Revistă print și online
Agenda culturală a MNLR, perioada 23-29 mai 2022
Evenimente cu public
Marți, 24 mai 2022, ora 17.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Lansare CD \| "10 CÂNTECE… DE 10"
Lansarea CD-ului cu muzică pentru copii "10 cântece… de 10", semnat de Mihai Alexandru, pe versurile Marinei Almășan. CD-ul cuprinde zece cântece cu tematica desprinsă din universul copilăriei și interpretate de copii din întreaga țară, ce fac parte din proiectul Al Mike Pepiniera, inițiat de compozitorul Mihai Alexandru.
Participă: Titus Andrei, realizator de emisiuni muzicale Radio-România Actualități, Ștefan Gheorghiu – președinte Credidam, BIBI, vedeta tinerei generații, Eugen Cristea, Mihai Alexandru.
Moderatori: Marina Almășan, secondată de Magicianul Teo
____
Marți, 24 mai 2022, ora 19.30
Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Un poet, un prozator, un vin #2
Titlul întâlnirii: Cum e să ai o pălărie nouă?
Invitați: Ioana luna Șerban și Florin Spătaru
Moderator: Doina Ruști
Sponsor: Jidvei
Vă așteptăm la o nouă întâlnire din cadrul proiectului Un poet, un prozator, un vin. Căutăm arome, sortimente expresive și elegante, buchete complexe, ermetizare perfectă în literatură și vin.
Ioana luna Șerban (n.1990), poetă, preocupată de schimbările formative în artă, este în viața cotidiană curator asistent la MARe/Muzeul de Artă Recentă și doctorand la CESI/Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. Scrie un studiu despre nou în teorii și practici ale artei contemporane și a tradus & scris texte de profil. Este autoarea volumului de poeme "Un viitor care se potrivește trecutului" (Vellant, 2021).
Florin Spătaru (n. 1983) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. A câștigat concursuri literare în Franța și a fost publicat în "Nouvelle Quinzaine littéraire" din Paris. A publicat în revistele "Argos", "Dilema Veche" și în "Revista de povestiri". A publicat recent romanul "Greier de topaz" (Litera, 2022).
____
Miercuri, 25 mai 2022, ora 17.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Lansare de carte
MNLR găzduiește lansarea volumelor Vlaherne. Mica Dacie din inima Byzanțului și Veniți de luați lumină în prezența autorului, Florin Horvath. Scriitor, membru al Cenaclului literar "Silvania", Florin Horvath a colaborat cu diverse reviste de cultură din țară și din județul Sălaj, printre care "Caiete Silvane".
____
Duminică, 29 mai 2022, ora 19.30
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
NO-RA – Femininul norilor \| Instalație performativă dedicată Norei Iuga în premieră la Muzeul Național al Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române prezintă spectacolul NO RA – Femininul norilor, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice "Hipodrom" de Nora Iuga. Spectacolul, conceput astfel încât să fie accesibil și pentru publicul cu deficiențe de auz, aduce pentru prima dată în față spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga. Acest spectacol îi este dedicat.
Realizat pentru a aduce mai aproape de public opera și viața scriitoarei Nora Iuga, tradus și în limbajul semnelor, spectacolul se va juca în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române, cu intrare liberă, până în luna octombrie. De asemenea, acesta va avea reprezentații în cadrul mai multor universități partenere din țară, cu un public format preponderent din studenți. Datele reprezentațiilor vor fi anunțate pe paginile de social media ale MNLR și ale proiectului NO RA – Femininul norilor.
Povestea Norei începe în Hermannstadtul mult iubit, locul unde fetița și tânăra Nora au trăit cele mai mari bucurii, dar și cele mai mari tristeți. Aflată la vârsta senectuții și locuind în București, Nora e cu gândul la orașul copilăriei și la Jovis, calul alb din vitrina lui Schuster pe care nu l-a avut cu adevărat decât în vis.
