Cu dor de oameni și de locuri, după o schimnicie asumată, am ales ca primul drum postpandemie, prima tură de relaxare, să mă las purtată spre cel mai tânăr și, în același timp, și cel mai vechi tărâm al României, cu cea mai eteroclită locuire multietnică și cu cele mai ademenitoare arome pentru toate poftele puse atâta vreme în cui: spășita Dobroge. Mai mult, când simți că ți-au lipsit și muntele, și marea, și Dunărea cea dulce, atunci știi că acesta este locul în care le poți găsi pe toate laolaltă, una mai ispititoare decât cealaltă. 

Printre motivele alegerii destinației s-au numărat și prinderea ultimelor urme de miresme de salcâm și de bujori rumeni, de alinare a clipelor de primăvară pierdută între zidurile casei și propriile-mi fortărețe. Mi-a lipsit îngrozitor soarele, cu toate roadele sale de petale parfumate din plină primăvară, iar acum jocul razelor sale în bătaia vântului, alături de care mângăie macii care încă înroșesc privirea, fac să tresalte inima pasionatului de hălăduială. 

Și cum călătorului îi șade bine cu drumul lung și ocolit, trei zile nu ajung decât să ți se facă și mai mare dor de umblat prin lumi tainice. Agale te petrec în drum turmele de oi, din care nu lipsesc nici măgarii cei cărăuși, care își pasc liniștea de după Înălțare. Berzele umplu miriștile în căutare de-ale ciocului pentru puii care așteaptă inițierea zborului, albinele poftesc la teii care încă nu au început a-și răspândi mireasma, pe când mierarii cu măști, asemeni unor scrimeri, te pot speria cu apărătorile lor contra acelor imprevizibile. 

În Dobrogea, cetățile nu se înalță, ci mai degrabă se întind. Dinogetia, Halmyris, Beroe, Noviodunum, Troesmis sunt toponime din altă lume – o lume de piatră. Dobrogea a fost și loc de jertfă și de tihnă veșnică pentru sfinții martiri de la Niculițel – Zotic, Atal, Camasie, Filip și încă doi care au rămas anonimi, poate după propria dorință. La fel cum a fost loc de cazne și dureri pentru cei care s-au jertfit pentru "cea mai grandioasă construcție a poporului român", drumul care scurtează iureșul Dunării spre mare – Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Dar, din toate timpurile, Dobrogea a fost și este o lume delicioasă, cu gust de șuberek turco-tătăresc, din aluatul mai fin decât un cearceaf și cu umplutura cărnoasă ori brânzoasă, desăvârșit de gustoasă, de bragă balcanică – "Asta-i braga adevărată!", cum zice turcul care ți-o toarnă în pahar, ori de pește... bun de lingi oasele din blid.

Aici, în Dobrogea, nu se unduiesc numai Dunărea și Marea cea Neagră, ci și mările de flori campestre. Dealuri, coline, văi, piatră, iarbă verde sau uscată, eoliene – generații mai tinere ale vechilor mori de vânt care îl înspăimântau pe Geo Bogza, căruțe, maci roșii ca inima privitorului, rapiță galbenă ca însuși soarele și un cer albastru spre infinit. 

O lume mai aproape de zilele noastre se arată în Casa memorială "Panait Cerna", din satul omonim, unde poți face un popas în trecut. O locuință de meșteșugar de la începutul secolului XX, actualul muzeu adăpostește fotografii și documente din viața poetului, dar și instrumentar etnografic al specificului țărănesc local. În Cerna, în anii din urmă, a fost reînviat, după 73 de ani, un vechi obicei bulgăresc. În jurul zilei de 1 Mai aveau loc întreceri de cai, iar răsplata pentru învingători era utilă în gospodărie (sau mai degrabă adevăratului învingător care era calul): hamuri, potcoave, orz, stupi, capre etc. Dacă biserica din Cerna te duce cu gândul la meleagurile Italiei, te duce bine. A fost ridicată cu meșteri italieni, după Războiul de Independență. Casele acoperite cu olane îi aduc și pe bulgari și greci în memoria locuirii.

Una dintre cele mai mari comunități din nordul Dobrogei (cel puțin de la începutul secolului XX) este cea a italienilor, veniți și rămași aici datorită carierei de granit din satul Greci, care i-a atras ca un magnet. Cu granitul de la cariera din Greci s-au ridicat numeroase clădiri și monumente cărora li s-a dus buhul peste mări și țări: Podul de la Cernavodă, Podul de la Giurgeni, stadionul din München, Casa Poporului. Acum, pe aici și-ar mai duce traiul cam 5000 de locuitori, nepunându-i la socoteală pe tinerii plecați, ghici pe unde? În Italia!

Și să nu te miri dacă pe acest tărâm, pe când în mintea ta dau năvală tătarii, turcii, bulgarii, grecii, italienii ori lipovenii, o țestoasă traversează pașnic cărarea pe care pășești prins în mrejele visării.

Dobrogea culmineză la 467 metri altitudine, în Munții Măcin, care impun respect prin vârsta lor. S-ar putea să nu îi iei prea în serios, dar vei depunde ceva efort dacă vei dori să vezi Dobrogea de pe vârful Țuțuiatu. Și dacă îi vei urca în prag de vară, vei fi însoțit de miros de nuc, de cântec de privighetori și pupuit de pupeze, de zborul șoimilor în vânătoarea lor după popândăii cei grabnic strecurători prin galeriile subpământene. Să nu te miri dacă de pe vârful Căpușa vei lua la pachet, ca amintire, chiar o căpușă. Și nici dacă te vei întâlni cu vreun balaur dobrogean (Elaphe sauromates). Poți să te sperii, dar nu prea tare, pentru că nu scoate flăcări și nici nu este veninos.

Munții ăștia îmi par ca dinții unei babe știrbe. Unui personaj al lui Fănuș Neagu, din Îngerul a strigat, Dobrogea i se înfățișa astfel: "Dobrogea e o muiere cheală. Peste tot în Dobrogea, soarele arde atât de rău, că grâu ia foc singur și se mistuie în cenușă. În Dobrogea numai tătarii rezistă." Cu totul altfel o adora Hortensia Papadat-Bengescu, care a iubit-o cu suflet de copil, ce și-a trăit anii cei mai fragezi pe malul Dunării de la Ostrov: "Mama Tudora cocea în cuptorul de cărămidă cele mai bune plăcinte crețe, din făină oacheșă, muiate în smântână proaspătă. Dincolo de casa ei, era malul Dunării, cu bărci frumoase și vapoare. Iarna, apa devenea rea ca o vrăjitoare, prindea gheață sau purta sloiuri, iar în casă, copila de mine, auzeam plângerea că vom trăi câteva luni despărțiți de restul lumii." Nebănuită carantină o fi oferit Dobrogea de a rămas așa vie amintirea.

Se spune despre oameni că sunt ca muntele, ca marea, ca o apă curgătoare... Dar dacă ai toate aceste însușiri, de ce nu ai fi ca Dobrogea?