Elegant și sensibil, regizor și producător de film, creator de povești, Alex zboară des de la Geneva la București, uneori doar ca să prindă un concert la Ateneul Român, dar, de cele mai multe ori, ca să facă un film. Are un mini-elefant vorbitor, care îl urmează pretutindeni, și o cinematecă plină cu filme, dintre care nu lipsesc Ryna, Copilăria lui Icar ori Miracolul din Tekir, dar și documentare, filme scurte și alte producții. Când iese din casă, întotdeauna buzunarele îi sunt pline cu niște mici topaze vrăjite, care-l ajută să se teleporteze oriunde. Din acest motiv călătorește mult și e greu de găsit. Noroc că are un telefon bun.

Zenob

Ultima oară ne-am întâlnit în junglă: eu mă legănam pe-o frunză, tu erai cu niște tipi: ce făceai acolo?

Deci tu erai libelula! M-am întâlnit cu niște "indieni" Shipibo, un trib pe care l-am cunoscut acum câțiva ani și la care mă întorc des. Până acum vreo 50 de ani, acei Shipibo trăiau exclusiv în junglă. Cultura lor e multi-milenară, se pare că are peste 5.000 de ani, dar, fiind doar orală, datările sunt aproximative. Partea spectaculoasă este limba pe care-o vorbesc, deoarece nu conține referințe la timp și nici măcar numere. Cum o fi asta ? Cum o arăta oare o lume interioară fără ieri, azi sau mâine? Fără distanțe în kilometri și cantități cifrate? O lume bazată pe relații "organice" și nu matematice ?

Asta m-am dus să fac acolo, să încerc să înțeleg ceea ce văd ei și ceea ce simt acești oameni, să învăț limba lor. Inițial, am auzit că Shipibo, izolați în mijlocul junglei, cunosc limba plantelor și că pot vorbi cu iarba, copacii, chiar și cu frunza pe care te legănai. Sunt un trib arhaic în multe privințe, dar contaminat totuși de civilizație pe alocuri.

Când îmi iau lumea-n cap, plec la Shipibo, în jungla amazoniană, de unde întotdeauna mă întorc renovat.

Se spune că trăiești la Geneva, unde ai avea un elefant care se uită la filme. E adevărat? 

E adevărat, dar este incomplet: elefantul se uită la filme, dar și filmele îl caută. Elefant este o casă de producție, unde am făcut vreo 30 de filme, de la lung metraje la seriale, documentare sau advertising, de fiecare dată cu ajutorul unui elefant, prieten bun cu Ruxandra Zenide. Aș adăuga că mi se întâmplă să privesc filme cu elefantul, o persoană foarte critică, de altfel, mereu prezentă în visele mele și ale lui Icar, a cărui poveste m-a obsedat multă vreme, și de la care pornește cariera mea cinematografică.

Pe care dintre personajele tale l-ai invita la o cafea?

Pe Laika, o fată de 17 ani, care tocmai s-a "născut", pregătită și înarmată, precum Atena.

Laika se visează printre stele, poate din cauza rezonanței cu ilustrul ei omonim canin, dar reprezintă, mai ales pentru mine, generațiile noi. Așa vor arăta copiii noștri nu peste mult.  

M-as duce la o cafea cu Laika și i-aș spune că, în ciuda aparențelor, totul va fi ok. Că am încredere în ea și în noi. Aș convinge-o că nu trebuie să-i fie frică de COVIZI, de sistemele de supraveghere omniprezente sau de alte catastrofe mai mult sau mai puțin naturale, pentru că ele sunt doar un vis, sau, mai degrabă, un coșmar al vechilor generații, somatizat inconștient: un Chullachaki.

Mă va asculta probabil atent, dar nu va răspunde, pentru că deja știe, e conștientă de asta – și pentru că și eu, la rândul meu, fac parte din acel vis.