Dramatizarea textului a fost realizată de Mihai Ignat. Regia este semnată de Horațiu Mihaiu, scenografia de Maria Nicola, video design – Cinty Ionescu, iar sound design – Andrei Mihai. Pe scenă vor fi Iulia Georgeta Popescu și Ilie Iordan.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
_____
Colocviul Național "I.L. Caragiale astăzi" \| Apel la contribuții
Termenul limită pentru trimiterea contribuțiilor s-a prelungit până pe 24 mai 2022! Așteptăm propunerile voastre la adresa de e-mail: colocviul.caragiale@mnlr.ro.
Muzeul Național al Literaturii Române și Facultatea de Litere a Universității din București, în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" și Biblioteca Centrală Universitară "Carol I", organizează, în perioada 10-11 iunie 2022, Colocviul Național I L. Caragiale astăzi.
Se împlinesc 110 ani de la moartea lui I.L. Caragiale, un bun prilej pentru o reinterpretare la zi a operei sale. În mediul academic și cultural se resimte nevoia unei rediscutări, pe mai multe paliere, a operei lui I. L. Caragiale, fie că vorbim despre proză, teatru, publicistică sau corespondență. De-a lungul timpului, receptarea operei caragialiene și-a schimbat considerabil ariile de interes și metodologia, așa încât ne propunem o ilustrare a acestei diversități.
Prin conferințele pe care le vor susține vorbitorii invitați, propunem o relectură interdisciplinară a operei lui Caragiale, printr-un tip de dialog transversal.
____
Concursuri
Concursul "Refresh" pentru cele mai bune montaje realizate de adolescenți
Muzeul Național al Literaturii Române are deosebita plăcere de a vă invita să luați parte la aniversarea celor 65 de ani de la înființarea instituției, moment care va fi marcat printr-o serie de evenimente dedicate interacțiunii cu vizitatorii de ieri și de astăzi.
Cu această ocazie, ne dorim ca liceenii să devină promotorii unei schimbări de optică și să își pună amprenta asupra metodelor de promovare a spațiului cultural. După formarea echipei, într-o primă etapă, aceștia sunt invitați să viziteze muzeul pentru a colecta materialele foto-video necesare montajului, după care fiecare va prelucra aceste date, astfel încât să realizeze o prezentare video prin care să ofere o nouă lumină expoziției de bază din strada Nicolae Crețulescu 8.
Înscrierile echipelor sunt realizate de cadrele didactice de la liceele din București, iar date despre regulamentul de participare, precum și informații cu privire la formatul și durata materialelor, regăsiți aici.
Juriul care va evalua materialele înscrise în concurs este compus din: Bogdan George Dună, Marius Șerban, Alexandru Ursu.
Materialele pot fi trimise până în data de 28 mai 2022, ora 23.59, la adresa programe\@mnlr.ro.
_____
Concursul "Cutia cu desene și mesaje" \| expoziție aniversară a celor mici \| 1 iunie 2022
Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) sărbătorește anul acesta 65 de ani de la înființare, fiind o instituție apreciată la nivel național și internațional pentru complexitatea proiectelor, pentru inițiative inedite și pentru crearea unui discurs modern în ceea ce privește prezentarea literaturii române.
Cu această ocazie, MNLR invită părinții, învățătorii și profesorii să trimită desenele copiilor și/sau mesajele lor semnate până în data de 29 mai 2022, ora 16.00, prin Poșta Română, la adresa Strada Nicolae Crețulescu nr. 8 (Sector 1, București), menționând numele complet al copilului, vârsta, localitatea și un număr de contact.
Vârsta copiilor care pot participa cu desene și mesaje: 5+. Desenele vor face parte din cadrul expoziției aniversare, care va fi vernisată la 1 iunie 2022, Ziua copilului, înainte de lectura pentru copii a scriitoarei Ioana Nicolaie.
Toate evenimentele organizate de MNLR sunt gratuite, iar accesul este liber în limita locurilor disponibile!
Așteptăm cu interes desenele și mesajele celor mici!
Pentru detalii, vă rugăm să scrieți la programe@mnlr.ro sau să sunați la numărul 0736.598.451 (Gabriela Toma).
