departe de zona academică. Iar limbajul academic nu știu dacă-și are locul pe rețelele sociale. Poate pe Academia. 😊

3. Uneori da, uneori nu. Mi-ar fi destul de greu să generalizez – citesc destul de multe texte foarte bune pe net – Dan Ciupureanu scrie bine, Ciprian Popescu, Mihai Radu – dacă ne referim strict la panseuri scrise pe rețelele sociale – panseuri literare? Oricum, în bula mea urmăresc ce e de calitate și ce îmi place. Lucrurile care nu mă interesează, nu ajung la mine. Toți algoritmii ăștia ne și închistează într-o lume mică, doar a noastră. Nu prea știm de fapt ce e dincolo.

Ciprian HANDRU

Doctorand al Universității din București, este autor de articole și exegeze, unele premiate, cu precădere dedicate lui Adrian Marino, dar și poeziei clasice. Are în lucru un studiu legat de antropologia receptării.

în același număr