OPTm
nr.crt.

sufletul meu nu-i altceva decât

*

când mă plictisesc încep să rememorez obsesiv-compulsiv

momente pe care mi le amintesc cu o luciditate străvezie

de parcă s-ar fi întâmplat

în realitatea asta și nu în

arcadia din mintea mea.


rețin cum floarea presată pe care mi-ai dat-o acum mulți ani nu s-a clintit din locul ei, dintre paginile cărții cu coperte rupte, e tot acolo,

din ziua în care mi-ai dat-o

e tot acolo, promit


și totuși de fiecare dată

când merg să o revăd

deschid cartea și paginile ei sunt goale


nu mai are cuvinte, are acum milioane de flori, dar niciuna nu-i cea pe care mi-o amintesc atât de clar și totuși ea e acolo, trebuie să fie sub praf, printre așchiile de hârtie corozivă și sub amprente


și totuși nu-i? nu-i


nu-i pentru că tot ce-am reținut eu despre tine e doar pe o memorie REM care a fost uitată într-un sertar din arcadia

nici tu nu mai ești

nici cartea

am rămas doar eu

spunându-mi povești despre fapte pentru care m-am rugat cu inima deschisă, până când am ajuns să respir doar rugăciuni,

dar care n-au avut loc să se întâmple...

n-au avut loc.

**

trosnește mâna ta

pe oasele mele

întocmai cum trosnesc

primele picături de ploaie când lovesc acoperișul.

foșnetul atingerilor.

trosnim amândoi unul în altul.

***

am deschis geamul de la balcon

și mi-am lipit fruntea

de plasa de țânțari ruptă.

mi-am așezat nasul pe ea și am răsuflat din adâncul corpului

iar căldura din mine s-a condensat.

am privit drept înainte,

în sus,

știind că

dacă cel care locuiește acolo se va uita exact acum în jos

vom fi amândoi prinși într-o privire, într-un moment.

dar la fereastra lui nu era nimeni, nu se vedea decât o rază de lumină uitată pe dulap.

mi-am mutat privirea

continuând să respir cald.


(să nu uităm să respirăm!)


am privit o altă fereastră,

de la blocul din dreapta mea

care era decorată cu o plasă de lumini

și n-am putut să nu mă gândesc cum era

dacă

sufletele noastre n-ar fi fost altceva decât o înșiruire de miliarde de ferestre.

7.911.586.674 de ferestre care se crapă la unison, care se închid și se deschid simultan și care așteaptă să fie locuite.

7.911.586.674 de ferestre într-un uriaș oraș-planetă de provincie, cu străzi mereu umede, mereu moi.

și într-un oraș-utopie

cum ar arăta fereastra mea?

balconul meu e searbăd, nu are lumini, doar razele felinarului de pe alee pătrund nestingherite & neinvitate în încăperea sufletului meu, doar pe ele nu le mai pot opri...

și mai am o floare care stă aproape moartă, o floare lipsită de frunze într-un pământ jilav.


cadavrul unei flori (în exterior) uscate.


autopsia n-are avea niciun folos. a murit din cauza întunericului. sucombarea s-a petrecut pe neașteptate, când toate frunzele s-au prăbușit în contact cu degetul meu și când tulpinile s-au ofilit. lipsa de lumină a ucis sărmana mea plantă.


sufletul meu nu-i altceva decât o fereastră de la un balcon întunecat, cu o floare într-un ghiveci spart.


m-a smuls din cascada de gânduri un zgomot puternic, o pseudo-explozie care a făcut cerul să tresară, ca un tunet venit de undeva de după blocuri, un tunet cât se poate de lumesc, cât se poate de uman.


am închis fereastra. am închis sufletul?

****

mi-ai spus să privesc repede pe fereastră

și te-am ascultat

și am văzut cum soarele străpunge prin zăpada orbitoare cerul clar din care cad miliardele de fulgi de nea

iar vântul împrăștie fragmentele de zăpadă, dansează cu particulele de rai căzute pe pământ.


mi-ai spus apoi

că dumnezeu trage cu raze de lumină prin fiecare fulg

proiectând un microcurcubeu prin atomii de zăpadă

iar păcătoșii nu le pot vedea căci sunt prea orbi.


(eu n-am văzut niciodată culorile din fulgii de zăpadă)


n-am avut ochi să văd

și nici n-am auzit cum ei ating pământul.


e prea mult întuneric și prea mult zgomot ca să auzim dumnezeirea din noi.


fulgii s-au oprit

și soarele s-a topit din cer

și am rămas doar noi

uitându-ne la întunericul care ne privește prin fereastră.

Teodora IURIUSCIUC

Masterandă a Facultății de Litere, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, secția Literatură română și hermeneutică literară. A publicat un capitol critic într-un volum colectiv, lucrare prezentată în cadrul Simpozionului Național Psihologii, locuri, arhitecturi în proza română de ieri și de azi, ediția I, Iași.

Echipa
Arhiva
PRINT 29⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

NOUA LITERATURĂ

Halucinantă, bizară, absurdă, proza luI Florin Spătaru păstrează o construcție coerentă și personaje de tip realist. Cu evidente rădăcini în scrierile avangardiste și cu deschidere spre aventura citadină, scrierea sa schimbă accentul de la subiect către acțiunea minoră, trăită în detaliu, descrisă atent.

Doina RUȘTI

FILMELE REVISTEI

Bookfest, 2022

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

Nominalizările la Premiile FICȚIUNEA

Cel mai creativ artist vizual

Cel mai creativ scriitor

Premiul Personalitatea artistică a anului

Nominalizații sunt selectați din propunerile făcute de membrii Asociației Creatorilor de Ficțiune în colaborare cu revista OPT motive-Ficțiunea.

Premiile vor fi anunțate în cadrul unei festivități care va avea loc în seara de 8 iunie, pe Plaja Neversea, din Constanța, la ora 19.

Evenimentul beneficiază de sprijinul Centrului Cultural „Teodor Burada" al Consiliului Județean Constanța.

Juriul

  1. Doina Ruști - scriitoare

  2. Adriana Irimescu - actriță

  3. Andrei Boncea - producător de film

 

 

Copyright © fictiunea.ro