Pentru că în august 2020 se împlinesc 10 ani de existență a editurii Casa de Pariuri Literare (înființată de un cristian), am scos de la naftalină două dintre primele volume editate, lansate și la festivalul de literatură de la Săvârșin prin 2011, parcă. Primul se numește chiar Invitat la Săvârșin (CDPL, 2010) de Dumitru Bădița, un "carnețel underground" cu momente și versuri adunate la tabăra tinerilor scriitori din aceeași localitate cu domeniu regal. A ieșit un experiment savuros, un film de "desene animate cu poeți", cum îl numește Radu Vancu în prefață, având doi poeți din zonă în rolurile principale de organizatori:

"sergiu meditează lângă un stejar. vine vasile.// v: e un fazan în săvârșin/ s: acela sunt eu/ v: nu, omule, e un fazan la propriu/ în natură, cu pene și cioc/ știu să-l gătesc/ s: poți să‑l prinzi ?/ v: pun capcană/ au mai aflat și alții/ să ne grăbim// vasile stă în iarbă și își privește mâinile. vine sergiu.// s: borcanul e gol./ v: grăunțe mai sunt ?/ le‑ar putea mânca popândăii/ s: mai sunt/ v: iarna îi prinzi mai ușor:/ fazanul flămând vede boabele/ și bagă capul în borcanul culcat/ se îndoapă și‑ar vrea să se retragă/ dar nu mai poate/ lovește cu ciocul în sticlă/ ca o pasăre proastă// sergiu scoate dintr‑o sacoșă și pune pe masă : o oală, un plic cu boabe de/ piper, o cutie cu sare, o pungă cu ceapă și morcovi, două pâini. vine vasile.// v: degeaba, omule, degeaba./ am găsit borcanul țăndări/ și penele fazanului/ tremurau în vânt/ împrăștiate peste tot/ s: acum sunt în săvârșin doi fazani/ și o vulpe sătulă".

Al doilea volum l-am citit pe nerăsuflate în timpul tradiționalului foc de tabără de lângă livada regală, în poiana lui Moș Miu. Tocmai fusese nominalizat la Premiul Național de poezie "Mihai Eminescu" – Opera Prima. Fuck Tense (CDPL, 2010) de Bogdan Lipcanu. O fuck-iadă a copiilor teribili din "epoca de aur", cu Ceaușescu în rolul principal de mentor-protector, bineînțeles rememorări în ton amuzant și ironic, cu detalii microscopice, analizate direct în laboratorul de chimie, sub lupa atentă a tovarășei Elena:

"Am uitat să spun că WeCeurile erau foarte roșii/ și cu stema patriei./ Și pe pasta de dinți era o cravată:/ Dacă tu te speli bine, ai s‑ajungi în UTC./ Hîrtia era roșie și apa și tot./ La sfîrșit, a venit un activist nervos/ și a zis că o să ajungem noi comuniști adevărați/ cînd și căcatu’ o să ne fie roșu./ A zis că avem condiții/ și că noi să fim mai tari ca copiii/ din China și Rusia și Cuba./ Că așa trebuie./ Și ăla micu’ iar a zis:/ ― Păi, dacă vreți să avem căcatu’ roșu,/ dați‑ne pepene./ Copiii au rîs, iar nenea s‑a enervat și mai tare/ și l‑a tras de ureche./ Și ne‑a împărțit poze și abțibilduri/ cu Ceaușescu și Elena/ și gumă PACE."

Poemele dau senzația unor "amintiri din copilărie" de ultimă oră, de parcă atunci, exact în urmă cu treizeci de ani au fost scrise, cu toate particularitățile specifice iepocii:

"Un șoim l‑a întrebat odată/ că de ce nu se dă seara/ desene cu Ceaușescu, Elena, Bălănel și Miaunel./ El a zis că o să se facă./ Și mai tîrziu l‑am auzit cum îl întreba pe un nene gras,/ care era cu el peste tot, că:/ ― Mă, Bălănel și Miaunel a intrat în UTC?/ A doua zi, tot copilu’ ăla zice:/ Vrem desene cu Ceaușescu, Tom și Jerry./ ― Taci, mă, că ăștia e capitaliști, a zis grasu’./ Și l‑a pus la colț."

Dacă ceva mai recent, miniștrii noștri din domeniul justiției făceau "ievaluări" propriilor procurori generali suspecți de corupție, înainte de ´89 se făceau "esperiențe" de tot felul. Că resurse aveam. Iată un poem care putea la fel de bine fi scris în 2018:

"Ceaușescu a promis că ne face un palat/ și, în altă zi,/ că ne dă jucării și tot ce vrem./ Venea printre noi și ne dădea bomboane./ Pe bomboane scria:/ "Ne mîndrim cu tot ce face/Ceaușescu pentru pace."/ L‑am întrebat că unde e Elena/ și el a zis: "Face esperiențe!"/ Seara am văzut iar un film:/ Ceaușescu – Africa."

