când mă plictisesc încep să rememorez obsesiv-compulsiv
momente pe care mi le amintesc cu o luciditate străvezie
de parcă s-ar fi întâmplat
în realitatea asta și nu în
arcadia din mintea mea.
rețin cum floarea presată pe care mi-ai dat-o acum mulți ani nu s-a clintit din locul ei, dintre paginile cărții cu coperte rupte, e tot acolo,
din ziua în care mi-ai dat-o
e tot acolo, promit
și totuși de fiecare dată
când merg să o revăd
deschid cartea și paginile ei sunt goale
nu mai are cuvinte, are acum milioane de flori, dar niciuna nu-i cea pe care mi-o amintesc atât de clar și totuși ea e acolo, trebuie să fie sub praf, printre așchiile de hârtie corozivă și sub amprente
și totuși nu-i? nu-i
nu-i pentru că tot ce-am reținut eu despre tine e doar pe o memorie REM care a fost uitată într-un sertar din arcadia
nici tu nu mai ești
nici cartea
am rămas doar eu
spunându-mi povești despre fapte pentru care m-am rugat cu inima deschisă, până când am ajuns să respir doar rugăciuni,
dar care n-au avut loc să se întâmple...
n-au avut loc.
trosnește mâna ta
pe oasele mele
întocmai cum trosnesc
primele picături de ploaie când lovesc acoperișul.
foșnetul atingerilor.
trosnim amândoi unul în altul.
am deschis geamul de la balcon
și mi-am lipit fruntea
de plasa de țânțari ruptă.
mi-am așezat nasul pe ea și am răsuflat din adâncul corpului
iar căldura din mine s-a condensat.
am privit drept înainte,
în sus,
știind că
dacă cel care locuiește acolo se va uita exact acum în jos
vom fi amândoi prinși într-o privire, într-un moment.
dar la fereastra lui nu era nimeni, nu se vedea decât o rază de lumină uitată pe dulap.
mi-am mutat privirea
continuând să respir cald.
(să nu uităm să respirăm!)
am privit o altă fereastră,
de la blocul din dreapta mea
care era decorată cu o plasă de lumini
și n-am putut să nu mă gândesc cum era
dacă
sufletele noastre n-ar fi fost altceva decât o înșiruire de miliarde de ferestre.
7.911.586.674 de ferestre care se crapă la unison, care se închid și se deschid simultan și care așteaptă să fie locuite.
7.911.586.674 de ferestre într-un uriaș oraș-planetă de provincie, cu străzi mereu umede, mereu moi.
și într-un oraș-utopie
cum ar arăta fereastra mea?
balconul meu e searbăd, nu are lumini, doar razele felinarului de pe alee pătrund nestingherite & neinvitate în încăperea sufletului meu, doar pe ele nu le mai pot opri...
și mai am o floare care stă aproape moartă, o floare lipsită de frunze într-un pământ jilav.
cadavrul unei flori (în exterior) uscate.
autopsia n-are avea niciun folos. a murit din cauza întunericului. sucombarea s-a petrecut pe neașteptate, când toate frunzele s-au prăbușit în contact cu degetul meu și când tulpinile s-au ofilit. lipsa de lumină a ucis sărmana mea plantă.
sufletul meu nu-i altceva decât o fereastră de la un balcon întunecat, cu o floare într-un ghiveci spart.
m-a smuls din cascada de gânduri un zgomot puternic, o pseudo-explozie care a făcut cerul să tresară, ca un tunet venit de undeva de după blocuri, un tunet cât se poate de lumesc, cât se poate de uman.
am închis fereastra. am închis sufletul?
mi-ai spus să privesc repede pe fereastră
și te-am ascultat
și am văzut cum soarele străpunge prin zăpada orbitoare cerul clar din care cad miliardele de fulgi de nea
iar vântul împrăștie fragmentele de zăpadă, dansează cu particulele de rai căzute pe pământ.
mi-ai spus apoi
că dumnezeu trage cu raze de lumină prin fiecare fulg
proiectând un microcurcubeu prin atomii de zăpadă
iar păcătoșii nu le pot vedea căci sunt prea orbi.
(eu n-am văzut niciodată culorile din fulgii de zăpadă)
n-am avut ochi să văd
și nici n-am auzit cum ei ating pământul.
e prea mult întuneric și prea mult zgomot ca să auzim dumnezeirea din noi.
fulgii s-au oprit
și soarele s-a topit din cer
și am rămas doar noi
uitându-ne la întunericul care ne privește prin fereastră.
