Revistă print și online

Zece ani

Literatura română din urmă cu zece ani, dar și cea din cei zece ani scurși până în prezent, e egală cu sine. Adică nu s-a schimbat foarte mult. E în mare parte la fel. Doar că au mai apărut edituri, au dispărut altele. Unele, e limpede, parcă investesc mai mult în calitate. Există, în continuare, multe edituri care scot cărți pe bandă rulantă producțiile literare ale unor veleitari. Lipsesc în mare parte editorii veritabili, cei care joacă un rol extrem de important în ceea ce înseamnă "facerea" unei cărți.

Evident, nu totul e cenușiu. Sunt și edituri care au proiecte reale, puse în practică de profesioniști. Au apărut colecții interesante. Mai mult, se publică literatură de calitate, avem autori cât se poate de respectabili, scriitori veritabili.

Și, totuși, literatura unei țări e direct proporțională cu societatea din care face parte. Din acest motiv e greu, sau chiar deplasat, să avem pretenții la o literatură fără probleme, la un climat literar, cultural fără intemperii.

Apoi, să nu uităm, în literatura de la noi fucționează același spirit de gașcă din totdeauna, marcat de o acuratețe excepțională, demnă doar de un spațiu cultural amestecat cum e cel autohton. Rar se întâmplă ca unul dintr-o astfel de gașcă să scrie favorabil despre altul dintr-o altă grupare. Mai există și o altă problemă, critica de întâmpinare e pe cale de dispariție. Odată cu plecarea dintre noi a lui Marin Mincu, ultimul critic literar care a impus o generație scriitoricească, nu se mai întrezărește nimeni care să își dorească să facă ce a realizat el. Sau, în fine, dacă mai sunt câțiva, sunt loviți din toate părțile. În general, totul e aruncat în derizoriu. Iar impostura se întinde ca o pecingine, e tot mai vocală, e lipsită de orice complexe sau inhibiții, se dezvoltă cu o forță irepresibilă.

Se observă cât se poate de limpede, este cunoscut îndeobște faptul că piața de carte românească e una destul de precară. Se cumpără carte tot mai puțină. Interesul pentru literatură e tot mai scăzut. Tirajele sunt confidențiale și nici așa, de multe ori, nu sunt epuizate. Până și scriitorii între ei se suportă tot mai puțin. E clar astfel că publicul e tot mai împuținat. 

Din acest motiv ne rămâne doar speranța că odată și odată se va întâmpla, poate, ceva.

Alexandru Ovidiu VINTILĂ

Poet și eseist, doctor în istorie, Ovidiu (n.1977) a publicat până acum zece cărți. Cele mai recente volume de versuri sunt obiecte psihice (2014) și Transparența unui popor de foci (2019). Șerban Foarță îl consideră un elegiac, înrudit cu Virgil Mazilescu. A mai scris un volum de eseistică intitulat Poetici ale sinelui. Faptul-de-a-fi-în-modul-cel-mai-propriu (2017), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, precum și monografia Traian Brăileanu. Dialectica unei istorii personale (2013), recompensată cu Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni și Premiul Fundației Culturale a Bucovinei. Este afiliat la Uniunea Scriitorilor din România, președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni și redactor-șef al revistei "Bucovina literară".

în același număr