Dragă Mihai Firică, ai scris un volum de poeme minunat, Dragostea cu parfum de migdale amare, apărut anul trecut la Vinea: care a fost poemul în jurul căruia s-a închegat volumul?

Mihai Firică: Nu un poem, ci o emoție. De regulă, se spune că poemul care dă și titlul cărții este cel care indică filonul liric. Dar nu este așa aici. Dragostea sublimă, cu teama de a o pierde într-o clipă și durerea celui care vede spulberată iluzia “nemuririi" prin iubire sunt perspectivele din care am scris, invitând cititorul să devină un martor al căutării și al suferinței.

Vorbește-mi despre una dintre experiențele emoționale care se află la baza poemelor: o întâlnire, o lectură, o persoană, o geografie...?

Într-unul spui:

"Am petrecut până în zori sub magnolie,/ la masa pe care agro-poetul își puse picioarele/ spre a fi filosofard și filfizon autentic./ În timp ce recita bont, din gură i se scurse/ un pumn de țărână."

Există o realitate  de la care ai pornit, întâmplări istorice?

Mihai Firică: Poemul “Ghetoul roz" este scris după experiența vizitării fostului lagăr nazist de la Auschwitz. Un frig pătrunzător, cu sângele care îmi înghețase odată cu sufletul în fața vitrinelor cu păr uman și încălțăminte de copii. Nu poți trece prin viață ca un martor mut.

Dar citatul ales de tine este transfigurarea unei întâmplări deloc poetice, o întâlnire de neținut minte, cum s-ar zice. Viața literară provoacă și întâlniri neplăcute, în care unii se dezbracă de haina scriitorului și rămân așa. Personajul chiar există, e viu și dă din gură când ar trebui să tacă...

Memoria este resortul scrierii, ceea ce alimentează fiind acele cioburi de amintiri. Uite, o mărturisire: bunicii din partea tatălui aveau în curte un migdal. Toată copilăria am gustat din fructele dulci-amărui, cu sâmburi gustoși, iar primăvara stăteam ore întregi sub acel pom fascinant pentru mine. Am asociat mereu acel miros al fructelor și al florilor cu primele mele iubiri.

Care este poetul care te-a dus pe calea poeziei?

Mihai Firică: O sumedenie, nu unul. Români și străini: Nichita Stănescu, Gellu Naum, Ungaretti, Bacovia, Lorca…

De câte ori vorbesc cu tine la telefon, esti pe drum spre București: ce faci în Capitală?

De ce nu te muți aici, dacă tot ai atâta treabă? Ce legături divine ai cu Craiova?

Mihai Firică: În ultimii ani am avut angajamente diverse care au impus să fiu “pe drumuri". Secretar de stat la Ministerul Culturii, administrator special la CNI Coresi, membru în CA al TVR, plus alte proiecte care nu îmi permit să stau locului, cum s-ar zice. Nu mi-am pus problema să mă stabilesc în București, deoarece simt că încă mai am ceva de făcut pe acasă, la Craiova. Sunt preocupat să fiu eficient, să îmi protejez familia și să văd cât îmi lasă toate acestea timp pentru literatură. Încă rezist. București? Poate că am să vin dacă unii nu vor mai avea loc în Craiova din pricina mea. Caragiale a spus că din Craiova doar se pleacă, nu-i așa? Deocamdată, nu-i dau dreptate.

Recent ai fost ales într-o funcție importantă, de președinte al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Craiova. Care a fost cel mai puternic motiv al înscrierii în această cursă? Pe ce scriitori craioveni te bazezi? Care este primul lucru pe care îl vei face din această poziție, de președinte?

Mihai Firică: Nu aș spune funcție, ci rol. Cei care știu ceva despre mine înțeleg că nu pot sta deoparte. Cred că rolul meu este în primul rând, de a dinamiza activitatea într-o filială care și-a pierdut prestigiul din pricina inactivității, fapt care a generat dezinteresul autorităților locale față de breasla scriitoricească. Păi, cum vine asta, stăm pe marginea șanțului, criticăm și așteptăm să ne bage alții în seamă? Nu este felul meu. Dar nu voi aștepta până la sfârșitul mandatului să văd dacă reușesc sau nu. Am câteva proiecte prin care sper să-i conving pe colegi să se implice. I-am convins să mă aleagă din postura de candidat unic. Ori am fost eu de departe cel mai potrivit, ori m-am aruncat acolo unde alții nu au îndrăznit. Rămâne de văzut care variantă a fost corectă. Primul proiect este și cel mai important."Scriitori la catedră" este o inițiativă de promovare a lecturii în școli chiar de către cei care scriu. Încerc angrenarea câtorva mii de elevi din toate județele Olteniei la acest proiect. Ce spui, nu e o miză pentru care merită să lupt?

Ce proiecte scriitoricești ai? Dar lumești?

Mihai Firică: Noi cărți de poezie, noi lecturi memorabile. Noi prieteni... Îmi doresc să călătoresc mai mult alături de cei dragi, să ne construim amintiri frumoase.

Ai cumva niște pantofi iubiți?

Mihai Firică: Nu am. Adidașii îmi sunt amici de cursă lungă.

Cu ce poet ți-ar plăcea să stai la taifas, într-o cafenea din Craiova și unde?

Mihai Firică: Nu cu un poet, ci cu un prozator. Cu tine,  în Cofetăria Minerva din Craiova. Un spațiu cu decorațiuni maure, în care s-a păstrat parfumul Craiovei de odinioară.

Ai pus gând rău siluetei mele. Dar să trecem la vacanțe: ce-ți dorești cel mai mult în vara asta?

Mihai Firică: Să călătoresc iar în pauze să citesc. Îmi este dor de banalitatea fermecătoare a lucrurilor simple. După astfel de momente plăcute mă împac mult mai ușor cu toate angajamentele de peste an, care vin rând pe rând, din ce în ce mai multe. Culmea, o lume din care nici nu vreau să evadez.