Revistă print și online
Cuvântul "țigan" e condamnat la dispariție? Care sunt valorile lui? Care sunt defectele lui semantice? Merită reabilitat sau distrus? Cum?
Am copilărit în Centrul Civic, o zonă a Bucureștiului considerată acum de lux, pe-atunci înconjurată de case vechi, în ruină, multe locuite de țigani. Unii dintre copiii lor mi-au fost colegi de școală și chiar prieteni, pe-atunci nimeni nu se temea să folosească acest cuvânt, eu nu mă tem nici acum. Nu avea pe atunci o conotație negativă și nu pricep de ce acum are. Marian a fost primul meu iubit, cu Geta m-am bătut la un moment dat ca să-i arăt că eu și prietenele mele nu ne temem de gașca lor, iar Vali era "țiganul ăla rău" de care fugea tot cartierul și care mă respecta că am avut curajul să mă bat cu Geta. Așa era pe atunci. Era mai bine sau mai rău? Habar nu am, pur și simplu așa era. Toți trei ar râde dacă ar afla ce conflicte naște folosirea unui cuvânt. Și legat de cuvinte – poți să jignești și să inciți la ură folosind și cuvinte elevate, mărețe, seducătoare, așa cum poți să iubești și să-ți amintești cu drag de cineva folosind termeni considerați acum... nepotriviți. Pentru că, în cele din urmă, nu contează atât cuvintele folosite, cât ce se ascunde în spatele lor - ideile pe care le transmit ele.
Cuvântul "țigan" se află în DEX, cu toate sensurile lui. Multe cuvinte din dicționare au sensuri multiple: ar trebui scoase sensurile negative, peiorative, metaforice ale unui cuvânt?
Nu, pentru că totul depinde de contextul în care sunt folosite aceste cuvinte și de intenția autorului. De aceea, este esențial să nu scoatem din context (!) unele fraze și să încercăm să citim și dincolo de cuvinte, să vedem care este ideea, mesajul. Renunțarea la anumite cuvinte, sărăcirea vocabularului, este poate cel mai rău lucru care se poate întâmpla într-o cultură. Trăim cumva în societatea din romanul "1984" și nu mai avem voie să folosim anumite cuvinte sau să discutăm despre anumite subiecte? Există, a existat și probabil va exista mereu pericolul extremismului și al discriminării, dar nu din cuvinte se trage, ele sunt doar o formă care exprimă esența și mă tem că tocmai această esență ne scapă acum.
Un om trebuie strigat după numele din buletin sau după cel prin care se recomandă?
În buletin, eu sunt Roxana Andreea, dar dacă m-ar striga cineva "Andreea", cu siguranță nu aș răspunde, pentru că nu asociez acest nume cu mine și aș considera că persoana respectivă se adresează altcuiva. Evident, nu aș fi ofensată de folosirea acestui nume, din moment ce este trecut în buletinul meu, doar voi preciza că sunt obișnuită ca lumea să mi se adreseze altfel. Deci în acest caz, consider că este normal să fie folosit numele prin care cineva se recomandă, chiar dacă este, poate, al doilea sau al treilea nume trecut în buletin sau chiar o formă modificată a unui nume, spre exemplu Luciana în loc de Lucia.
Literatura exprimă o stare de spirit, o realitate așezată într-un context... În literatură sunt permise toate cuvintele limbii. Mesajul face diferența. Putem vorbi despre corectitudine politică în ficțiune?
Am observat de ceva timp efectele corectitudinii politice în ficțiune, mai ales în filme, dar și în literatură. Am văzut filme care prezintă o versiune "modernă, corectă" a poveștilor clasice, cu care am crescut, am citit cărți declarate capodopere doar pentru că prezintă viața unor minorități, fără să aibă însă o reală valoare artistică. Nu cred că ar trebui să se întâmple asta. Putem concepe povești noi, așa cum ne dorim și cum ni se pare corect acum, care să fie doar inspirate din cele clasice, fără să le rescriem însă pe acestea din urmă. E ca și când am vrea să rescriem istoria, doar pentru că acolo se regăsesc evenimente dramatice, care acum ne revoltă. E normal să facem asta? Eu cred că nu. Învățăm din greșeli și mergem mai departe, realizând opere noi, "corecte", pe care urmașii noștri cu siguranță le vom contesta, așa cum noi contestăm acum ce s-a creat în trecut. Este evoluția normală a societății.
Arta este, evident, o formă de exprimare a unor idei și trăiri ale autorului, dar există întotdeauna o delimitare între operă și autor. Cititorul trebuie să aibă mereu în vedere asta, așa cum trebuie să aibă în vedere că faptele relatate acolo sunt... ficțiune (!) și nu realitate. O scriitoare de romance, care prezintă povestea unei femei adultere, nu este la rândul ei o femeie infidelă, un autor de cărți polițiste sau horror nu visează în secret să ucidă pe cineva, iar eu nu am simpatii neonaziste pentru că am scris un roman în care un medic nazist este personajul central și care prezintă (și) abuzurile comise în lagăre. Cât din concepțiile autorului sunt redate prin vocea personajelor? Diferă de la un caz la altul, așa cum, în anumite situații, există și elemente autobiografice într-o carte.
Este normal că ne deranjeze anumite filme sau cărți, să detestăm anumite personaje și să contestăm premiile care li se acordă unor autori sau unor opere. Și suntem la fel de liberi să scriem sau să vorbim deschis despre asta. Tocmai asta înseamnă libertatea de opinie și de exprimare (de care nu toți oamenii se pot bucura, din păcate, nici măcar acum, în 2023!) și trebuie să o folosim în continuare, cât timp avem grijă ca prin libertatea noastră să nu punem la îndoială libertatea autorilor de a concepe o poveste așa cum simt ei, poveste care poate fi apreciată și lăudată de alții, la fel de liber și deschis.
Zenob face parte din grupul "Perucile verzi".