Masterandă a Facultății de Litere, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, secția Literatură română și hermeneutică literară. A publicat un capitol critic într-un volum colectiv, lucrare prezentată în cadrul Simpozionului Național Psihologii, locuri, arhitecturi în proza română de ieri și de azi, ediția I, Iași.
Premiile FICȚIUNEA
Vrăjiri, fantasme și minciuni (ne)vinovate
Liviu G. Stan
Amintiri despre Muzeul Literaturii, la aniversare: 65 de ani de existență
Stridia din buzunarul lui Commodus
Cărți alese de Ciprian Handru
Siluetă în culise
Quentin
Mesaj pe Facebook
„Greier de topaz. Altfel, despre melancolia descendenței
Seară de mai
Arta de a aduce un zâmbet când asfaltul doare
Wild Geese by Mary Oliver
Proza actuală: Biblioteca de Proză Contemporană, LITERA
Despre ce scriu prozatorii români?
confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii
Halucinantă, bizară, absurdă, proza luI Florin Spătaru păstrează o construcție coerentă și personaje de tip realist. Cu evidente rădăcini în scrierile avangardiste și cu deschidere spre aventura citadină, scrierea sa schimbă accentul de la subiect către acțiunea minoră, trăită în detaliu, descrisă atent.
Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?
Cel mai creativ artist vizual
Bogdan Simion (Cobzarul) - pentru prestațiile inedite din cadrul numeroaselor emisiuni radio și TV
Alina Grigore - pentru regia lungmetrajul său de debut, Crai Nou („Blue Moon"), câștigător al marelui premiu la Festivalul Internațional de Film San Sebastian.
Bogdan Farcaș - pentru rolul Florin Iespas, din lungmetrajul Neidentificat (r. Bogdan Apetrei), pentru care a primit Premiul Gopo pentru cel mai bun actor.
Claudiu Bleonț - pentru rolul lui Crăcănel din D-ale carnavalului (r. Alexandru Dabija), TNB
Andrei Huțuleac - pentru filmele #dogpoopgirl și Copacul dorințelor
Suzana Dan - pentru originalitatea promovării ideii de creație și ficțiune
Iuliana Vîlsan - pentru scenografia piesei Nepotul meu, Veniamin (r. Vlad Massaci), Teatrul de Comedie
Cel mai creativ scriitor
Ligia Pârvulescu - Translucid, Litera, bpc, 2021
Ileana Negrea, Jumătate din viața mea de acum, frACTalia, 2021
Liviu G. Stan - Salamandre, Litera, bpc, 2021
Ioana Iuna Șerban - Un viitor care se potrivește trecutului, Ed. Vellant, 2021
Cristian Fulaș - Ioșca, Polirom, 2021
Flavius Ardelean – Vene rare, Nemira, 2021
Radu Găvan - Isus din întuneric, Litera, bpc, 2021
Premiul Personalitatea artistică a anului
Tudor Giurgiu - pentru crearea unui mediu de stimulare a creației și pentru viziunea sa particulară asupra ficțiunii.
Horia Sârghi (pentru cel mai creativ, cult și veridic podcast)
Razvan Mazilu (pentru latura hibridă și originalitatea spectacolelor sale)
Horațiu Mălăele - pentru implicarea în numeroase zone ale ficțiunii (film, teatru, carte, desen).
Ioan Cristescu - pentru una dintre cele mai coerente și intense activități de stimulare a creativității ficționale (teatru, film, literatură etc), pentru care MNLR a și primit anul trecut DASA AWARD.
Bogdan Alexandru Stănescu - pentru crearea colecției de ficțiune străină „Anansi. World fiction", la Pandora M.
Lila Passima - pentru originalitatea temelor de reconstrucție antropologică a universului etnic.
Nominalizații sunt selectați din propunerile făcute de membrii Asociației Creatorilor de Ficțiune în colaborare cu revista OPT motive-Ficțiunea.
Premiile vor fi anunțate în cadrul unei festivități care va avea loc în seara de 8 iunie, pe Plaja Neversea, din Constanța, la ora 19.
Evenimentul beneficiază de sprijinul Centrului Cultural „Teodor Burada" al Consiliului Județean Constanța.
Doina Ruști - scriitoare
Adriana Irimescu - actriță
Andrei Boncea - producător de film
Copyright © fictiunea.ro