Ori de câte ori sunt provocată să vorbesc despre relația dintre anarhie și literatură (las de data aceasta în seama altora posibilitatea de a reflecta scriptic pe marginea anarhismelor ce au agitat sau continuă să agite mai mult decât tulburatul câmp socio-politic și ideologic autohton, regional, european ș.a.m.d.), primele referințe care îmi vin imediat în minte sunt avangardiste – futuriste, mai exact.
În primul rând, pentru că am impresia că parte din retorica agresiv-fanatică a manifestelor curentului pus în mișcare, începând cu 1909, de Marinetti, Balla, Boccioni, Russolo & co. se poate încă recunoaște în textele programatice ale anumitor mișcări culturale de vector anarhic inițiate mult după ce majoritatea așa-numitelor avangarde istorice și-au anunțat, cu surle și trâmbițe, (auto)dizolvarea.
În al doilea rând, pentru că mai toate obsesiile celor ce clamează necesitatea distrugerii din temelii a formelor și instituțiilor literare – de obicei, fără a propune în loc modalități viabile de reconstrucție a acestora.... – nu fac altceva decât să reitereze, într-un context și la o scară total diferite, ideile directoare ale celor ce erau recunoscuți, cu peste un secol în urmă, pentru modernolatria echivalată chiar cu o adevărată religie a noului. Una întemeiată pe o serie de principii sau, dacă vreți, porunci curat anarhice, după cum o dovedeau enunțurile în general imperative din textele lor doctrinare devenite, estimp, istorie (ori Istorie?!): "Noi vrem să glorificăm războiul –singura igienă a lumii–, militarismul, patriotismul, gestul distrugător al anarhicilor, frumoasele idei pentru care se moare și disprețuirea femeii."; "Noi vrem să exaltăm mișcarea agresivă, insomnia febrilă, pasul alergător, saltul mortal, palma și pumnul"; "Hei, mari poeți incendiari, frații mei futuriști! … Să ieșim din Paralizie! Să nimicim Podagra!"; "Să distrugem muzeele, aceste cimitire: o operă de artă trebuie să fie agresivă"; "Dați foc rafturilor bibliotecilor"; "Nu există frumusețe decât în luptă. O operă care nu are spirit agresiv nu poate fi o capodoperă." etc. etc.
Critic literar, Emanuela Ilie este conferențiar la Facultatea de Litere, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. A publicat numeroase studii, articole și cronici literare în reviste culturale și academice. Dintre cărțile sale amintim Hieroglifele poeților (2008 – Premiul pentru debut al revistei "Convorbiri literare"), Dicționarul critic al poeziei ieșene contemporane (2011 – Premiul pentru Critică literară al USR Iași), Fantastic și alteritate (2013) și Corpuri, exiluri, terapii (2020 – Premiul pentru studii critice interdisciplinare al revistei "Ateneu"). Face parte din Uniunea Scriitorilor din România și din A.L.G.C.R.
Anarhia și anarhismul
Andrei Velea: Cu cât e mai liberă societatea, cu atât e mai puțin probabilă anarhia
Cine merita premiul Nobel pentru literatură 2022?
Suntem asaltați de diferite forme ale anarhismului
Despre Măștile din spatele măștii
gionica
Sărăcăcios și kitchos
Momentul zero
Festivalul de Proză Contemporană, ediția a II-a
Far-West ardelenesc
Scriitori citiți, uitați, visați
Bunica politicii columbiene
O voce inconfundabilă din exil: Monica Lovinescu
Copyright © fictiunea.ro