Expoziții temporare
Atelier de artist \| Margareta Sterian
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66
Muzeul Național al Literaturii Române a deschis la sediul din Calea Griviței 64-66, un nou spațiu expozițional: Atelier de artist – Margareta Sterian. Amenajat la etajul al doilea al clădirii, spațiul intim – recreat prin obiecte de mobilier, obiecte personale și lucrări de pictură, grafică, ceramică, frescă și panouri textile – redă universul creator și existențial al artistei, exemplificând interesul său pentru multiplele forme de exprimare artistică. Toate obiectele expuse în acest spațiu au fost donate Muzeului Național al Literaturii Române de către pictorul și criticul de artă Mircea Barzuca, discipolul și moștenitorul testamentar, omul datorită căruia opera și personalitatea Margaretei Sterian vor fi cunoscute de generațiile viitoare.
Detalii, aici.
_____
Expoziția Carte veche în biblioteca Arhivelor Naționale ale României la MNLR
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66, Sala "Al. Condeescu"
10 – 28 mai 2022
Arhivele Naționale ale României prezintă, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Calea Griviței 64-66, expoziția Carte veche în biblioteca Arhivelor Naționale ale României. Publicul poate admira 52 de cărți aflate în prezent în administrarea Arhivelor Naționale. De o deosebită valoare istorică, acestea au fost publicate în secolele XV– XVII, în centre tipografice europene prolifice (din Germania, Italia, Elveția, Olanda, Belgia), iar în Țările Române, în secolele XVII–XIX. Printre exponate se vor enumera atlase geografice, cărți de istorie (aparținând spațiului est-european), editate în limbile latină, germană, franceză, italiană, greacă. Sunt incluse patru incunabule (lucrări editate în secolul al XV-lea), după cum urmează: ediția din 1492 a Quattuor nouissima cum multis exemplis pulcherrimis… a lui Gerardus de Vliederhoven (autor din secolul al XIV-lea); a doua ediție a Liber Chronicarum a lui Hartmann Schedel (Augsburg, 1497); anonima Gesta romanorum, applicato moralisatis ac misticas (1497); Romanae historiae compendium a lui Pomponio Leto (Veneția, 1499). Acestora li se adaugă un număr important de texte tipărite în secolele imediat următoare, printre care o ediție a Vita et gesta Karoli Magni a lui Eginhardus (Köln, 1521), apologia împotriva lui Mahomed (în limba greacă), a împăratului Ioan VI Cantacuzino al Bizanțului (ediția de la Basel, 1543), o ediție din 1594 a Geografiei lui Ptolemeu sau Istoria Transilvaniei a lui Ciro Spontoni, de la 1638. Se adaugă diverse ediții de texte semnate de personalități precum Terențiu, Ammianus Marcellinus Lucian din Samosata, Theodor Spandugino, Erasmus din Rotterdam, Nicolaus Olahus, Alfonso Loschi etc.
_____
Expoziția "Nomos". Himere și Garguie \| Christian Paraschiv
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66, Sala "Petru Creția"
10 – 28 mai 2022
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să vizitați expoziția cu titlul Nomos. Himere și Garguie a artistului Christian Paraschiv.
"Această expoziție stă la întâlnirea dintre o frumoasă îndrăzneală și o nobilă datorie. Probabil că una dintre cele mai frumoase provocări din istoria artelor este încercarea picturii de a aborda temele sculpturii – o temeritate pentru care Christian Paraschiv este în cel mai potrivit moment al evoluției sale artistice. Garguii gotici, himerele, plăsmuirile imaginației medievale care ies din zidurile marilor catedrale spre noi, deopotrivă pentru a ne apăra și a ne speria, evocă un gen de spiritualitate care ni se pare îndepărtată și străină, căci am învățat cu toții, anapoda, sub influența iluministă, că Evul Mediu e întunecat și opac, populat cu oameni proști, înapoiați și cruzi. Doar că, pentru un artist de intensă spiritualitate precum Christian Paraschiv, pledoaria pentru actualitatea imaginarului gotic este un fel de datorie culturală față de un adevăr profund. Expoziția aceasta ne arată că nobilele datorii se împlinesc numai cu frumoasă îndrăzneală." – Sever Voinescu
_____
Neverland Mythos \| Expoziție de gravură a artistei Rodica Lomnășan
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66, Sala "Al. Oprea"
3 – 28 mai 2022
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să vizitați expoziția de gravură cu titlul Neverland Mythos a artistei Rodica Lomnășan.