Farmecul și esența acestui volum se rezumă la abilitatea lui Bogdan Lipcanu de a surprinde, prin curiozitatea notației vârstei infantile, frânturi de narațiune minimală:

"După revoluție, familii austriece ne‑au luat/ pentru două‑trei săptămîni la ele./ Am ajuns la Krummnußbaum, sat lîngă Dunăre./ Rödl, viceprimarul, mi‑a atras atenția într‑o zi,/ că cele două casete video îmbrăcate în piele/ sînt ale lui, la restul pot să mă uit./ Duminică au plecat la biserică – "eu sînt ateu"/ și‑am băgat texte cu Däniken și extratereștrii./ Abia am așteptat să bag caseta,/ o înregistrare de pe RTL/ Pe o bancă, un tip i se uita uneia sub fustă/ și o futea apoi în lan./ Altul i‑o trăgea pe masă./ Jokl, Jokl, făcea ea/ O luasem, natural, la labă./ Am auzit mașina în curte,/ cînd a intrat fiul lor cel mic, Thomas,/ tocmai ejaculam." (Österreich)

Continuarea, partea a doua a poemului, dulce-amăruie. Exact ca fundul farfuriei când terminai de lins sosul de mazăre și apăreau chipurile Tovarășului și Tovarășei, cu zâmbetele lor pline de promisiuni false:

"Gazdele au aranjat o întîlnire între mine și Hanna,/ stătea în satul vecin./ Conversam și zîmbeam pre‑erotic,/ Hanna era în gloria nurilor,/ 15 ani, splendor biologic./ Eram intimidat, fîstîcit./ Îi priveam doar picioarele./ Eu nu eram Jokl."

Un moment astral în evoluția omenirii a fost descoperirea socatei. Socata a fost ceea ce comunismul a avut mai bun de oferit. Acum bem importuri capitaliste de calitate inferioară. Fanta de portocale și lămâie. Mirinda de struguri și mandarine. Frutti Fresh de pere și gref. Din fericire, însă, scrisul compensează frustrarea, mai ales atunci când este practicat cu voluptate. Discurs despre socată:

"Erau niște sucuri cu gust de socată. Socată. Ce mult ne plăcea socata. Odată cu căderea comunismului toți au uitat de socată./ Nimeni nu a mai știut de socată./ Aș da timpul înapoi pentru multe lucruri./ Eu l‑am iubit mult pe Ceaușescu și faptul că‑n acele vremi era socată mi se pare un argument imens pentru a mai trăi acel timp. Și e doar unul dintre multele argumente./ Ceaușescu era un geniu pentru că pe vremea lui era socată./ De ce am uitat socata; abia acum, după 8‑9‑10‑15 ani îmi amintesc din nou de ea./ Revoluția a distrus socata./ L‑am iubit enorm pe Ceaușescu, el mă plimba prin parcuri de mînă și‑mi dădea să beau socată./ Poate că dacă Ceaușescu ar fi dat socată tuturor, n‑ar mai fi avut loc revoluția./ Unde sînt bunicile noastre să ne dea socată noastră cea de toate zilele?/ Unde‑s bunicile noastre de altădată, care ne plimbau prin parcuri, ne așezau pe leagăne, balansoare, bile și ne turnau socată în pahare?"

Deși planează impulsul de a lăsa la o parte o serie de meciuri și fotbaliști din simpla prejudecată că nu sunt personalități istorice sau savanți ai epocii, nu-i vom abandona pe gazon, 1. pentru că sunt microbist (și țin cu BVB); și 2. pentru că generația aceea de sportivi a fost singura care a mai adus o pată de culoare în obrajii țării, prin performanțele lor. Pe Acești băieți minunați cu picioarele lor truditoare îi vom onora ca atare:

"În almanah scria că Rednic, Bölöni,/ citesc cărți groase de istorie pe avion,/ că între antrenamente se cultivă./ Așa i‑a învățat Lucescu./ Învățam prost, 4 și 5 la mate, fizică, chimie/ Eram nimeni./ Îmi imaginam că voi fi cîndva

în locul lui Lung în poartă/ pregătirea – muncitor necalificat./ Dar undeva, la sfîrșitul carierei,/ după atîtea turnee și țări străine/ voi povesti într‑o carte cele văzute./ Avea să fie un fel de carte de memorii/ în care mă scuzam în prefață,/ că, deși nu am pregătire,/ totuși îmi exprim și eu/ concepția despre lume și viață."

Ca să nu mai vorbim de câte urale a provocat victoria Stelei cu 5-1 asupra reputatei echipe suedeze IFK, din martie 1989, meci care avea să anticipeze izbânda revoluției de la finalul acelui an: 

"La înmormîntarea lui Călușeru (profu’ de fizică) călcam pe ace de brad./ L‑au băgat în groapă și am fugit repede acasă./ Juca Steaua cu Göteborg./ Am deschis tv‑ul, da’ făcea figuri./ I‑am dat 2 pumni./ Lăcătuș tocmai se rostogolea și marca fără voie./ Iar linii – iar pumni,/ iar gol./ În curînd era 3‑0./ Beliți ochii." (Flori de mină)

La mulți ani, CDPL! 

Să pariați pe titluri la fel de riscante și câștigătoare!