Romanul Charlotte de David Foenkinos, apărut la Editura Nemira în colecția "Babel" în 2015 și recompensat cu Premiul "Renaudot" și Premiul "Goncourt des Lyceens", spune povestea pictoriței de origine germană Charlotte Salomon, care și-a găsit sfârșitul la Auschwitz la numai 26 de ani, în timp ce era însărcinată. Perspectiva este cea auctorială, a scriitorului care se face simțit în povestire, incluzând pasaje în care explică cât de greu a fost să redea povestea luptătoarei din prisma alegerii formei scrise. Fiecare propoziție din roman reprezintă un vers, o modalitate tehnică de a reda unicitatea fiecărei clipe din viața lui Charlotte. Protagonista reprezintă o insulă de putere, încredere și consolare în lumea de lângă ea în care sinuciderile se țin lanț în ceea ce devine o "rutină a morții".

Familia Charlottei are o istorie întunecată, mulți membri alegând calea sinuciderii, fapt ce lasă o amprentă puternică asupra viitoarei pictorițe. Întunericul pune stăpânire pe viața mătușii sale, prima Charlotte. O scenă lugubră este cea în care micuța Charlotte învață să își citească numele de pe piatra de mormânt a mătușii. În 1917 se naște viitoarea pictoriță, fiica Franziskăi și a medicului de front Albert Salomon. Tăcerea pune stăpânire pe Franziska, din ce moment este atât de rar vizitată de Albert. Și aceasta, într-un moment de neatenție din partea celorlalți, reușește să se sinucidă.

În antisemiticul Berlin al anilor 1930, Charlotte reușește ce alte fete doar visau: obținerea unui loc la Universitatea de Artă. Dar, la sfârșitul anului, premiul care îi revenea a fost dat altei colege, ceea ce o determină pe Charlotte să renunțe la universitate pentru totdeauna, luând drumul Franței spre Villefranche-sur-Mer cu scopul de a fugi din calea nazismului. Scriitorul alege un citat din Billy Wilder pentru a descrie acea perioadă: "Pesimiștii au sfârșit la Hollywood, optimiștii la Auschwitz." (p. 55). Așadar, pesimiștii erau cei norocoși și cei care scapă cu viață, căci ei își dădeau seama de atrocitățile ce aveau să urmeze. Dar, la Villefranche-sur-Mer, paradisul creativ în care stătea este curmat de sinuciderea bunicii, semn că arborele genealogic se stinge încet-încet, și de intrarea trupelor naziste în Franța. Deși la un moment dat Charlotte ia decizia de a se sinucide în 1953, sfârșitul avea să îl găsească la Auschwitz. Viața ei e descrisă până în ultima secundă, până în clipa dinaintea morții.

Celebritatea cărții atestă miza scriitorului: acela că nu s-au spus încă toate povestirile despre Holocaust.