Oare ce-i în sufletul acestui băiat cerșetor,

Ceva ce eu nu aud, nu simt și nici măcar nu văd,

Ceva ce nu pot ști și nu pot înțelege foarte ușor,

Și totuși mă cheamă să mă întorc, să-l revăd?

Oare nu-i el decât o umbră lăsată de soare –

Un boț cafeniu de humă, un destin schimonosit?

Și totuși cântă firesc la flaut o melodie uluitoare,

De parcă Soarta nu l-ar fi tăiat cu un cuțit!