Toți absolvenții de Litere devin scriitori sau toți scriitorii trec pe la Litere ?

Cred că nici una, nici alta. Deși poate ar trebui. Glumesc. Nu sunt de părere că Facultatea de Litere te face scriitor și cred că nici măcar nu e acesta scopul ei.

De curând, într-un moment de nostalgie, mi-am aruncat ochii peste cursurile mele de atunci, din timpuri imemoriale, illo tempore ☺, și totul mi se pare acum foarte conceptual, impregnat de prea multă teorie. De pildă, nu-mi amintesc să fi existat vreun curs practic dedicat scrisului.

Cu toate astea, Facultatea de Litere îți oferă "uneltele" necesare dacă ești dispus să le descoperi. E ca "une chasse au trésor", trebuie să găsești comorile ascunse, în baza sutelor, chiar miilor de lecturi din bibliografie și să-ți descoperi propria cale. Facultatea oferă un aparat critic, analitic, îți incită curiozitatea, îți inculcă noțiuni solide și-ți oferă o serie de repere importante sau îți dezvoltă apetența pentru erudiție, ceea ce pentru mine constituie elemente esențiale în întâlnirea cu "scriitura".

Ai tradus Istoria sticlei de vin și Politețea, un dicționar nostalgic, împreună cu Mircea Vasilescu. Scrii cu preponderență în română sau în franceză?

Scriu atât în română, cât și în franceză, iar uneori și în engleză. Debutul mi l-am făcut cu o proză scurtă în franceză, după ce am câștigat un concurs literar în Belgia și am fost publicată în volum colectiv, alături de alți treizeci de autori francofoni.

Au urmat alte concursuri literare pe care le-am câștigat și în Franța, unde am fost de asemenea publicată în câteva rânduri.

În prezent, am mai mult material în franceză, așa că mi-am propus să echilibrez balanța și să mai scriu și în română.

Scrii proză scurtă în franceză și în română. Ce influență are experiența de traducător asupra scrisului?

Sunt două lumi diferite aș putea spune, două meserii distincte care lucrează cu același material: cuvintele. Ele se ating uneori discret, alteori mai pregnant, ca atunci când de pildă îți traduci singur textele, așa cum îmi place mie să fac. Mi se pare un exercițiu util și plăcut să traduc din română în franceză și viceversa și deplâng faptul că n-am timp s-o fac mai des.

De asemenea, ca traducător ajungi să cunoști multe subtilități ale limbii și totodată te menții într-un proces de învățare continuă, care pentru mine este foarte important. Știu că poate sună a truism, însă consider că oricât de bun ai fi într-un domeniu, niciodată nu știi suficient de mult. Iar autosuficiența nu e de dorit.

Vrei să te specializezi în proza scurtă sau te tentează și romanul?

Îmi place mult proza scurtă prin forța pe care o are. Prin faptul că doar prin intermediul câtorva pagini poți atinge cititorul. E până la urmă și un pariu cu tine pentru a vedea dacă-ți iese. În ultima vreme, mi-am concentrat lecturile strict pe proză scurtă și am avut surprize foarte plăcute. Rămâne unul dintre genurile mele preferate, chiar dacă pe viitor nu mă voi limita doar la el, ci voi trece probabil și la roman.

Ce scriitori te-au influențat de-a lungul timpului? 

Nu știu neapărat dacă aș vorbi despre influențe, ci mai degrabă despre afinități cu anumiți scriitori/-oare. Eu merg pe principiul că vezi, auzi, te informezi, însă deciziile le iei tot tu. Asta încerc de fapt să fac în toate instanțele vieții și pledez tot timpul pentru autenticitate. Pentru lucruri pe care să-ți lași amprenta, pentru că în asta constă de fapt valoarea. Așa și cu literatura. Citești mult și variat, însă trebuie să-ți formezi un stil propriu de a scrie.

Revenind la scriitori care-mi plac, lista mea e neexhaustivă. Voi cita doar câțiva, fără să țin cont de coordonate precum timp, spațiu sau alte considerente estetice: Sylvia Plath, A.P. Cehov, Tatiana Tolstaia, Ludmila Ulițkaia, André Makine, Kazuo Ishiguro, Raymond Carver, Bernhard Schlink, Max Blecher, Stefan Zweig, Olga Tocarczuk, Denis Diderot, Hermann Hesse, John Steinbeck, John Fowles, Varlam Șalamov, Marchizul de Sade, Marguerite Duras, Émile Zola etc.

Care sunt cuvintele tale preferate ?

Baistruc, smutiță, corniză, ciușcă, budună, handră, a linchi, zotcă, lijancă. V-am băgat în ceață. Doar pentru connaisseurs. Sunt regionalisme din Dobrogea mea natală, care au încărcătură afectivă pentru că-mi amintesc de copilărie.

E complicat să mă limitez doar la câteva cuvinte și depinde care sunt criteriile după care trebuie să le aleg. Dacă mă gândesc strict la muzicalitate, atunci aș spune: reverie, frivolitate, derizoriu, subversiv, plebee, mistificare. Dacă iau în considerare sensul, aș pomeni de: prolific, bonomie, consecvență, noblețe, inexorabil, exuberanță, onirism, rafinament și multe altele.

Îmi plac în mod deosebit termenii livrești, care au ajuns în prezent un fel de Cenușăreasă ocolită de toată lumea. De aceea am și citat câțiva, ca să fiu în răspăr. Legat de acest aspect, am ajuns la concluzia că-ți petreci o mare parte din viață să-i înveți și apoi te vezi obligat să-i ostracizezi, ca să nu pari prețios în exprimare.

Ai publicat într-o antologie belgiană un text despre violența domestică. Cum ai ajuns la acest subiect?

E o temă care mă preocupă, chiar dacă din fericire nu am luat contact cu ea decât tangențial. Mai exact, pentru povestirea care mi-a fost publicată în Belgia, punctul de plecare a fost moartea unei prietene din copilărie, victimă a violenței domestice.

Voi condamna întotdeauna violența, fie ea fizică, verbală, psihologică sau de orice altă natură și nu înțeleg cum în secolul în care trăim mai poate fi loc pentru așa ceva. Pentru mine violența e ceva de netolerat, primar, specific barbariei și astfel de manifestări nu fac decât să ne amintească de incapacitatea de a elimina comportamentele deviante, în pofida progresului de orice fel. Din punctul meu de vedere, ăsta e un mare eșec al umanității.

Despre ce scrii acum ?

În momentul de față lucrez la o nuvelă în franceză despre bătrânețe și decrepitudinea care-i e asociată.