"Confuzia pe care o trăim în prezent ne face să ne simțim abandonați într-un loc al nimănui. Lumea întreagă parcă ar fi devenit un tărâm populat doar cu fantasme, himere, uneori iluzii, dar cel mai adesea spaime.
Neverland este un tărâm ideal al visului, al libertății absolute, situat înafara timpului și spațiului, un refugiu într-o lume a inocenței și copilăriei veșnice.
Acest sentiment m-a determinat să readuc la viață acele lucrări ale mele inspirate de poezia uriașului pesimist Mircea Ivănescu, capabil însă și de umor sau de o fină ironie, detectabile în versurile sale.
Fiecare dintre aceste lucrări s-a născut ca o confesiune, ca o revenire în trecut, ca o rememorare, pentru că, în cele din urmă, creația dă un plus de semnificație vieții și, indiferent ce stări încercăm, ori ce fel de vremuri trăim, putem afla în noi inepuizabile și autentice resurse creatoare.
Lucrările prezentate sunt piese unicat (sau serie foarte redusă), realizate cu ajutorul tehnicilor gravurii, folosind o presă și transferând imaginea de pe placa de metal sau de piatră (în cazul litografiei), pe hârtie." – Rodica Lomnășan
___________
Proiectul cultural și creativ "Bauhaus 2022"
Centrul de Excelență în Arhitectură, Arte și Audiovizual (C.E.A.A.A.) împreună cu Muzeul Muzeul Național al Literaturii Române din București și alte instituții culturale partenere, prezintă proiectul cultural "Bauhaus 2022", eveniment realizat și dedicat Zilei Europei, Nopții Muzeelor, Zilei Internaționale a Muzeelor și Zilei Diversității Culturale.
Proiectul cultural și creativ "Bauhaus 2022" împărtășește valorile Noului Bauhaus European, având la bază promovarea și mediatizarea creativității studenților și elevilor din universitățile și liceele vocaționale de: artă, muzică, arhitectură, media, fotografie, film.
Muzeul Național al Literaturii Române din București prezintă, în perioada 3-25 mai 2022, conceptul expozițional: "Bauhaus 2022" al concursului internațional de creativitate, prin prezentarea expoziției-experiment de artă și arhitectură, care reunește cele mai reușite lucrări intrate în concurs, amintind de impactul multidisciplinarității și al mișcării Bauhaus asupra societății moderne.
Expoziția face parte dintr-un program cultural și educațional C.A.M.M.A. - Cultură, Artă, Arhitectură, Muzică, Audiovizual, realizat și dezvoltat de Centrul de Excelență în Arhitectură, Arte și Audiovizual (C.E.A.A.A.), în parteneriat cu Academia Română – Secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Ministerul Culturii și Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București, sub semnul Noului Bauhaus European. Proiectul "Bauhaus 2022" aduce o dimensiune culturală și creativă, alăturându-se proiectelor culturale din prima ediție a Festivalului Noului Bauhaus European organizată de Comisia Europeană.
Expoziția concursului internațional de creativitate "Bauhaus 2022" poate fi vizitată până în 25 mai 2022, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din București din Strada Nicolae Crețulescu nr.8.
Detalii, aici.
Evenimente on-line:
mini-Cafeneaua critică on-line
Luni, 23 mai 2022, ora 19.00: Constantin Țînteanu
Joi, 26 mai 2022, ora 19.00: Adela Greceanu și Matei Martin
pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a MNLR.
Invitatul episodului #133 al mini-Cafenelei critice on-line, de luni, 23 mai 2022, este Constantin Țînteanu, sculptor și artist "obiectualist", galerist și curator, proprietar al Galeriei Karo din Bacău.
Invitații episodului #134 al mini-Cafenelei critice on-line, de joi, 26 mai 2022, sunt jurnaliștii culturali Adela Greceanu, de asemenea poetă, și Matei Martin, realizatori ai emisiunii cotidiene Timpul prezent, la Radio România Cultural.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
____
Marți, 24 mai 2022, ora 21.00
Primul meu american: întâlniri și portrete transatlantice / My First American: Transatlantic Encounters and Portraits
Romanian Cultural Institute in New York / ICR New York și Muzeul Național al Literaturii Române reiau seria colaborărilor fructuoase derulate de-a lungul ultimilor doi ani cu un nou proiect online intitulat "Primul meu american: întâlniri și portrete transatlantice" / “My First American: Transatlantic Encounters and Portraits".
