Când era student la Litere, obișnuia să pună pe fila de examen câteva note muzicale, în loc de semnătură. Tot pe-atunci umbla pe holurile Universității din București, ținând sub braț o cobză bătrână, cu autograful lui Anton Pann. Îl văd și-acum în minte, cu pălăria tipărită pe frunte și cu mantaua fâlfâind în două pulpane, ca niște aripi de corb. Din aceste două motive, nimeni nu-i cunoștea numele adevărat, cu toate că atât studențimea, cât și profesorii îl știau foarte bine. Prin urmare, i s-a spus Cobzarul. Într-o seară savuram liniștea de pe un coridor, când a apărut el. Ce faci aici, Zenob, m-a întrebat, de ce stai sub tabloul lui Nicolae Bălcescu?  Bineînțeles, nu mă uitasem la ce era pe perete. Rareori o fac. Hai, mai bine, la Madona Dudu, să-i cântăm lui Cârlova o romanță. Și-așa m-am împrietenit cu el.

Zenob

1. Dragă Bogdan, dacă ai fi instrument muzical ce ți-ar plăcea să fii?

O cobză, normal! Sau în funcție de loc - un rubab, dacă aș fi în Afganistan, o mandore în India, un buzuki în Grecia sau o mandolină în Italia. Iubesc cobza și toată familia lăutelor, pentru vechime, pentru drumul lung pe care l-au parcurs, lăsând versiuni ori pe unde treceau.  Cobza vine din Mesopotamia antică, a migrat de la Est al Vest, apoi peste Ocean, devenind banjo, iar drumul acesta lung se păstrează  în toate instrumentele familiei. Deasupra fiecărei corzi e cineva care spune poeme, chemându-i pe barzi, menestreli, truveri sau trubaduri, adică pe lăutari.

2. Ce personaj de ficțiune ai invita la o nuntă românească?

Categoric, pe Manoil, personajul titular din romanul lui Bolintineanu (1851). El zice într-o scrisoare că-i plac grădinile, femeile și natura. Prin urmare cred că s-ar potrivi ca naș la o nuntă pe malul Neajlovului, cu lăutari mulți și femei vesele.

 Dar mi-ar plăcea să-l invit și pe Nodreanu, din Mistere din București, romanul lui Ioan M. Bujoreanu (1862) pentru că miroase a burghezie. Deși boier, primește în salonul său lume diversă, joacă loton și consideră că multe familii boierești vin de la tăbăcarii și șelarii orașului, printr-o istorie care nu i-a ferit de complexe, dar nici de abilități. El este boier, însă anunță deja ceea ce astăzi numim clasa de mijloc.

Ar mai merita invitat la nuntă și Pașadia (Craii de Curtea-veche), dar în perioada lui bună, înainte de a-și pierde mințile.

3. În ce haine te simți cel mai bine?

Sunt câteva obiecte care mă fac să mă simt în largul meu. În primul rând o cămașă albă, de poplin, care are un semn anarhic, un A, încercuit în roșu. Dar îmi place de asemenea și-o cămașă creată de Mădălina, iubita mea, o combinație de culori care-mi aduc aventura cositorilor și patimile șătrarilor, făcută din petice roșii, galbene și violet. În cămașa asta mă simt liber.

 Și, bineînțeles, pălăria, un Mossant din anii 30, cumpărată de mine dintr-un târg. Are o mică pată, pe care n-am putut s-o curăț, căci trebuia să-i desfac căptușeala și  nu m-am îndurat. Am vrut să-i păstrez intactă toată istoria. De pălăria asta nu mă despart, pur și simplu o ador, o port și când ies la cină, cu iubita mea, dar și în concerte. E parte din ființa mea artistică.