Enrique citea Cervantes, așezat pe un scaun capitonat, în cabinetul lui, la Universitatea Granada. Din când în când, dintre filele cărții, aluneca o picătură de apă. Sau așa am crezut inițial. Am rămas prudent lângă ușă. Biblioteca era plină cu literatură medievală, de poeme eroice. Gata, Zenob, a spus el, hai să mergem la Suțu! Evident, cuvintele m-au luat prin surprindere. Nu mă așteptam să vorbească în limba română. În plus, invitația părea bizară de-a dreptul. Abia atunci am observat că lângă piciorul biroului se adunase o grămăjoară de perle și mi-am dat seama că erau picăturile ieșite din carte. Oh, mi-a explicat el, de câte ori citesc, sunt niște cuvinte care se iau după mine - nu te lăsa indus în eroare, nu sunt perle sau mai știu ce, ci cuvinte care dansează. N-am comentat. Între timp și-a pus pălăria și un mantou care părea făcut din pene albastre. Când am deschis ușa, deși știam prea bine că ne aflam la Granada, deși călătorisem ore bune până acolo, cu escală în Madrid, ei, bine, când am deschis ușa, mi-am dat seama că ne aflam în fața Palatului Suțu, din București. Aceasta a fost prima mea întâlnire cu el.

Care au fost primele cuvinte în română, îți mai amintești?

Oh, cum să nu ! Primii români pe care i-am auzit vorbind, m-au băgat rău în ceață, vorbeau într-o limbă mult diferită de cea învățată de mine, cu profesoara, respectiv vorbeau foarte repede. Așa că primele mele cuvinte au fost: Nu înțeleg nimic.

Cu ce cuvânt românesc te-ai împrietenit greu?

În general, lexicul nelatin mi-a pus probleme. Eu mersesem pe cuvintele comune, cu rădăcini latinești. Încât și azi mi-e mai la îndemână să spun Cât e ora? decât Cât e ceasul? Dar cel mai imposibil cuvânt mi s-a părut răbdare, cu toată familia de cuvinte. Nu aveam cu ce să-l asociez, nu puteam să-l țin minte. Mi se pare și acum un cuvânt ciudat, venit dintr-un șir întreg de metamorfoze, pe terenul limbii vorbite, în tot cazul.

Cu ce personaj de ficțiune ai face o plimbare prin Granada? Cu ce scriitor?

Cu Marcel Proust. Mi-ar plăcea să-i arăt Alhambra, să vorbim despre strecurarea culturilor în culturi. Ar fi un prânz poate și o discuție lungă. Dar la cină aș invita-o pe Caterina Greceanu, din Mâța Vinerii, roman pe care l-am tradus. Poate că n-ar fi o cină la Granada, ci mai curând la Malaga, cu El vino de la Virgen, un vin de Malaga pur, care-ți dezleagă limba. Bineînțeles aș vorbi despre iubire, despre întâlnirile galante ale secolului al 18-lea.

Ai un obiect mai presus decât altele?

În mod straniu, obiectul meu preferat a fost un termometru, una dintre acel piese ordinare, fără valoare materială. L-am primit când am ieșit din spital, nu are nici măcar valoare sentimentală, dar avea ceva…, era un obiect alb, delicat, care devenise pentru mine un fel de djin. Îl purtam mereu asupra mea, eram legat de el, de mișcările mercurului, de pulsul nevăzut, încât chiar și-acum, când povestesc mă gândesc la el ca la un personaj protector. Am fost trist când s-a spart, s-a frânt de fapt, fără să se împrăștie mercurul, și-a trebuit sa-l arunc. Apoi, multă vreme am încercat să găsesc unul la fel, lucru imposibil, pentru că fetișurile nu pot fi înlocuite atât de brutal. Până la urmă am comandat unul chinezesc, dar încă în visele mele, acel termometru continuă să existe.

Cum a fost pentru tine prima vizită în România?

În 2012 am ajuns la Suceava. După protocolul de primire, am rămas singur, se făcuse destul de târziu. De fapt era noapte, iar mie mi-era foame rău. Am ieșit în campus, dar totul era pustiu: nu erau studenți, nu era nimeni. Mi-am zis că trebuia să dau de ceva, de un restaurant deschis, dar n-a fost așa. După un timp mi-am dat seama că mă rătăcisem și nu mai știam să ajung la căminul în care fusese cazat. Nu aveam pe cine să întreb. Nu știam ce să fac. Și-a apărut un taxi, o minune galbenă aș putea spune, și-am alergat după el. În fine! aveam adresa scrisă și l-am rugat să mă ducă acolo, îmi amintesc - locuiam la Căminul C4. Evident, era foarte aproape, dar i-am fost recunoscător taximetristului pentru cele două minte, pentru că m-a scos din labirint. Noaptea aceasta se află printre amintirile mele dragi.