Pe oglinda cabinei Treplev scrie RIP TNB. Pe oglinda cabinei Jebeleanu scrie RIP TNB, pentru că da, Pescărușul lui e Pescărușul lui Treplev; un Pescaruș montat ca o tragedie shakespeariană. 

Când mergi la un Cehov cred că îngrijorarea principală e plictisul..."ah, o sa fie un spectacol de aproximativ trei ore, cu decoruri albe, cu pauze lungi"...(lucruri de care noua generație de public se teme). 

Circula pe vremuri o legenda în lumea teatrului conform căreia tovarășa Suzana Gâdea cenzura spectacolele cu fundul; fiind o persoana rubensiană, daca se foia prea mult în scaun, începea să scoată scene din spectacol..., dacă nu, scene care erau atacuri directe la sistemul comunist puteau trece fără prea mari discuții-nu știu cât e de adevărat, îmi place istorioara….

Ei bine, dacă ar fi asistat la Pescărușul lui Jebeleanu, ar fi stat nemișcată, pentru că la acest spectacol nu te plictisești deloc. Da, te poți revolta, da, te poți entuziasma, da, te poți mira cum un Cehov poate fi "citit" ca un Shakespeare, da, poți scrie pe Facebook că, în sfârșit, cultural, suntem în Europa anului 2022 (asta dacă n-ai văzut AU PUS CATUSE FLORILOR, de Hausvater, la Odeon, pe la începutul anilor '90, ca să dau numai un exemplu), da, poate să-ți scape printre dinți câte o exclamație de genul: "aoleo, iar îi dezbracă" — replica rostita în dreapta mea de o doamnă trecuta bine de 70 de ani. Dar nu te vei plictisi o secundă.

Obsesia lui Jebeleanu e legata de forme noi. E obsesia lui Treplev. Dar, în numele formelor noi poți sacrifica orice? Uneori răspunsul e da. În cazul asta e da.

 Albul cehovian a fost înlocuit cu negrul (excelentă scenografia Velicăi Panduru), scena e goala, în general, ca sugesrie a spațiului gol. Se vorbește în germană, maghiară, rusă. Ca ștergere a granițelor etnice & temporale, spectacolul e condimentat cu  video proiecții, cagule, sânge, sex, violență, arme, toate astea dând senzația unui jurnal de știri ale momentului.

 Dar funcționează? — ar întreba orice prof de regie din orice școală din lumea asta mare...

Răspunsul meu e simplu: da, funcționează. E veridic, te impregnezi cu toate dramele societății prezente. Sunt lucruri știute-trăite. Da, îți este pusă oglinda în față.

Ceea ce mi-a lipsit a fost emoția.  N-am regăsit nici măcar intenția unor mecanisme prin care de regulă regizorul încercă să-mi obțină emoția. Poate că eu sunt de vină, totuși n-am plecat de la spectacol cu o stare, cu o predispoziție de ordin estetic. 

 E bold/curajos, interesant, asumat și are argumente. Cu o excepție: Medvedenko nu ll omoară pe Treplev din gelozie, Treplev se sinucide  — nu doar pentru ca așa a scris Cehov, ci pentru ca altfel se pierde ceva important din gestul disperării lui Treplev, din sensul dramei cehoviene. Sinuciderea e un protest existențial. Crima duce povestea în melodramă. Cred ca Jebeleanu a schimbat aici de dragul formei noi, autosabotându-se prin această reinterpretare.

Închei cu opt motive pentru a merge la Pescărușul lui Jebeleanu:

1. Curajul regizoral - e un spectacol viu, incitant, argumentat.

2. Potocean e remarcabil în rolul lui Trigorin. (zambesc scriind asta, veti vedea voi de ce)

3. Scenografia Velicăi Panduru.

4. Surpriza numita Treplev-în interpretarea lui Niko BEKER.

5. Mesajul RiP TNB, spoiler, știu, dar e amuzant.

6. Monologul Ninei în rusă, în original. 

7. Citirea textului cehovian în maniera tragediilor shakespeariene.

8. E un spectacol (o montare) care naște deja controverse și e bine să-l vedeți înainte de a spune e minunat sau e o prostie. 

Spectacolul Jebeleanu de Doina Ruști