Seria acestor recitaluri literare se desfășoară lunar, în perioada 19 aprilie – 18 octombrie 2022 și îi are ca invitați pe scriitorii Ana Maria Sandu, Bogdan Coșa, Adriana Babeți, Florin Lăzărescu, Elena Vlădăreanu și Caius Dobrescu, care au fost rugați să își reamintească prima întâlnire cu un american "în carne și oase" și impactul avut de aceasta în viața și cariera lor literară. Textele inedite, scrise special pentru acest proiect, vor fi citite de autori în română, fiind subtitrate în engleză. Traducerile sunt semnate de Andrew K. Davidson, Diana Manole și Gabi Reigh.
A doua întâlnire din cadrul programului îl are ca protagonist pe Bogdan Coșa.
Bogdan Coșa (n. 1989) a absolvit Facultatea de Litere la Brașov, apoi a urmat studiile masterale la București.
În 2011 a publicat Poker, primul roman al trilogiei cu același titlu, în urma câștigării Premiului pentru Debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2010. În 2013 i-au apărut la aceeași editură volumul de poezii O formă de adăpost primară și a doua parte a trilogiei, Poker. Black Glass; în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a IV-a, romanul i-a adus premiul "Tânărul Prozator al anului 2013". Ultraviolență, ultimul volum al trilogiei sale, a apărut în 2017 la Editura Polirom.
Romanul Cât de aproape sunt ploile reci (Editura Trei) a câștigat Premiul pentru cea mai bună carte de proză în cadrul Galei Premiilor Observator cultural - 2021. Tot în 2021 a publicat și prima carte pentru copii, Ziua în care Adam a devenit băiat bun.
A primit bursa de creație a revistei Observator cultural, Jean-Jacques Rousseau Fellowship (Akademie Schloss Solitude) și H.C. Artmann Stipendium (Literaturhaus Salzburg), și a beneficiat de programele de rezidențe pentru scriitori oferite de Akademie Schloss Solitude, Literaturhaus Salzburg, International Writers and Translators’ Centre of Rhodes, Hessischer Literaturrat, Pécsi Íróprogram, FILIT și Fundația pentru Poezie "Mircea Dinescu".
***
Parteneriatul dintre ICR New York și Muzeul Național al Literaturii Române din București a debutat în luna iunie 2020 și a continuat pe parcursul anului 2021 cu o serie online originală și de mare success intitulată “Life Anew. Writers Imagine the World after the Pandemic" / "Viața de la capăt. Scriitorii imaginează lumea după pandemie" prin intermediul căreia douăzeci dintre cei mai importanți autori români contemporani își imaginau, în proză, eseu sau poezie, cum se va vindeca această lume după pandemie și cum viața o va lua de la capăt.
Recitalurile literare din cadrul acestei noi serii vor fi difuzate pe paginile de Facebook, YouTube și Instagram ale celor doi parteneri, precum și pe website-ul ICR New York.
Facebook:
https://www.facebook.com/RCINY/live
https://www.facebook.com/muzeul.literaturii.romane/
YouTube:
Persoane de contact: Raluca Cimpoiașu, ICR New York, e-mail: raluca.cimpoiasu@icrny.org
Andreea Drăghicescu, MNLR, e-mail: andreea.draghicescu@mnlr.ro
_____
Miercuri, 25 mai 2022, ora 18.00
pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a MNLR
Călin-Andrei Mihăilescu \| Retorică și seducție #12
Joi, 26 mai 2022, ora 20.00
Pe site-ul MNLR/ pe platforma culturaindirect.ro/ pe pagina de facebook
Doina Ruști \| Litera Mov \| seria a III-a \| Harta întâmplărilor #6
Duminică, 29 mai 2022, ora 11.00
pe site-ul MNLR și pe pagina de Facebook a MNLR
Poezie și creație cu Loreta Popa
Invitată: Monica Davidescu
Andreea Balaban