Pe Lena Chilari o știm de când apare pe scenă. O prezență timidă și puternică, fragilă dar capabilă să ne atragă atenția de la primele cuvinte. Nu știm dacă așa sunt plămădite femeile ori e ficțiune, însă poezia Lenei ne readuce cu picioarele pe pământ și ne arată Cerurile.

Întrebările către ea sunt inocente și la granița fină dintre ascultător și performer.

Cum s-ar defini Lena Chilari în foarte puține substantive și multe adjective? Cine e omul de dincolo de nume? Omul își merită numele. Omul e unul puternic, ambițios, generos și foarte adânc sau profund, cum se zice pe aici. Sunt multe straturi care definesc acest om, iar unele straturi sunt de grosimea unei cepe, iar alte straturi, din oțel. Mintea acestui om lucrează constant și face constant referințe, comparații și observații. Tatăl acestui om pe nume Lenuța Chilari a crescut-o să fie un soldat și un luptător al vieții și greutăților emoționale și fizice. Mama ei i-a dat pofta de viață și viața propriu-zisă și i-a repetat întruna "să nu-ți fie niciodată greu să faci mai mult decât alții sau să faci ceva pentru alții". Cât despre marele cuvânt al iubirii, pot spune sigur că acest om-piatră-de-temelie-pentru-toată-lumea consideră că nu există iubire benevolă pentru el pe lumea asta.

Ești în fața audienței, ai emoții și rămâi fără voce. Cum continui? Nu rămân niciodată fără voce, vocea este cel mai puternic instrument al meu. Într-un act performativ, folosesc cu încredere și aproape intuitiv tot ce am la dispoziție: mâinile, ochii, interacțiunea cu publicul, mănuși, flori și multe, multe foi pe care apoi le ofer mai departe. Cum arăt pe scenă este total gândit. Cum mă prezint pe scenă este natural, corpul este extensia instrumentului meu principal. Poemele și versurile mele sunt exersate, deși pot ușor improviza pe loc altele. Înainte să ajung pe scenă, înainte de publicarea manuscrisului, știam că vreau să fiu fata frumoasă în rochie, care pronunță texte încărcate emoțional cu o voință și o energie de fier. Există momente când trebuie să îmi revin emoțional după un poem, așa că discut sincer cu publicul și le spun glume cu vorba mea moldovenească, fără să intenționez.

Dacă nu ai visa poezie, ce altceva te-ar împlini mai mult? Nu există absolut nimic pe lume care să mă împlinească mai mult ca poezia și ca scena. Cred că aș muri.

Avem un iepure albastru, năzdrăvan, care îți imită perfect vocea. Ce faci?

Îl iau ca invitat să spunem împreună poemele mele pe scenă. Dacă el este albastru, atunci eu voi fi în rochie verde.

Să presupunem că s-ar evapora poezia din tine într-o bună zi. Ce altceva ai face să înlocuiești golul?

Cred că aș încerca să trăiesc o viață obișnuită. Dar golul meu nu poate fi astupat cu nimic și cu nimeni. Uneori, dacă ai lipsa asta, trebuie să trăiești astfel. De mică știam că ceva din mine lipsește, sufletește vorbind, că acel gol se face la fel de mare ca mine. Nu cred că pot face altceva în afară de poezie și de scenă, nu e posibil. Și dacă aș face, doar m-aș preface că acest lucru mă împlinește, aș zâmbi mult și apoi într-o zi, aș sfârși cu viața, cum o fac toți cei nefericiți.

Crezi că e vreo diferență între oamenii din poeziile tale și noi, cei de aici? Sau e pură ficțiune? Oamenii din poemele mele sunt oamenii din realitate. Poezia mea este strict confesională. Actul lecturii mele este strict performativ din ziua unu. Nu văd de ce aș scoate multe volume și aș scrie mai multe poeme fără a spune mai mult decât deja am spus, totul va fi într-o repetiție constantă. Eu iau foarte în serios scena, pregătirea și momentul meu pe ea, disec creativ toate posibilitățile prin care mă pot manifesta acolo. De altfel, am fost antrenată serios și la Strada fără nume și am avut extrem de multe lecturi și un show cap-coadă de patruzeci și cinci de minute la Transylvania International Spoken Word Festival. Cu toate astea, care sunt doar niște laude inutile, cel mai important pentru mine este faptul că sunt absolut fericită pe scenă. Cu siguranță că acest lucru se vede clar și, mai ales, se transmite. Abia aștept să ajung acolo, e singurul loc în care totul are sens, iar eu sunt, în sfârșit, o persoană completă și demnă de iubire.

Dacă ar fi să ne lași un scurt mesaj pe care să-l interpretăm de fiecare dată altfel, ori de câte ori l-am citi, care ar fi acela? Nu există pe lumea asta om mai fericit ca mine și e greu să scrii un poem și să nu te gândești instant la dragoste sau la mama.

A consemnat Neil McGregor