Tibor Dery, romancier apreciat al Ungariei, poate chiar printre cei mai vizibili dintre scriitorii maghiari, se naște în Budapesta în 1894, într-o familie de evrei oarecum înstărită. Până la vârsta de 10 ani a suferit de tuberculoză osoasă, aflat constant sub tratament în sanatoriile din Elveția și Austria. A absolvit Academia de Comerț și a lucrat împreună cu unchiul său ce deținea o afacere. La începutul lui 1918 aderă la Partidul Comunist din Ungaria și tot în această perioadă debutează ca prozator. Călătorește la Viena, Paris și-n Italia și-n perioada acestui exil își concepe primul roman. 1926 a însemnat pentru Tibor Dery întoarcerea în Ungaria și începutul prieteniei sale cu Gyula Illyes, cel mai de seamă poet maghiar în viață la acea dată. În 1931 își părăsește din nou țara și se stabilește la Berlin, unde scrie romanul Față în față (Face to Face), al cărui subiect tratează lupta comuniștilor berlinezi împotriva naziștilor, care la vremea aceea își forțau deja ascensiunea la putere. În 1932 lasă Berlin-ul pentru Viena și mai apoi se-ndreaptă spre Spania; aici începe să lucreze la amplul său roman Fraza neterminată (Unfinished Sentence), care examinează motivele pentru care un avocat bogat din Budapesta, deziluzionat de lumea în care trăiește, alege să se înroleze în Partidul Comunist din Ungaria, aflat pe atunci în ilegalitate. În 1937 Dery se întoarce la Budapesta și este condamnat la 3 luni de închisoare din cauza unui volum de călătorie ce viza Uniunea Sovietică. În timpul războiului, scriitorul și-a continuat activitatea ilegală în Budapesta, în calitatea sa de membru al Partidului Comunist; fratele îi este executat de nemți. Cărțile scrise înaintea războiului au văzut lumina tiparului în țara sa natală abia în 1945. După 1940 dă formă și substanță unei serii de romane, dintre care primele două au fost reunite sub titulatura Răspunsul (The Answer); a mai așternut pe hârtie două scenarii de film și o satiră.

De-a lungul parcursului său literar, Tibor Dery a fost promotorul perspectivei umaniste sau al așa-zisei fețe umane a comunismului; pentru mult timp, Partidul n-a îndrăznit să-l atace, fiind bine privit nu doar în Ungaria, ci și în Vest. Abia în 1952 devine vizat de critici articulate și acide, în momentul în care partea întâi a romanului Răspunsul este publicat: cartea conține paralelisme între existența unui copil de muncitor și cea a unui fiu de profesor universitar, acțiunea derulându-se între cele două războaie, localizată în Ungaria. Jozsef Revai, ministrul de atunci al Educației, atacă aspru scrierea lui Tibor Dery, pe motiv că personajele nu respectă moralitatea comunistă, ci mai degrabă o îmbrățișează pe cea mic burgheză. În consecință, autorul alege să se retragă din viața publică, neconsiderând necesară o revizitare a operei sale. În 1953, o dată ce noul curs al politicii s-a instalat în Ungaria prin vocea lui Imre Nagy, scriitorul alege să revină și să-și susțină vechiul prieten în demersul său de a deschide perspectivele pentru maghiari. După prăbușirea lui Nagy din februarie 1955, Tibor Dery continuă să susțină emblematicul nou curs al politicii, echivalent al dezghețului de la noi din anii 1970; devine liderul mișcării scriitoricești și se opune constant șefiei lui Rakosi. Prima acțiune concretă de acest gen s-a consumat în octombrie 1955, când Uniunea Scriitorilor a aprobat un memorandum cerând o schimbare radicală în privința conducerii țării. Ca urmare, Dery devine marginalizat, de vreme ce se dovedise incapabil să respecte disciplina de partid. Scriitorul nu se lasă intimidat și în urma Congresului Partidului este acceptat ca lider al revoltei scriitorilor; Dery revendica nu numai schimbarea lui Rakosi din fruntea țării, dar și reabilitarea lui Imre Nagy, renunțarea la cenzură, cu alte cuvinte: o schimbare radicală în politica Ungariei. În cele din urmă, Rakosi a fost obligat să demisioneze pe 18 iulie. Pe 23 octombrie, înainte de a izbucni revoluția, Tibor Dery ține un discurs în fața mulțimii de tineri ce demonstrau în stradă. În 1 noiembrie Radio Kossuth transmite manifestul Uniunii Scriitorilor, manifest semnat și de scriitorul revoluționar în cauză; manifestul partizana cu protestatarii și-i sfătuia să aleagă calea înțeleaptă a solidarității, abținându-se de la răzbunări. După suprimarea revoluției, Dery acceptă numirea sa ca membru al Consiliului Revoluționar al Intelectualilor din Ungaria. Luna aprilie însă aduce o notificare de la Ministerul Internelor, notificare ce anunță arestarea scriitorului. Gurile rele susțin că arestarea sa se consumase cu ceva timp înaintea notificării. O dată cu reducerea la tăcere a lui Tibor Dery, și Uniunea Scriitorilor este dizolvată. Curtea Supremă a Consiliului Poporului îl condamnă pe autorul revoluționar la 9 ani de închisoare ca urmare a activității sale conspirative împotriva statului la care s-a făcut părtaș în noiembrie 1956. Dată fiind sănătatea sa fragilă, o mare parte din sentință și-o consumă în spitalul închisorii. I s-a permis să scrie, dar i s-a refuzat, evident, orice șansă de publicare. Din momentul arestării sale, intelectuali de marcă ai Vestului l-au susținut cu vehemență. De aceea, regimul politic maghiar decide în cele din urmă, sub presiunea intervenției scriitorilor din occident, să-l elibereze pe Tibor Dery mai repede, cu ocazia amnistiei din 1960. După eliberare, scriitorul n-a mai făcut nici o declarație publică. În 1962 i se permite să publice o nuvelă de aproximativ 20 de pagini The Reckoning (Recunoașterea), ce camuflează îndărătul protagonistului, profesorul, gândurile și sentimentele autorului însuși, opinii pe care nu și le-a mai retras vreodată și asupra cărora a ales să nu mai revină cu alte comentarii.

Așadar, Tibor Dery rămâne în istorie drept un intelectual comunist maghiar, încarcerat în trei rânduri de regimuri diferite. Cărțile sale articulează coordonatele damnării comuniste: Love (Iubirea) scanează eliberarea unui condamnat politic și redarea sa familiei; Two Women (Două femei) se concentrează și ea pe figura unui prizonier politic, povestea fiind construită inovativ în jurul unui protagonist complet absent in presentia; Games of the Underworld (Jocurile lumii subterane) ilustrează ocuparea Budapestei în cel de-al doilea război mondial.

Romancierul Tibor Dery se bucură azi de o reputație literară ce depășește granițele Ungariei, fiind acceptat ca un prozator înzestrat cu stil și substanță persuasive, grație statornicei sale pasiuni pentru adevăr, dar și obstinației cu care nu a renunțat la principiile și morala ce i-au amprentat existența, până în 1977, anul morții sale.