Am citit undeva dureroasa poveste a unui câine care fusese castrat chiar la naștere. Nu știa, nu bănuia ce urmări are asta. Își dorea un singur lucru, să aibă pui, să creeze. Dar încercările sale eșuau una după alta. S-a angajat mai întâi să păzească porțile unui cofetar și avea grijă să nu scape nici o femelă. Am uitat să vă spun era un câine intelectual, citea rezemat de poartă și pe deasupra ochelarilor selecta potențiala pereche. Dar viața în cofetărie nu e ușoară, are multe ispite, între care gogoși, savarine, cornuri moi și croasante. Câinele s-a îngrășat repede, iar misiunea lui a devenit dificilă.

Într-o zi a părăsit vechea slujbă, conștient că trebuia să facă ceva mai mult, și s-a angajat în construcții, ca să dea jos osânza. Ce greșeală totuși... nu își putuse imagina ce înseamnă să fii constructor, să lucrezi pe ploaie torențială sau pe căldură toridă, să fii printre betoane, printre cuie, printre drugi ruginiți - când toți ceilalți erau deja în bibliotecă, citind până seara. De la șantier și până la bibliotecă e un drum complex. Gândul echilibrului dintre ceea ce este și ceea ce ar vrea să fie îl sufoca teribil, îl epuiza fizic și psihic. După câte o zi de betoane, ajungea extenuat acasă. Își promitea că va schimba situația. Că se va schimba pe sine. Că va da totul. Că își va face o familie, va scrie și va face copii.

Scrisul putea fi un prim pas pe calea creației. Orice poate deveni literatură, mai ales viața adevărată de șantier. Îi veni ideea de a scrie o carte confesivă cu titlul "Un câine pe șantier", crezând că e un subiect unic. Repeta continuu, cu voce tare, că va oferi lumii ceva original, ceea ce nimeni nu a scris până atunci. Mergea pe șantier și citea, ajungea acasă și scotea telefonul pentru capodopera din mintea sa. Și, doamne, ce se mai documenta, făcea muncă de teren (adică, de șantier), ca să atingă mai ușor miezul subiectului său romanesc. Însă rezultatele nu se vedeau. Doar degradare și dezintegrare.

Totuși, fizic arăta mai bine. Devenise atletic pentru că fugea de inspirație și inspirația de el. Asta era o glumă pe care o auzise în una dintre zilele petrecute pe șantier.

Într-o zi descoperi un anunț și începu să participe la concursuri de frumusețe. Nu e vorbă, de frumos era frumos, vorba poporului... fizic se încadra lejer la diverse concursuri, după experiența șantierului. Și, totuși, primul concurs, primul eșec. Ieftin, excesiv, facil, colorat, țipător și multe alte apelative i-au fost adresate, ceea ce l-a îndreptat spre o nouă carieră. Cea de creator de conținut.

Publica pe Facebook, pe Instagram, pe TikTok, realiza vloguri pe Youtube în speranța că se va face auzit & văzut. Se gândea: "Dacă nu am ajuns în bibliotecă, cu siguranță voi deveni viral, voi deveni un celebru creator de conținut". Își pregătea materiale, decupa colaje și citate celebre, apoi le posta; se filma citind din cărți clasice, dar și din autori contemporani – îi promova pe cei din haita lui (pentru că, da, își făcuse "prieteni") fără a se gândi o clipă, fără a internaliza mesajele. Era o portavoce de care oricine avea nevoie. Îi plăceau scandalurile, mârâia la toată lumea. Însă, oricât și-ar fi dorit să muște, nu putea, fiindcă avea un neajuns – era castrat, lipsit de nerv și de pasiune autentică... În fond, promova o lume a descompunerii, în care masca și infinitivul "a părea" compuneau un destin alienat.

Anii trec, acum câinele arată din ce în ce mai nasol. On-line-ul nu i-a oferit bunăstarea & împlinirea de care avea nevoie. Să nu uităm: visul lui principal nu se împlinise. Așa-zișii prieteni virtuali i-au întors spatele, după ce nu mai publicase conținuturile cerute.

Cu durere și-a dat seama că în urma lui n-aveau să rămână decât gogoși, cuie ruginite, postări îmbibate de like-uri și share-uiri etc. Opera mult dorită rămăsese un vis. Și ce-ar fi putut să facă mai mult?

A fost găsit mort, într-o zi de iarnă, lângă biblioteca centrală care intrase într-un amplu proces de restaurare. Văzând ușa bibliotecii deschisă, a sperat că se va putea furișa printre marii autori. O schelă plină de like-uri a căzut peste el... Agonizând, lipsit de aer, i-a venit în minte figura acelui câine care visase să fie.