Alien Films Entertainment, o casă de producție în ascensiune, de data aceasta în colaborare cu un producător belgian (Polar Bear) dă un nou film de top, a cărui premieră a avut loc recent, dar despre care s-a tot vorbit în ultimul an: Otto Barbarul. 

Debut regizoral, semnat de Ruxandra Ghițescu, care a scris și scenariul, filmul, viu și alert, mi-a adus și surpriza să-l văd pe Adrian Titieni, jucând alături de fiul său, Marc Titieni, exact ca în viață: ca tată și fiu.

https://www.youtube.com/watch?v=xTca8PqB83g

Deja cu multe cronici la activ, plimbat prin festivaluri și premiat, Otto Barbarul aduce un portret de adolescent într-o situație-limită, de suferință și de disperare, pentru care nu există soluții. Otto/Octavian (Marc Titieni) trăiește prima sa perioadă de doliu, cu toate consecințele ei: iubita sa, Laura, s-a sinucis. Tema are toate șansele să ducă povestea într-o zonă patetică, însă meritul filmului este  tocmai acela de a o repune în termenii unei credibilități indubitabile.

București, zilele noastre. Un elev la Colegiul Sava, tip cu creastă, preocupat de muzică, încrâncenat și trist, care te trage treptat în lumea lui de suferință acută. Atmosferă apăsătoare, muzică de nișă ("metale grele") și o sinucigașă - aceasta este încărcătura filmului, numai că ea se derulează din perspectiva lui Otto, care a filmat sinuciderea iubitei lui. E o reconstituire cu mult gri, alternat cu un albastru agresiv, o emblemă a lumii interioare și o proiecție a unei drame de neșters. 

Ca anatomie a adolescenței, filmul aduce un teritoriu sumbru al întâmplărilor iremediabile, susținut de un conflict puternic, care, narativ, se construiește pe enigma unei sinucideri. Reconstituirea filmică, prin secvențele filmate anterior, pe când Laura trăia, și derularea relațiilor cu lumea exterioară devin treptat două ziduri de netrecut, unul spre moarte, celălat spre o singurătate absolută. Toate încercările disperate de a ieși din zona neagră par sortite eșecului, iar lumea din jur - încremenită în relații rutinante și în dialoguri stereotipe. Agresivitatea exterioară adâncește tristețea  degenerativă, accelerând un dezastru existențial, devenit în lumea actuală o componentă a vieții.  

Având ca deviză îndemnul spre implicarea adulților în viața adolescenților, filmul pledează în favoarea unor schimbări. De altfel, totul se învârte aici în jurul ideii de salvare. Otto ar fi putut fi salvatorul Laurei, se vrea salvatorul bunicului, el însuși are nevoie de un salvator etc. Dar calea naturală este cea a izolării (prin căști, droguri, trăind primejdios) care duce la depresie, una generalizată, o maladie a vârstei tinere, cu foarte puține remedii.

Prezent în fiecare scenă, Marc Titieni duce cu ușurință povestea, într-un rol care îl va impune în peisajul cinematografic, printr-un personaj memorabil. De altfel, punctul forte al filmului stă în unitatea constructivă, regizoarei reușindu-i două lucruri importante: veridicitatea per scenă și legăturile de compoziție. 

Producția filmului este semnată de Iuliana Tarnovețchi și Oana Prața, iar în distribuție, alături de Marc Titieni, îi regăsim pe Ioana Bugarin, Iulian Postelnicu, Ana Radu, Adrian Titieni, Mihaela Sîrbu, Ioana Flora, Constantin Drăgănescu, Aida Economu, Andreea Grămoșteanu, Maria Popistașu și Andrei Mateiu.