Când am auzit că Ioana și-a cumpărat  o cămașă care te face mai înalt, am devenit invidios și m-am dus să văd cu ochii mei ce face cămașa aia. Normal, îmi încolțiseră în minte multe planuri. Am ajuns, am sunat. Dar nu  răspundea nimeni. Totul părea  înghețat. Apoi am împins ușa și s-a deschis, am făcut câțiva pași pe un coridor din care se deschideau alte coridoare, fără uși, fără semne c-ar fi existat camere sau oameni acolo. Eram contrariat că un apartament de bloc putea să fie un adevărat labirint. M-am învârtit mult pe-acolo, iar la un moment dat, am constatat că tavanul lăptos era din geam, iar dincolo de pelicula care îl acoperea se zărea cerul, o boltă senină de vară, populată cu fuste și eșarfe, de siluete subțiri. Hai, aici, Zenob, m-a strigat o voce puternică, iar când voiam să deschid gura, să-ntreb cum, am constatat că pluteam spre plafon. 

ZENOB

1. Crezi în obiecte norocoase?

Prin liceu am primit de la mama un punker de pluș pe care îl purtam peste tot cu mine, mai ales la concursuri, olimpiade, examene, până după facultate. Între timp am început să renunț la lucrurile de care să-mi leg șansa, bafta, deși încă mai am superstiții, mai ales când dau de teritorii necunoscute și mi se face un pic teamă. Încă mai port o geacă, pe care am primit-o de la tata pe la 9 ani, mi-a adus-o din Elveția și atunci era lungă, ca un trenci. Acum e un gecuță scurtă, care, surprinzător, îmi vine bine și s-a ținut întreagă. Nu o port din superstiție, o port cu drag, pentru că e de la tata și pentru că e cumva o bucurie să fi rezistat mai mult de un sfert de secol. 

2. Care este cea mai aiurită amintire de la …repetiții?

Am făcut multe lucruri aiurite pe la repetiții, mai ales la începuturi, e un teritoriu în care uneori uiți ce e realitate și ce e ficțiune. Râd și acum de o idee pe care am scornit-o, acum foarte mult timp, ca să amânăm o premieră pentru care eram total nepregătiți - nu era gata absolut nimic, nu ieșea spectacolul nicicum, iar directorul nu ne lăsa să mai lucrăm. Am inventat cu unul dintre actori că și-a luxat mâna și trebuie să stea cu ea imobilizată o săptămână. Nu pot divulga toți complicii la poveste, e secret de stat, iar totul a arătat foarte credibil. Dar am răzbit până la urmă și am câștigat încă o săptămână. Altă poveste haioasă s-a întâmplat la teatrul din Sfântu Gheorghe când mie și scenografului ne-a venit ideea "genială" să aducem în spectacol un șarpe. Am găsit de vânzare un șerpișor de apă, era luat de pe la o baltă din apropiere. Băieții s-au gândit să îi facă rost de mâncare, dar cât erau plecați șarpele a reușit să scape. Tot teatrul a aflat și unii au plecat de la birou, speriați, ca nu cumva să le ajungă șarpele printre cabluri. 

3. Un personaj drag?

Mi-ar plăcea tare mult să fac un traseu greu și lung de o lună prin munți cu unul din personajele cele mai complicate pe care le-am creat, Marta Stockman, e o revoluționară zeloasă care nu se dă bătută, deci m-ar stimula să continui. Mi-ar plăcea să fiu reprezentată în instanță de Emilia Hosu, personajul din debutul meu în film (care e în lucru as we speak), o avocată bătăioasă care merge până la capătul drumului și înapoi - pentru un caz. Dar dacă stau bine să mă gândesc, mai toate personajele mele principale sunt femei de care nu-ți vine prea ușor să te apropii, mă întreb de ce : ))